Tânăra Vrăjitoare

Capitolul 19

Avea corpul insangerat si nici macar nu se mai misca. M-am apropiat speriat de ea, asezandu-ma in genunchi. I-am pus mana pe frunte. O avea foarte foarte rece. Gatul ii era sfasiat, iar ochii ei deschisi erau in continuare negri. Nici macar nu mai respira. Am inceput sa o apas pe piept si sa-i fac respiratie gura la gura, sperand ca pot face ceva sa o salvez.

-Nu! Amanda, trebuie sa te trezesti! Trezeste-te! Te rog!am spus aproape plangand.

-Fratioare... ma tem ca nu se mai poate trezi!imi spuse Eddie, apucandu-ma de brat. Ma tem ca acum doarme un somn foarte adanc... din care nu o mai poti readuce la viata!

-Nu, refuz sa cred asa ceva!am spus, apasand-o pe piept. Trebuie sa se trezeasca! Trebuie!

Anne si Rachel se uitau spre noi si plangeau. Nu ne venea sa credem. O vrajitoare atat de puternica murise si nici unul din noi nu isi mai amintea cum. Jack ma ajuta sa ii ridic cadavrul, dorindu-ne sa il luam cu noi. Nu il puteam lasa pur si simplu in mijlocul strazii mai ales cand pentru noi Amanda fusese foarte importanta.

***Perspectiva lui Daniel***

Eram la usa salonului in care se afla Stephanie. Asteptam alaturi de Adrien ca medicii sa ne primeasca inauntru, cand unul dintre ei a iesit. Ne-am ridicat amandoi de pe banca, nerabdatori sa intram inauntru. Medicul ne opri, inchizand usa cabinetului.

-Baieti, trebuie sa va spun ceva serios!spuse medicul. Stephanie... se poarta foarte ciudat! Abia a stat sa-i fac injectia, iar acum s-a pus pe plans! Ce s-a intamplat cu ea? Ce i-ati spus? Ce i-ati facut? Voi doi sunteti singurii care au avut acces la ea zilele astea! 

-Ce vreti sa spuneti cu asta?!intreba Adrien surprins. 

-Ma faci sa iti repet si cred ca totusi m-am exprimat destul de clar!spuse medicul... Adrien se enerva, gata sa il loveasca.

-Stai asa!am spus eu, impingandu-l. Ne puteti da voie sa intram si sa vorbim cu ea? Pentru ca nici noi nu stim exact ce are!

Medicul dadu aprobator din cap, deschizandu-ne usa si apoi plecand. Am intrat amandoi in salon, uitandu-ne atenti spre Stephanie. Statea pe marginea patului, cu fata spre fereastra si bocea. Patura sa era insangerata, la fel si bratul. Adrien inchise usa, strigand-o incet. Stephanie nu ne-a bagat in seama.

-Steph... e totul bine?am intrebat-o, luand-o de mana... s-a uitat spre mine cu ochii galbeni. Steph, ce naiba se intampla?

-Colton m-a chemat! M-a chemat sa lupt pentru el... cu Amanda!spuse Stephanie. Amanda e moarta! Simt ca el e trist, la fel si Anne, Rachel, Eddie si Jack! Amanda a murit, baieti! E numai vina mea! Eu nu am sprijinit-o... iar acum, toti s-au intors impotriva ei! 

-Ce tot spui acolo?!zise Adrien. Amanda nu poate fi moarta... e cea mai puternica! Nici un varcolac nu o poate ucide!

-Colton poate!spuse Stephanie,

-Dar e imposibil! Colton o iubeste!spuse Adrien.

-Da... dar nu si atunci cand e controlat de Bailey printr-o papusa voodoo!am raspuns eu. Trebuie sa merg sa vad ce s-a intamplat! Adrien, ramai tu aici cu Stephanie! Eu ma duc sa stau de vorba cu varcolacii!

-Nu, nici vorba! Vin si eu cu tine!spuse Stephanie. La urma urmei, e vorba despre haita mea! Te rog, Daniel! Ia-ma si pe mine cu tine!

-Nu pot face asta, Stephanie! Esti internata aici! Nu poti iesi si intra cand vrei tu!am spus eu. E o insitutie de stat in care se respecta niste reguli! Nu putem face de capul nostru!... Stephanie se uita urat spre mine, ridicandu-se in picioare.

