Royalty

douăzeci și cinci

  Era un copil pierdut în zâmbete, aclamări și bani până când aflase cu adevărat a sa viață crudă, destinul fără resentimente pe care avea să îl urmeze cu ai săi pași domoli.Viața sa regală era un calvar dulce-amărui, care de multă vreme îi provoca doar durere și simplul sentiment de singurătate.Era chiar adorat sau urât de toată lumea?
 
—Jiminie?Jiminie!Vrei să te joci cu mine?!Țipătul copilăresc al fratelui său zâmbăreț se auzea în surdină în grădina plină de trandafiri galbeni.Jimin strâmbase scârbit din nas, strângând mai bine de cărțile pătrate din brațele sale și continuându-și drumul neștiutor.Chiar ai ajuns să mă urăști, atât, atât de mult?

—Am de învățat, hyung, răspunse mezinul sec, nevrând să îi răspundă  afirmativ la întrebarea adresată cu ochi sclipitori, puțin înecați de lacrimi copilăroase.

  Îi întoarse spatele rapid, ignorând faptul că fratele său, singura făptură care îl iubește plânge, tânjind după zâmbetul și râsul subțire a sa.Suferea dar pentru Jimin nu costa nimic, lacrimile sale nu-l afectau.Prins în ale sale aspirați, prins cu gândul în dorința sa de a fi iubit, dorit, adorat, așa cum este fratele său, uitase de mica fărâmă de iubire oferită de către al său mare dușman.
  Privise cu ochi mari oceanul galben, mișcat de briza de primăvară, adorat de micile albinuțe care săreau din trandafir în trandafiri.Fericite.Jimin înghițise în sec și își întoarse capul înapoi în spate, căutându-l cu privirea pe al său neajutorat dușman.Fratele său îl privea, plângând și râzând, dându-i din nou mezinului o stare de tristețe și dezamăgire.

—Îmi pare rău, Hoseok.

                                ***

—Îmi pare rău, Yoongi.

  Jimin îi șoptise în ureche înainte să plece legat de fata în rochie albastră, chicotind vesel, falsificând ceea ce știe el mai bine, zâmbete.
  În timp ce Yoongi era un spectator, prins pentru a privi clișeica scenetă în care toți oamenii cu sânge albastru o jucau, soarele apunea, lăsând petele galbene-portocalii să se piardă iar întunericul luminat de câteva felinare să conducă castelul încă alarmat.Brunetul își găsise un loc liniștit, o băncuță amplasată la marginea grădinii cu trandafiri–acum ofiliți, morți, aproape de prințul său și departe de locul unde pictorul său chicotise pentru ultima dată.Își legăna picioarele în bătaia lină a vântului obraznic de rece, lipindu-și safirii pe cuplul semi-fericit.

—Ce așteaptă?Ar trebui să plece.Pune o întrebare doar pentru el și petalele maronii zburătoare care îl înconjurau.Se intreba de ce petrece atât de mult timp cu ea, de ce trage de timpul ei și de ce îl lasă să privească cu amăreala totul.

Yoongi își aduce mâinile în față, analizându-și pielea palidă și venele violet care îl decorau atât de perfect.Un zâmbet i se prelinse pe buzele uscățive, doritoare de el. Oricât și-ar fi dorit să scape de sentimentul acela de frică și gelozie, vederea lui îl înghițea din nou în sentimente deșarte.Tentație.

Pe cealaltă parte, unde tentația era înghițită de acea privire jucăușă și falsă a prințesei, sugând fiecare fărâmă de confort din Jimin, o pereche de ochi cafenii se plimbau ușor de pe-un chip pe altul.Privind tristețea și jocul murdar care se desfășura.Hoseok nu înțelegea cu adevărat ce se petrecea între pereții vii de iederă, dar nu avea de gând să întrebe ci doar să tragă singur o concluzie.Regatul a rămas la fel de trist.

—Ar trebui să pleci, grăise brusc Jimin pentru a trezi prințesa din visul ei mieros.Ai zăbovit mult timp în castelul meu.După cum știi, sunt foarte ocupat.

—Cu siguranță, îi răspunde ironic, sărind de pe băncuță pentru a lovi pământul cu picioarele ei ușoare.Își verificase pantofii, ca nu cumva o particulă de praf să se așeze pe ei, apoi îi zâmbise blondului.Vrei să plec?Așa să fie atunci, nu vreau să îmi deranjez viitorul soțul.

