Tânăra Vrăjitoare

Capitolul 24

Daniel deschise prima usa. Era intunecata si nu se vedea absolut nimic din interior. Cativa lilieci au inceput sa zboare deasupra noastra. Aproape ca ne-au intrat si in ochi. Am incercat sa ne acoperim fetele, nici macar usa nu o mai puteam vedea.

-INCHIDE NENOROCITA AIA DE USA!striga Colton.

Daniel reusi sa o inchida dupa cateva incercari. L-am rugat pe Colton sa nu mai tipe cu urmatoarea ocazie. Orice zgomot putea fi promitator. Fara alte comentarii si morale, am trecut la urmatoarea incapere.

Am deschis cea de-a doua incapere, insa de aceasta data am fost precauti. Ne-am ascuns dupa usa, asteptand cateva secunde inainte sa tragem cu ochiul. Nimic suspect. Am intrat inauntru, dar nici aceasta nu era camera pe care o cautam.

-Ce sunt toate astea?intreba Colton mirat.

Era genul acela de incapere cum numai in povesti poti vedea. Era plina de cazane vrajitoresti, potiuni si carti foarte vechi. 

-Nu-i ceea ce cautam, spuse Daniel. Sa iesim de aici.

-BINGO, am spus eu vazand o harta intinsa pe masa.

Era harta castelului, fix ceea ce ne trebuia. Camera tronului era in capatul holului se pare. Am iesit din incapere, insa am luat si harta cu noi. Din pacate, planul nostru avea sa fie amanat. Marele Chrispo era pe scari si venea dupa noi.

-UITE INTRUSII! CINE SUNTETI VOI, PELERINILOR? VA ARAT EU VOUA MATURI. INDRAZNITI SA FURATI DE LA MINE?exclama el. VETI PLATI PENTRU ASTA.

Mi-am dat pelerina jos, aratandu-mi chipul. Marele Chrispo a ramas mirat sa ma vada. 

-Amanda Garcia... vrajitoarea vestita pentru bunatate si putere... a venit sa fure de la mine?intreba socat.

-Nu, nu furam. De fapt... avem nevoie de sceptrul dumneavoastra... stiam ca nu ni l-ati fi oferit pentru ca ii doriti binele lui Bailey asa ca... ne-am gandit sa facem rost de el. Ma puteti pedepsi pe mine daca doriti... dar lasati-i pe ei sa plece... va rog, i-am spus.

-Nu ma asteptam la o asemenea nesabuinta de la tine, Amanda. Credeam ca am fost clar cand v-am spus sa nu ii faceti nici un rau. Nu va dau nici un sceptru. Nu va dau nici macar drumul. Daca vreti sa plecati de aici, va trebui sa luptati, spuse Chrispo.

Am inghitit in sec. Speram sa nu fie nevoie de asa ceva. M-am uitat spre Colton pentru ca amandoi stiam ce avem de facut. Lua forma de varcolac, dand un raget puternic. M-am suit cu Daniel pe spinarea lui, iar el a luat-o la fuga.

-Dupa ei!striga Chrispo.

Vrajitorii sai veneau dupa noi, incercand sa ne vrajeasca. M-am opus, formand cu mana stanga un soi de scut invizibil si invincibil. Cu cealalta mana, am inghetat podeaua sub picioarele lor. Acestia au alunecat si au cazut pe spate. Unul dintre ei a vrajit candelabrul. 

Era chiar deasupra noastra. Mi-am intins ambele maini in aer, indemnandu-l pe Colton sa se opreasca. Cand candelabrul a cazut, ne-am teleportat chiar in camera tronului. Am reusit chiar la limita.

-Uite. Sceptrul!exclama Colton.

Chiar langa tron, plutea pretiosul sceptru. Daniel fugi sa il ia, insa ceva s-a intamplat. Cand l-a atins, armurile cavalerilor care erau doar niste statui au prins viata. Probabil era un fel de sistem de securitate in cazul in care apareau niste hoti ca noi.

-Ce mai e si asta?intreba Daniel speriat.

Armurile au sarit sa ne atace. Aveau toporisti si sabii foarte ascutite. Era cam periculos. Nu am avut de ales. A trebuit sa ne luptam cu ei. Colton si-a scos din nou ghearele si coltii, iar eu eram pregatita pentru atac. Cand doi s-au apropiat de mine, i-am prins de cate un brat. Am fugit printre ei pana cand le-am rupt mainile, apoi i-am lovit cu ele in cap.

