Tânăra Vrăjitoare

Capitolul 17

Anne a inceput si ea sa planga dupa prietena ei, Amanda. Trebuie sa recunosc, mi-au dat si mie lacrimile. Curand, a aparut si mama Amandei cu fratele ei mai mic. Ne-am sters cu totii lacrimile si am salutat-o. Parea destul de bine, fara nici o grija. S-a asezat si ea pe una dintre banci cu cel mic in brate.

-Amanda... fiica mea... unde este? S-a facut bine, nu-i asa?intreba ea increzatoare... ne-am uitat unii spre altii, nestiind cum sa ii dam vestea. Nu... nu, copilul meu! Copilul meu nu este mort! Copilul meu este bine!... Jack l-a luat pe Tommy in brate, iar doamna Garcia s-a aruncat in genunchi pe podea.

-Doamna Garcia! Doamna Garcia, reveniti-va!am spus eu incercand sa o ridic.... doamna Garcia plangea din ce in ce mai tare si, o data cu ea, si cel mic. PANA AICI!am tipat eu, oprindu-i pe toti. Nu mai suport!... am intrat in cabinetul medical, fara sa mai stau pe ganduri.

Domnul doctor s-a uitat foarte ciudat la mine. Chiar atunci cand am intrat eu, acesta ii punea Amandei patura pe fata, semn ca era moarta. M-am apropiat de ea, spunandu-i medicului ca vreau sa raman singura cu ea. Acesta iesi din cabinet, dand intelegator din cap. Am luat scaunul de la birou si l-am pus langa pat, asezandu-ma pe el.

-Amanda! Amanda, e timpul sa te trezesti!am soptit eu usor... i-am dat patura la o parte de pe fata pentru a o vedea... avea ochii deschisi... m-am speriat foarte tare. Oh, Dumnezeule Mare! M-ai speriat, Amanda!... brusc, mi-am dat seama de ceva... ochii Amandei erau de fapt caprui, iar acum erau negri. Stai o secunda... am descoperit-o de tot, iar inca un lucru era schimbat... bluza ei ce fusese plina de sange era acum complet uscata, fara nici o urma.... i-am ridicat-o putin pentru a ma uita la rana... era complet vindecata... am ramas cu gura cascata... dintr-o data, din ochi i s-a scurs usor pe obraz o lacrima de sange.

M-am dat usor in spate cu scaun cu tot, pana ce am cazut. M-am prins de mana Amandei, tragand-o si pe ea o data cu mine. M-am ridicat foarte speriata. Voi ramane cu traume pe viata, un cadavru cazuse pe mine. Amanda era cu fata la podea. Am intors-o cu fata spre mine din ce in ce mai speriata. Acum, avea ochii caprui si a clipit.

-Denisse?intreba ea incepand sa tuseasca. Denisse Emerson, tu esti?

-Amanda?! Oh, Dumnezeule, ceilalti se vor bucura sa auda o veste asa minuntata ca asta!am spus eu fugind spre usa... Amanda m-a prins de picior, tragandu-ma inapoi spre ea.

-Asteapta putin, Denisse!zise Amanda. Trebuie sa iti spun ceva! Am avut o premonitie noua legata de trecut! Stiu cine este conducatorul ghoul-ilor! Experimentul... a fost facut cu un scop bun, pentru a le oferi o viata mai buna celor ce nu au parte de asa ceva! Insa cineva a schimbat toate astea! Te-a folosit pe tine sa ajungi la noi.... pentru ca tu esti mai puternica decat ceilalti, nu mai slaba, Denisse!

-Poftim?!am spus eu ajutand-o pe Amanda sa se ridice. Despre ce si cine vorbesti?

-Domnul Perrie! Noul profesor de sport! El este! Si-a ucis mama acum multi ani, apoi a devenit conducatorul acestor ghouli! Denisse, sa fim seriosi! Stiu ce avem de facut!spuse Amanda zambind si suflecandu-si manecile.

-Bun.... si cum se face ca... ranile tale s-au vindecat si ti-ai revenit la normal dintr-o data?am intrebat eu nedumerita.

-Denisse.... credeam ca stii cine sunt!raspunse Amanda mandra de ea. Eu sunt Amanda Stephanie Garcia! Nimeni si nimic nu ma poate distruge pe mine! Eu sunt cea mai puternica vrajitoare si asa voi fi mereu! Nu pot lasa o copie patetica sa ma invinga! Nu e posibil sa accept asa ceva!