-Prea bine! Daca tu nu ma iei cu tine, atunci ma duc singura!se incapatana ea. Amanda a fost una din prietenele mele cele mai bune! Haita este familia mea... nu am de gand sa raman aici si sa respect regulile unor oameni obisnuiti in timp ce familia mea e in pericol!

Nu am avut de ales. Am acceptat propunerea lui Stephanie de a o lua cu mine. Nu parea sa renunte prea usor la aceasta idee, asa ca nu am avut de ales. Am iesit de salon toti trei, iar paznicii se uitau la noi mirati. Au prins-o pe Stephanie de brat spre ei, intrebandu-ne ce avem de gand sa facem.

-Trebuie sa ma lasati sa plec! E o urgenta!spuse Stephanie. Va vom explica totul la intoarcere, promit!

-Seriful a spus sa te protejam cu pretul vietii! Asa ca vei ramane aici pentru a-i respecta ordinul!spuse unul dintre paznici, nelasand-o sa plece... Stephanie se zbatea, incercand sa scape din mainile lui. 

Am incercat sa o ajut, dar unul din paznici m-a lovit direct in fata. Adrien isi inchise ochii, stand asa cateva secunde. Cand i-a deschis, ii avea de un galben aprins, iar ghearele si coltii i-au iesit in evidenta. Paznicii s-au dat inapoi, nestiind ce sa faca.

-Sa fim seriosi, credeam ca suntem toti de aceeasi parte!spuse unul din ei. 

-Daca ati fi de partea noastra, mi-ati da voie sa plec deoarece prietena mea, Amanda, tocmai a fost omorata!spuse Stephanie... spunand acestea, isi scoase ghearele, strangandu-l de brat pe paznicul ce o tinea... acesta ii dadu drumul, simtindu-i ghearele prin piele... sangera. FUGITI, BAIETI!!!

Am luat-o toti trei la fuga spre iesire, cu paznicii in urma noastra. Medicii de pe holuri se uitau la noi, nestiind ce se intampla. Unul din paznici striga foarte tare la ei sa ne opreasca din fuga. Atunci, Stephanie si Adrien m-au luat fiecare de cate o mana, folosindu-si amandoi vitezele de varcolaci. In mai putin de cateva secunde, am ajuns toti trei afara. 

-In ordine! Sa plecam de aici cat mai avem ocazia!spuse Adrien privind in urma. 

***Perspectiva lui Colton***

Tocmai ce ajunsesem acasa impreuna cu restul haitei mele. Eram cu totii devastati. Nu stiu pe unde disparuse Denisse in asemenea momente, dar puteam sa jur ca nu-mi pasa... tot ce-mi pasa era rana uriasa ce mi se asternuse pe suflet. Amanda era unica persoana pe care o iubeam cu adevarat in viata... speram sa mor si eu o data cu ea. 

Eddie lua masa si o muta mai departe, in timp ce Jack ma ajuta sa pun cadavrul pe canapea. Anne si Rachel priveau totul socate, cu lacrimi amare curse pe obraji. Nici unul dintre noi nu-si mai amintea cum murise, dar cu totii ne aminteam de personalitatea ei puternica si iubitoare. Era un moment foarte dificil.

-Amanda, draga mea! Cu ce ti-am gresit?am intrebat plangand... parea penibil faptul ca asteptam un raspuns. Orice ti-as fi facut... te rog, nu ma lasa in umbra ta! Daca vrei sa pleci de pe pamant, macar ia-ma si pe mine cu tine! Fara tine, sunt un nimeni! Fara tine, nu am puterea si bucuria de a trai! 

-Nu!exclama Anne, trantindu-se in genunchi langa mine.

O imbratisa pe Amanda, varsandu-si lacrimile pe hainele ei insangerate. Jack o lua de mana, spunandu-i ca totul va fi bine. O imbratisa, incercand sa o impece. Fratele meu ma ridica in picioare, batandu-ma usor pe umar. Rachel se apropie de noi, spunand ca ii pare rau. Ne-am imbratisat toti trei ca o adevarata familie, incercand sa depasim momentul tragic.

E bine sa ai un umar pe care sa plangi atunci cand iti e greu... impreuna, puteam fi puternici in continuare si sa trecem peste suferinta... mai ales cand toti aveam un singur gand: RAZBUNAREA.