More Than Survivors

Capitolul 33

1
După o lungă îmbrățișare,prietenii își aruncau priviri pline de teama și speranță.
Trystan nu îndrăzndea s-o privească pe Hixey în ochi,rușinat fiind de reținerea sa.
-Acum ce?izbucni Quinton.Ce e de făcut?
Glasul răgușit îi dădu Kindrei fiori pe spate.Încerca să găseasca o soluție pentru a-i putea salva pe toți.Simțea că era obligată să-i scoată de aici,așa cum se învinovățea că i-a adus în acest loc.
-Haideți să continuăm drumul spre depou.interveni Pierce,coborând dintr-un compartiment.
Cu toții îl priveau confuzi,așteptând o explicație,însă băiatul se mulțumi să reintre în cabină.
Kindra,surprinsă,privi în urma lui,neștiind cum ar trebui să reactioneze.Simți că ceva era schimbat cu Pierce și părea de la sine înțeles că trebuiau să-l urmeze.Nimeni nu a întrebat nimic.

2
Francis se plimba de colo-colo,frecându-și fruntea cu palmele.Hixey îl privea,așteptând ca acesta să se calmeze.
-Ce e?tresări acesta,observând-o.
-Nu te stresa.O să găsim noi o ieșire.
-Și dacă nu?Dacă dincolo de depou nu mai e nimic?Atunci ce vom face?Ne trebuie un plan.
-Știu că sunt șanse să nu găsim nimic,dar trebuie să încercăm orice pentru a ieși de aici.Pentru a opri toată nebunia asta.Definitiv.
-Nu aș putea trăi cu gândul că am eșuat.Trebuie să reușim.

Francis se știa liderul.Avea experiență.Trebuia să le ofere acestora o șansă și nu avea să se oprească până nu va fi reușit.
Hixey înțelegea presiunea pusă pe el.Toți se așteptau să fie salvați.Însă nu toate visele se îndeplinesc.

3
Kindra privea pe geamul fumuriu decorul sumbru.Pereții negri îi aduceau aminte se sălile de lupta din Abis.Îi treceau prin cap nenumărate episoade,venindu-i în minte imaginea Angelei.Era pe urmele lor,însă aveau avantajul timpului.Nu mult,dar orice minut în plus era crucial.Se gândea că Angelei îi va lua ceva până le va deduce planul.
Mâinile îi erau sprijinite de pervaz,ochii mărindu-i-se de fiecare data când treceau pe lângă o stație.Își imagina zeci de studenți temători,așteptând trenul pieirii.Cu toții o priveau în ochi cât se îndepărta,siluetele lor evaporându-se încet din imaginația Kindrei.

Prezența inconfundabilă a băiatului o făcu să tresară.Se răsuci pe scaun,aterizând față în față cu Quinton.

4

Hixey bătea neîncetat în sticla lucioasă,savurând sunetele adânci provocate de impact.Adora să bată în sticlă. Îi aducea aminte de casa bunicii.Obișnuia să lovească geamul din bucătărie,dându-i de înțeles bunicii că s-a trezit.Aceasta îi aducea minunatul ceai de fructe pe care fata îl adora.Bunica sufla încetișor în lichidul fierbinte,ținând-o în brațele-i calde.

-Hix..o trezi Trystan din transă.
Tânăra tresări,rotindu-și corpul.Stătea aproape de el,ceea ce-i aduse amintiri uitate,care cândva o făceau să zâmbească.Acum era prea stresant,oricum,amintirile aveau să rămână.
-Îmi pare rău.Că te-am lăsat în urmă.Am încercat,dar erau prea mulți și ei au nevoie de mine și sper că... - privirea lui o fixa cu speranță,făcând-o pe Hixey să tresare .
-Trystan,știu.E bine.Ai făcut ce trebuia.

Distanța dintre ei trezea momente îngropate.Se simțeau distruși de pasiunea demult prezentă,care acum era stăpânită de frică.
"Deci așa e.Frica învinge."se gândi Hixey.

Erau sensibilizați de momentul de tăcere,care cumva invada compartimentul,sunetul amintirilor izbindu-se de pereții reci.
Tăcerea transimtea tot ce n-ar fi putut cei doi să-și destăinuie vreodată.

"Sau poate nu."continuă ea.
Băiatul îi apucă mâna cu grijă,aducând-o la piept.O privea ca pe lumina zilei.Dacă nu vor ajunge până la capăt,el era mulțumit.Hixey era scăparea sa.Raza lui de soare.
Trystan înțelese.Conexiunea dintre ei era prea puternică.