Royalty

douăzeci și opt

   Își mușcase interiorul călduros al obrazului cu putere, înghițind vinul rozaliu ce zăcea pe limba sa uscată.Băutura îi alunecase fin pe gât, ultime picături subțiri și aromate picând pe fundul paharului de cristal.Imobilizat de gânduri și durere, plin de remușcare, brunetul își mișcase capul pe ritmul erotic pe care clapele albe și lucioase ale pianului le scoteau diafan, cu ajutorul blondului ce sorbea cu întristare partiturile scrise citeț din fața sa, acompaniând cu privirea sa tăioasă, mișcările rapide ale ochiilor cenușii, ce alergau și săreau de pe micul portativ pe pielea lăptoasă, dorind parcă ca timpul să se oprească în loc.   
 
  Un zâmbet zălud își făcuse apariția, neprecis de dulceag, spintecând cu sânge rece tensiunea gentilă ce împrejmuia încăperea și cele două corpuri, acoperind rapid dormitorul obscur cu peticele de lumină. Prințul clipise lent, încă posedând micul rânjet, încercând cu greutate să proceseze cuvintele murmurate înăbușit în stânga sa.Părăsise clapele, întorcându-și corpul către sursa murmurului confuz, pe care brunetul îl cânta urechii sale, fin și încet.

—Repetă-mi, Yoongi, îi întoarseră cuvintele în șoaptă cu nesiguranță, așteptând să fie zgâriat de ghiarele ce se ascundeau după culoarea blândă de cafea amară.

—Am nevoie de încă un pahar de vin, răspunse cu plictis, ridicându-se de pe scaunul rigid pentru a apuca sticla pe jumătate plină.

  Jimin rămăsese nemișcat, simțind cum mâna lungă se strecurase peste umărul său după sticlă, trăgând în piept aroma dulce ce îl înconjurase rapid când majordomul se a apropiase ușor.Își dăduse amuzat ochii peste cap, mușcându-și limba atunci când fusese împins, pe băncuța tare făcându-și loc bărbatul cu păr brunet.Se așezase lângă el, trântindu-și cu oboseală mâinile pe clape ca mai apoi cei doi să fie împânziți de un sunet grav și neacordat.Începuse să își plimbe degetele lungi ușor, proiectând un cântec lent și abraziv, rozând sufletul prințului prin sunete blânde.

—Aș mai vrea ceva, adăugase răgușit privind cu coada ochiului său stâng omul ce îi sorbea fiecare mișcare cu rușine.

—O să îți dau banii, înainte să ne sfârșim, adăugase blondul perspicace.

Oftase stins, mâinile sale alergând către paharul semi-plin din fața sa, luându-l de picior cu micile sale degete, făcând o mică mișcare rotativă; lăsând vinul să îi profaneze slab pielea.Își mușcase buza, trăsese aer în piept, apoi dădu-se vinul pe gât, dispărând din pahar la fel de rapid ca și mainile ce îmbrățișau clapele de pian.

—Nu, șoptise abrupt, privirea sa încă analizând puritatea albului imaculat al pianului.Te vreau pe tine.

                               ***

  Își trântise spatele suplu de peretele tare, vizionând bărbatul blond ce era dichisit din cap până în picioare de mâini mici tremurânde.Conștient, brunetul încă se juca cu privirea ochilor cenușii ce zburau nepăsător pe bucăți din corpul majordomului, răsuflând deprimat imaginile nocturne, ce încă îi împânzeau mintea păcătoasă.
 
   Totuși tabloul  fusese umbrit, zgomotul ușii albe atrăgând fiecare ochi asupra țintei, ca mai apoi privirile să fie coborâte cu sfială și frică.Ea, regina, intrase brusc, tocurile sale înalte și grele creeând o simfonie de sunete bruște și fioroase, făcând fiecare servitoare să fugă de lângă dragul ei fiu, și să se așeze într-o linie cu capul aplecat.Înaintase vertiginos înspre fiul ei, coborându-și privirea pentru al contempla din cap până-n în picioare.
Se uitase peste tot, testând terenul și rânjind periculos atunci când brunetul îi ieșise în cale, dând din cap și șoptindu-i o scurtă înjurătură printre buze.

