Tânăra Vrăjitoare

Capitolul 15

***Perspectiva Amandei***

Am simtit cum traiesc din nou. Simteam ca pot respira, ca pot pipai si ca ma pot misca. Mi-am deschis ochii foarte incet. Nu îmi venea sa cred ca puteam vedea din nou lumina zilei. Deasupra mea, prins de tavan, se afla un ventilator ce se învârtea foarte repede si ma amețea.

Eram întinsă pe o podea din lemn prăfuită, ce părea destul de alunecoasă. Mi-am adunat forțele si m-am ridicat in capul oaselor, uitandu-ma in jur. Ma aflam intr-o casa obișnuită din cate părea.

-Andreas! Andreas, vino aici!se auzi o voce de pe scări... o doamna mai in vârstă cobora, ținând in brațe o tavă plină cu prăjiturele. Andreas, vino aici am spus! Uite, ți-am pregătit rețeta ta preferată de prăjituri! O tavă plina, numai pentru tine, dragule!!

Nimic... Nu se auzea nici un răspuns nicăieri. Brusc, intrând in încăpere, foarte nervos, era un copil... Părea destul de ciudat, avea la gât un fluier din lut. Mi-am dat imediat seama ca nu era nimeni altcineva decât domnul Perrie in copilărie.

-Mama, ți-am zis clar deja! Vreau ceva special de ziua mea, nu o tavă de prăjiturele obișnuite!zise Andreas.

-Fiule, m-am saturat sa tot fac absolut orice vrei tu, iar tu sa ai mereu ceva de obiectat! Daca îți place ceea ce am realizat, bine! Daca nu, descurca-te si singur! Ți-am mai zis de câteva mii de ori ca situația noastră financiara nu ne permite prea multe! Nu am bani sa îți cumpăr altceva!

-Atunci dispari din fața mea! M-am saturat sa fiu bătaia de joc a tuturor doar pentru ca tie nu îți pasa si ceea ce spun eu!zise Andreas fugind spre mama lui si aruncându-i tava prin fereastra... ciudat copilul!

-Până aici, Andreas! Ești pedepsit! Treci imediat in camera ta si acolo sa ramai!striga mama lui.

Andreas a început sa tipe la ea. Doamna Perrie i-a dat o palma după cap, apoi l-a tras de brat, aruncandu-l spre trepte. El urca treptele cu ochii in lacrimi la etaj. Mama sa strângea dezastrul care mai rămăsese.

Eram destul de uimită. M-am uitat spre trepte, apoi am urcat si eu una cate una pana ce am ajuns in holul de la etaj. De acolo, se auzea vocea lui Andreas, tremurânda, spunând ca își dorește sa aibă o altă viață, sa fie altcineva.

M-am îndreptat ușor spre camera din care se auzea, si am deschis ușa scartaind-o. Andreas stătea pe podea, puțin mai departe de pat, in genunchi. Își îmbrățișa ursulețul de pluș si privea spre unul din pereți.

-Îmi doresc sa fiu un copil normal... Sa am o viață normala! Sa fiu altcineva, sa am tot ceea ce am nevoie!spunea Andreas... ușa s-a închis, trantindu-se... Andreas s-a întors ușor cu fața spre mine... am rămas cu gura căscată când l-am văzut ridicându-se, gata sa vina spre mine... mi-am ascuns fața intre mâini... Andreas a deschis ușa. UITE, MAMA! Peretele tocmai a crapat!... a inceput sa loveasca peretele de langa usa cu picioarele, iar lavabilul cadea.

Mama sa a venit la etaj, dandu-i cateva palme si spunandu-i ca a innebunit de tot. Andreas a inceput sa urle, plangand in hohote. Mama lui il lovea cu pumnii pe unde nimerea, fara sa tina cont ca era doar un copil. Andreas s-a aruncat in pat, si-a pus perna pe cap, incercand sa se fereasca de mama sa. Aceasta a iesit din camera destul de nervoasa. Andreas s-a ridicat in graba din pat si a iesit dupa ea in hol.

A dat un urlet puternic, apoi a impins-o pe doamna Perrie pe scari. Am ramas socata la cele vazute. Doamna Perrie se rostogolea pe scari, rostindu-i numele fiului ei. Andreas a coborat apoi si el scarile incetisor. Mama lui era intinsa pe podea, cu sange la gura. Nu se putea misca, paralizase.