Le-am luat amandurora sabiile si i-am aruncat si lui Daniel una. Acesta a inceput sa ii decapiteze, aparandu-se foarte bine. Am infipt cu greu sabia mea in pieptul unuia dintre cavalerii misteriosi caci era extrem de dura. L-am tarat dupa mine cativa pasi, dupa care l-am aruncat in altii. Armurile s-au dezmembrat si nici ca s-au mai ridicat.

Colton si-a prins mainile de umerii unui cavaler. S-a dat peste cap, dand cu el de pamant si dezmembrandu-l. Dupa ce am terminat cu toti, am suflat usurati. Am luat eu sceptrul si l-am strans foarte bine intre degete. Chiar atunci, a sosit Chrispo cu intaririle sale. 

-Amanda, te rog... promit ca te voi lasa sa pleci si pe tine si pe prietenii tai. Nu voi spune celorlalti vrajitori despre aceasta scapare a ta... doar lasa-mi mie sceptrul. Te rog, spuse Chrispo.

-Nu-mi pasa ce le spui supusilor tai. Ei se tem de Bailey si de ce e in stare sa faca. In calitate de conducator, ar trebui sa iti pese mai mult de soarta lor decat de a lui Bailey. Supusii tai au nevoie de un salvator. Renumele meu nu este degeaba in acest oras. Eu voi fi eroul si de aceasta data. Voi avea grija sa dau tot ce am mai bun. Daca tu nu esti in stare sa iti aperi orasul... o vom face noi. Toti pentru unul... si unul pentru toti, i-am raspuns.

Am vrajit cele trei maturi sa zboare din nou pe fereastra, apoi le-am incalecat si am zburat cu tot cu sceptru. 

***Perspectiva lui Denisse***

Plini de emotie ca nicio alta data, asteptam cu totii cu sufletul la gura intoarcerea prietenilor nostri din Orasul Negru. Intre timp, au ajuns Anne, Jack si Stephen. Si-au aruncat ghiozdanele de parca venisera la pensiune, intrebandu-ne cum merge treaba.

-Asteptam rezultatul final. Dar voua? Cum v-ati descurcat?am intrebat.

-Am reusit sa o pacalim pe Marilyn. Crede suta la suta ca Amanda e moarta. Nu stiu cum a decurs sau va decurge ritualul lor, dar le-am luat-o inainte cu mult, spuse Jack.

***Perspectiva lui Marilyn***

Am facut exact ceea ce m-a indemnat tata sa fac. I-am urmarit pe Anne, Stephen si Jack si nu au suspectat absolut nimic. Ma aflam chiar la fereastra acelei case, privind printre jaluzelele trase pe jumatate. Nu puteam auzi, dar cel putin aveam o vedere foarte buna.

In mijlocul cercului format de acele creaturi, au aparut Colton si Daniel. Dar hei... cum era posibil asa ceva?! Cum de Amanda era cu ei?! Atunci, mi-am adus aminte de cerber. Insistase ca e inca in viata, dar tata credea ca n-am dat gres.

Asadar, vrajitoarea era vie... si mai mult de atat, capturase si marele sceptru. Am luat-o la fuga spre iesire si am sarit gardul. Cred ca nici atunci nu m-au vazut. Ajunsa acasa, i-am spus tatei tot ce am vazut.

-Asadar, micuta vrajitoare crede ca ma poate trage pe sfoara? Crede ca se joaca cu mine si cu dorintele mele?! Se crede foarte inteligenta copila asta mica. Pacat ca nu are habar de ceea ce se intampla, spuse tata.

-La ce te referi, tata?am intrebat nedumerita.

-Cred ca a venit timpul sa le dam acestor tineri o lectie pe care sa nu o uite niciodata, Marilyn, imi spuse tata. Este momentul sa atacam si noi. Fa-mi rost de cat mai mult material. Pana diseara, avem foarte mult de munca. E timpul sa inceapa adevaratul joc. Iar pe acesta, draga mea, iti garantez ca nu noi il vom pierde. Nici nu vor stii de ce au fost loviti.