—Afară! Țipase viguroasă, întreptându-și degetul scheletic către ieșirea din stânga sa, dând fugitiv cu tocul ascuțit în podea.

Toată lumea îi urmaseră ordinele, părăsind înfiorați încăperea, lăsând în urmă perechea de ochi plictisiți, ce încă era fixată pe pigmenții rozalii ce decorau obrajii voluptoși ai prințului.

—Majordomul meu preferat, îl numi regina pe bărbatul brunet, ce acum își fixase privirea pe buzele colorate în roșu ce îi zâmbeau înțepător.Se pare că nu doar al meu, nu-i așa, Jimin?

  Un chicot aprins izbucnise ușor, femeia balansându-se pe tocurile ei, îndreptându-și pașii frivoli către fiul ei, năpustindu-și mâna dreaptă în firele de păr mieroase și mătăsoase, încleștându-l cu putere și o plăcere absurdă.Totul izbucnise rapid, fără nici măcar un mic avertisment, fiind parcă o scenetă plănuită de la intrarea sa, până la terminarea sa.

—Siguranța ta că mica voastră idilă este sigură a fost greșită!Nici un colț, o ușă sau un perete nu te poate ascunde de ochii mei, Jimin.

  Îi apucase bărbia, forțându-l să o privească în ochii său veninoși, ce se hrăneau cu grimasa deprimată și moartă ce îi înconjurau mâinile.Jimin era obosit, privind-o și înghițind în sec, în timp ce cuvintele reci îi loveau urechile neinteresate, lovindu-l în sufletul deja destrămat și plin de copci.

—Ești o..., se oprise brusc din a mai țipa, din a mai lovi fără o țintă fixă, atunci când în fața sa apăruse chipul palid ce îi luase în brațe fiul.

Mâinile sale poposiseră în jurul taliei, șifonând costumul perfect așezat pe corpul acestuia, întorcându-și spatele femeii ce rămăseseră mută și nemișcată, analizând nervoasă cuvintele ce ieșeau rapid și cald de pe buzele rigide ale majordomului.

—Am găsit-o atât de târziu, și am pierdut-o atât de repede, rânjise îndurerat, aplecându-și privirea sclipitoare în pământ rapid, ca mai apoi să atace cu mai mult curaj buzele moi și tremurânde.

—Iubirea oferită de mine nu o vei pierde niciodată, își înghițise vorbele cu greutate, prinzând cu putere de brațele ce îl protejau de privirea tăioasă.

—Carnețelul meu bătrânicios e sub cuverturile patului tău, la fel și cuvintele pe care nu ți le mai pot spune acum, îi șoptise vag, respirația caldă dispărând cu rapiditate de pe gâtul său albicios.

Doi bărbați înalți, bine făcuți și încruntați îl prinseră de brațe, trăgându-l pe brunet afară din încăperea albicioasă, lăsându-l pe Jimin paralizat de mâinile reginei, și de lacrimile sale ce cădeau lin de pe obrajii acum palizi, pe podeaua de marmura.

—Nu uita să îmi plătești datoria, Maiestate, ciripise ultimele cuvinte ca pe un "rămas bun", zâmbind înainte ca imaginea prințului să fie ștearsă de un negru rece și pustiu.

    

                  „Jimin, sunt aici"
 

                              *

   Bună, bună!Știu, am lipsit extrem de mult, n-am postat nimic vara aceasta, pentru că sunt o mare leneșa, da.În fine, îmi pare rău că am revenit cu un capitol atât de prost, dar am incercat extrem de mult sa scriu, și asta a fost cam tot ce a ieșit decent.Chiar îmi pare foarte rău!Promit că voi reveni, cu o carte nouă mai bună și un nou capitol din Royalty cat de curând.
Ps:Știu că toată acțiunea s-a întâmplat cam repede, dar povestea inca nu se termina așa usor.Ugh, mă urăsc
 
          Până atunci, lăsați un comentariu ceva și spune-ți-vă opinia și la ce carte/cărți  doriți continuarea.

Luați un Yoongi cu bandană, ca să pot face și eu capitolul ăsta mai decent.
Vai, scuze că ați citit asta, serios vorbesc.