Un mic rânjet îi șterpelise figura serioasă, auzul micilor cuvinte făcându-l pe Yoongi să țipe ușor în sinea sa de bucurie.Se apropiase tiptil de cei doi, lăsând să fie înghițit de umbra brazilor verzui.Își trecuse degetele pe gâtul prințului, cu ochii împietriți pe chipul înnegrit care privea caleașca albă din fața porților gigantice.

—Voi pleca, cântase sfioasă ridicându-și un picior și sărutând colțul buzelor roșii al lui Jimin.Își așezase pălăria de paie decorată cu o fundă albastră pe cap, lăsând în urma sa aerul regal și plin de falsitate, o normalitate pentru ochii tuturor.

  Când picioarele ei atinseră micile scări, iar mâinile ei au fost ușor prinse de ai ei majordomi, băiatul cu păr de cărbune își prelinse dorințele și mâinile în jurul taliei prințului său.Își așezase capul pe umărul lui drept, absorbind fiecare părticică din aroma melancolică pe care cămașa de bumbac și pielea fină o emana.Respirația mângâia ușor obrajii prințului, clătinâmdu-se împreună cu plăpândul corp într-un mic dans, legănat și scurt, condus de brunetul care cerșea doar puțin timp cu el.

—Vreau, îi șoptise lent cuvântul pipăind ușor cu buzele sale subțiri urechea prințul, să nu o mai atingi.

—Yoongi, deși aș vrea să nu o fac, știi prea bine povestea.Nu e decizia mea, nici a ta, ci a ei.

  Se desprinse ușor de cele două brațe călduroase, îndreptându-și privirea către trandafirii galbeni, aruncați după umărul brunetului, prinși în veșnicele tufișe.Când un mic zâmbet apăruse pe buzele sale, cu rapiditate dinții săi au pătruns în pielea roșiatică și subțire pentru a estompa mica tentă de fericire care îi cuprindea corpul în stare de visare.Din nou, parcă el este jucăria majordomului său.Brunetul îl luase de talie, vârându-și buzele pentru o lungă vreme pe obrazul său, ajungând cât mai aproape de locul pe care și-l dorea.Privirea i se fixase pe ochii de cafea atunci când pata rozalie de pe colțul buzelor prințului îi sărise în cale.

—Lasă-mă să îți șterg otrava de pe buze, chicotise subțire și șiret trăgându-și degetul mare pentru a șterge ultimele urme care aparțineau fetei în albastru.

—Yoongi, îi șoptise numele cu frică patrulând cu ochii natura aproape moartă care-i înconjura.Cineva ne poate zări.

—Maiestate?Îți este frică, Jimin?Îl întrebase cu amuzament în voce, înainte să se aplece pentru a privi fața acoperită de mâini mici.Îi îndepărtase  mâinile de pe față, dezvăluind sentimentele de frică și rușine.

Își îmbăiase buzele și sufletul în zahăr.Un mic dans acopaniând chicotele înăbușite și chicotele aruncate la întâmplare.Un alt motiv pentru al urâ pe prinț a fost adăugat pe lista gălbuie al lui Yoongi, îl făcea să cadă mai mult în vraja iubirii păcătoase pe care el nu o trăise până acum.O iubire care se va termina  curând.

—Lucrul acesta devine o obsesie.Tu și iubirea ta devine obsesia mea, Maiestate.

                                ***

—Cine ar trebui să fiți, domnule?Știți bine, presupun, palatul reginei nu este  pentru orice clasă socială, omul în uniformă îl împinse pe străin de lângă poarta înaltă.Râzând încă o dată la înfățișare pe care acesta o afișa, fața acoperită, corpul acoperit, totul învelit în mister.

—Ah, oftase exasperat, ridicându-se alene de pe pavajul dreptunghiular.Iar eu presupun că dumneavoastră nu prea știți ce înseamnă "bune maniere".Cum poate cineva atât de rău să lucreze într-un loc intitulat 'Raiul din regat'?

—Domnule, își așezase mâinile în piept râzând copios.Cine sunteți?

—Prințul trandafirilor galbeni.

______________________________________

N/A:Am avut o absența destul de luuuuungă :) îmi pare rău.
Sper să fie destul de decent capitolul.
Nu este editat deci îmi pare rău~.