Am zambit bucuroasa sa vad ca Amanda era mult mai optimista si isi castigase increderea in sine... am batut palma, apoi am iesit eu prima din cabinet zambind mandra. Toti ceilalti se uitau la mine neintelegand de unde atata bucurie pe capul meu. Chiar atunci, din spatele meu a iesit Amanda teafara si nevatamata. Toti au ramas poker face.

-Dar cum... eu nu...zise doctorul. Cum ai...

***Perspectiva Amandei***

I-am pus mana la gura doctorului, facandu-i semn sa taca. Mama se ridica de pe banca plina de emotie, imbratisandu-ma bucuroasa. Lacrimile triste s-au preschimbat in unele de bucurie ca totul era bine. Fratele meu Tommy se oprise din plans, desi el nu realiza mare lucru din ceea ce se intampla.

-Copilul meu este bine! Oh, Dumnezeule!zicea mama foarte fericita... l-a luat apoi pe Tommy inapoi in brate si a continuat sa zambeasca. Domnule doctor, sunteti un medic atat de bun! Ati reusit sa o readuceti la viata! Nu am cuvinte sa va multumesc!

-Sunt? Oh da... sunt!zise doctorul mandru de el. Ei bine, doamna Garcia... pentru asta exista doctorii! Acum ma scuzati, trebuie sa plec! Programul meu s-a incheiat! O zi buna in continuare tuturor!... medicul a incuiat cabinetul, apoi a plecat.

-Amanda...zise Colton. Nu pot sa cred ca esti aici! Jur ca am crezut ca nu te voi mai vedea niciodata! Fara tine, as fi un nimic! Cine m-ar mai strange in brate? Cine m-ar mai iubi asa cum o faci tu? Nimeni!... Colton m-a imbratisat, apoi m-a sarutat... sincer, nici mie nu imi venea sa cred ca sunt inca in viata.

-Amanda, cred ca.... voi plange din nou!zise Anne zambind... am luat-o si pe ea in brate razand, apoi si pe Jack.

-Unde sunt restul membrilor haitei?am intrebat apoi destul de serioasa... Anne, Colton si Jack s-au uitat destul de intristati unul spre celalalt... am ridicat mainile si am dat din cap, semn ca nu inteleg raspunsul.

-Haita noastra nu mai exista! S-a destramat... am ramas doar noi!raspunse Jack. Ceilalti au plecat... asa a decis Colton!

-Ce?!am exclamat. De ce? Cum e posibil asa ceva?

-Imi pare rau, Amanda eu doar... am facut totul cu gandul la tine! Stii, cei care nu sunt aici nu te-au crezut sau pur si simplu au ales sa fie pe cont propriu! Nu merita sa faca parte din haita noastra!raspunse Colton.

-Nu inteleg de ce a innebunit toata lumea!am spus eu. Maine, lucrurile isi vor reveni la normal, va promit! Acum, eu am niste afaceri de incheiat! Denisse va va explica despre ce este vorba! Acum, va rog frumos sa ma scuzati! Am intalnire cu destinul si cu marele blestem ce se leaga de noi acum!

Toti se uitau la mine pierduti. Am plecat de una singura, lasand-o pe Denisse sa le explice. Ma indreptam plina de incredere spre sala de sport, unde trebuia sa am o discutie foarte importanta cu domnul Perrie care probabil ma credea moarta momentan. Chiar atunci cand am ajuns, incuia usa salii.

-Buna ziua, domnule Perrie! Sau sa va spun micul Andreas? Cum preferati?am intrebat eu din capatul coridorului... domnul Perrie s-a intors spre mine cu gura cascata, socat.

-Garcia?!exclama el. Tu ce cauti aici si ce-i cu tupeul acesta inuman pe tine?! Nu iti e rusine?

-De ce sa imi fie rusine, domnule?!am intrebat eu. De dumneavoastra? Niciodata! Dumneavoastra ati pus totul la cale... moartea Anyei si inlocuirea sa cu acel ghoul nenorocit si apoi ati incercat sa va folositi de ea sa ma omorati! Totul se intampla din cauza dumneavoastra!!!... domnul Perrie trase cheia din usa cu putere, apoi veni in viteza spre mine.

-Asculta-ma bine, pustoaica mica si tupeista ce esti! Habar nu am despre ce Dumnezeu "ghoul" vorbesti! Ce ar fi sa mergi la un medic psihiatru si apoi sa vii sa vorbesti cu mine?intreba el.