-Andreas... fiule! Imi pare rau!zise ea cu ultimele puteri. Cheama ambulanta acum si totul va fi bine! Promit!... Andreas a plecat la bucatarie si s-a intors imediat, tinand mainile la spate.

-Pai... as putea face asta!zise el aratand una dintre maini in care tinea telefonul... mama lui a dat aprobator din cap. Sau, as putea pur si simplu sa fac asta!.... scoase si cealalta mana in care tinea un cutit.... a facut o scurta pauza la vorbit, iar mama lui a inceput sa planga, spunand ca nu isi simte picioarele. EU ALEG SA FAC ASTA!tipa Andreas, injunghindu-si propria mama de mai multe ori.

Mi-am pus mana la gura si mi-am bulbucat ochii. Nu imi venea sa cred ca ceea ce vedeam era adevarat. Vazusem asa ceva doar in filmele de groaza care imi plac mie. Insa chiar si asa, era imposibil sa nu ramai socat. Andreas arunca din mana cutitul plin de sange, apoi suna repede la ambulanta. Si-a luat ursuletul de plus in brate, asezandu-se in genunchi langa mama lui si asteptand interventia medicilor.

Cand ambulanta a venit, Andreas s-a dus sa le deschida usa. Medicii au intrat, luand pacientul cu targa. Unul dintre medici a ramas in casa, intrebandu-l pe Andreas ce s-a intamplat cu mama lui de a ajuns intr-o asemenea stare critica.

-Nu stiu, domnule! Eu eram la etaj, cand dintr-o data am auzit-o pe mama tipand! Cand am venit jos, avea aceste rani pe corp si mi-a spus ca nu isi simte picioarele! Asa ca v-am sunat!explica Andreas foarte calm de parca nimic nu s-ar fi intamplat cu mama lui.... am plecat cu totii la spital cu ambulanta.

Andreas statea pe banca din sala de asteptare si se juca cu ursuletul lui. Il invartea in aer, si ii spunea tot felul de cuvinte:"Hei, amice! Esti singurul meu cadou primit de la mama! Tu esti tot ceea ce mi-a mai ramas! Hai sa ramanem impreuna pe veci, sa nu lasam timpul si soarta sa ne desparta asa cum s-a intamplat cu mama mea!"... cuvintele erau intr-adevar speciale. Am ramas fara reactie.

Dupa toata aceasta intamplare, fara sa ii pese de ceea ce s-a intamplat cu mama lui, Andreas s-a ridicat de pe banca si a plecat. Se inserase deja. Am plecat dupa el, fiind curioasa sa vad ce s-a intamplat in continuare. A iesit din spital, intorcandu-se sa se mai uite o singura data la el. A plecat apoi, ratacind pe strazi.

Anii au trecut. Perrie se inchisese in el, nu mai vorbea cu absolut nici o persoana. Acum, se afla la spitalul de nebuni. Era o noapte linistita, in care Andreas statea in camera sa. Doi doctori au intrat inauntru, spunandu-i ca e momentul. Andreas a dat aprobator din cap, a lasat ursuletul de plus pe pat si a plecat cu ei. Acestia l-au dus intr-o alta incapere, unde l-au asezat pe un scaun.

-Esti gata?intreba unul dintre ei... Andreas a aprobat... celalalt doctor veni cu o injectie pe care i-a infipt-o in brat.

-Suntem gata sa ii oferim o noua viata!spusera alte persoane intrand in incapere... habar nu aveam ce erau sau cine erau.

Erau doua femei si trei barbati. Unul dintre ei parea sa ii conduca pe ceilalti. Acesta se apleca si il lua pe Andreas de mana zambind. Andreas zambi si se ridica si el in picioare. Si-a scos apoi in viteza fluierul de lut din buzunar si a suflat o data il el cu putere. Toti si-au bagat degetele in urechi, asteptand sa se termine o data zarva.

Andreas avea insa o strategie. Lua seringa goala din mana doctorului si i-o infipse in gat barbatului conducator. Acesta a inceput sa sangereze si a murit pe loc. Toti ceilalti s-au dat inapoi, foarte speriati de situatie.