More Than Survivors

Capitolul 14

-Academie-

Hixey rămăsese plăcut surpinsă de spusele băiatului de care era îndrăgostită. Dar totuşi nu putea să înțeleagă sau măcar să îşi închipuie un scenariu apropriat de adevărata întâmplare. Erau certați? Dacă s-ar vedea ar vorbi, ar mai fi prieten?
- Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să vă separați? spuse aceasta fixându-l cu privirea.
- ...
Nu spusese nimic. Se vedea clar pe fața lui o urmă de tristețe, dezamăgire, furie. Toate sentimentele lui parcă se revărsau în doar câteva secunde, din cauza unei întrebări aparent stupide, şi nevinovate. Poate pentru el avea o altfel de semnificație. Mult mai puternică. Mai dureroasă.
- Quinton? Spune-mi! zise aceasta vizibil speriată de reacția acestuia. Era ciudat să îl vadă pe cel îi zâmbea mereu, în orice moment al zilei , trist şi abătut.
- S-a întâmplat acum şapte luni, mai exact de când am venit eu aici. Şi noi am ajuns aici din PROSTIE! țipă acesta ultimul cuvânt.
- Uşor, spuse Hixey speriată de recția lui. Continuă!
- Cine dracu ar vrea să vină aici? continuă el pe un ton ceva mai scăzut. Dacă eu şi fraierul de Ryker, care e acum în Abis, nu am fi vrut să intrăm în casa aia părăsită...nu ne-am fi aflat aici!
- Deci sunt mult mai multe intrări decât mi-aş fi închipuit, zise ea privind în gol spre podea.
- Am luat totul ca pe un joc şi acum , ei doi pot muri. Noi trei putem muri.
Înțelegea perfect ce spunea. Unele lucruri sunt duse la extrem, iar în cele mai multe cazuri sunt distructive.
- "Au murit" în ultima probă. Eram urmăriți trei gorile. Fugem toți trei cât puteam. Eu nu m-am oprit. Când mi-ma întors capul, l-am văzut pe Trystan cu piciorul însângerat. Am încercat să alerg cât am putut. Dar până să ajung, am văzut cum cei din Abis i-au înjunghiat în spate, tâşninudu-le sânge din gură. Au căzut...morți. Nu ai înțelege, probabil acum gândeşti că mi-am lăsat prietenii să moară.
În acel moment, Hixey se aproprie şi îl sărută lung şi pasional. Quinton o trase mai aproape. Voia să o simtă lângă el.
- Ştiu cum e. Prietena mea a murit în față ochilor mei. Nu am putut face nimic. Nimic. Nu am să te judec niciodată... pentru nimic.
Acesta o cuprinse într-o îmbrățişare călduroasă. Se iubeau atât de mult. De cât timp îşi împărtășeau sentimentele? Nu demult.
Plecasera de la locul în care "se schimbaseră" parțial. Acolo lăsaseră o parte din amintirile dureroase.
- STAI! țipă Hixey. Inima îi batea din ce în ce mai tare. Iar privirea i se încețoşa. Cum de am fost atât de proastă??
- Ce e? țipă Quinton alarmat de reacția roşcatei.
- Noi...în lumea noastră, ce s-a întâmplat cu noi? Familiile? spuse înghițind în sec. Nu înțelesese cum putu să uite. Familia ei, a Kindrei, a lui Conan. A celor care se aflau în Academie.
- Asta e ceva la care mă gândesc de când am păşit aici. Persoanele noastre au fost şterse până ne întoarcem, iar noi ne vom relua viața din același punct. Dar având o altă vârstă, dată de naştere. E ceva inexplicabil. Iar cei apropriați îşi petrec viața ca şi cum nu am exista.
- E incredibil! Cum de poate fi cineva capabil de aşa ceva? Cum? spuse aceasta încercând să îşi stăpânească uimirea. Deci daca murim, nimeni nu ne va duce dorul...
Spuse şi îşi lăsă capul în jos. O lacrimă căzu pe podea, aşternându-se liniştea. Doar suspinele lui Hixey se auzeau. Ochii lui Quinton o priveau cu amar. Nu voia să îi cauzeze vreun rău. Ştia că era destul de fragilă, dar până la urmă...aşa devii puternic, de neînvins.
Ar trebui. Atunci Quinton "năpustise" asupra ei. O săruta flămând, muşcându-i buza de jos. Hixey îi răspunsese, fără probleme. Simțea cum o cuprindea un sentiment de iubire atât de puternic, încât îi erau greu să şi-l exprime prin cuvine. Săruturile nu îi erau de ajuns. Hixey se retrase şi îşi ascunse capul în scobitura din gâtul lui. Era al ei şi ea era al lui. Ştia că va fi un timp, în care vor trebui să se despartă. Momentul acela se apropria. Timpul trecea foarte repede, iar asta o îngrijora pe o parte, pentru ca băiatul pe care îl iubeşte avea să plece. Pe de altă parte, sora ei se va întoarce din Abis, spera. O ştia. În adâncul ei simțea frică, dar nu voia să se exteriorizeze. Trebuia să profite de toate momentele alături de el.
Quinton nu o conduse în camera ei, cum se aştepta, ci în sala de antrenamente.
- Aaa...ce facem aici? zise ea surpinsă şi destul de confuză.
- Cum te-ai vopsit, este timpul să înveți şi să lupți. Pentru că vor urma antrenamente. Iar proba finală se aproprie, atât de mine, cât şi de tine.
Quinton îi făcu semn din cap spre o parte a sălii unde o aştepta o...
-Piscină?? zise ea exasperată.
- Chiar aia, mă mir că ştii cum se numeşte. zise el râzând.
- Haaa, stai că râd. zise ea zâmbind ironic.
Işi puse costumul de baie. Trebuia să înoate cinci ture de bazin în mai puțin de șapte minute. Băiatul avea să o cronometreze şi motiveze.
-Şi...start! țipă el. Hixey se aruncă în apă fără să stea pe gânduri. Bătea apa foarte repede, fără măcar să realizeze. Mâinile i se mişcau foarte rapid. Capul şi ridica la fiecare mişcare pentru a lua o gură mare de aer. Simțea că bazinul nu se mai sfârşea. Prima, a doua , a treia tură. Nu mai ştia, dar nu renunță. Îşi imagina că este în Abis şi că dă o probă. Se motiva pe ea. Voia să demonstreze că nu e fragilă. Voia să arate că este ca o fiară. În timp ce înota imaginea neclară a lui Pierce îi apăru în minte. Îl vedea cum stă la capătul bazinului fără viață, aşteptând ca prietena lui să îl salveze. Întinse mâna, astfel trezindu-se din transă. Ajunsese la final. Nu mai ştia cât timl îi luase.
- Wow, şase bazine în 3 minute , spuse acesta uimit şi fericit. Bravo Hix! țipă şi se aruncă în apă alături de ea.