Hoseok își reglează vocea, privind cu voluptate ochii încleștați care îl aținteau, așteptând să audă încă odată vocea prințului moștenitor. Părea a fi mai degrabă o fantasmă în fața acestora, un mit, o poveste dramatică care avea un singur sfârșit, sau mai degrabă doar pe acesta îl cunoșteau.
Tânărul rânjește încrezător, făcându-și loc prin mulțime, trâgând cu ezitare de mânecile sacoului său albastru. Privirea sa se îndreaptă către a sa mamă, a cărui chip îmbătrânit și puternic pudrat părea să erupă, flăcări roșiatice făcându-și loc printre respirațiile sale sacadate. Cu pumnii strânși se îndreaptă către el, fiecare pas al său fiind urmat cu strictețe de către gărzile sale, a căror mirare părea să o depășească pe cea a mulțimi, mici lacrimi formându-se la baza ochiilor fiecăruia. Într-adevăr, existența lui era un mit.
„Mamă dragă, nu cred că m-am schimbat atât de mult. Ce-i cu fața asta palidă? Nu ți-am lipsit?" i se adresează batjocoritor, plasându-și cu grijă palmele pe umerii reginei, strângând-o calm, dar totuși ostentativ. Hoseok înghite în sec, privirea sa expulzându-se asupra fratelui său mai mic, a cărui chip palid era înghițit de lacrimi care curgeau șiroi pe pantofii albi ai tinerei prințese. „Am ales să nu mă mai ascund în negura pe care mi-ai creat-o. Nu îmi mai este frică de tine, de responsabilități, de durerea pe care o simt fiind aici, în prezența ta. Solitudinea mi-a demonstrat un singur lucru.Îmi iubesc atât de mult fratele." într-o secundă reușește să lege o frază din movila de cuvinte care se perinda confuză în mintea sa. Își așează capul pe pieptul mamei sale, lăsând la rândul său lacrimile să-i curgă, îndulmecând prea cunoscutul miros de miere și piper.
„Încetează, pune capăt prostiei ăsteia. Sunt aici, sunt doar al tău, fă ce dorești cu mine dar lasă-l în pace" rostește Hoseok printre scrânșnete de dinți, urmând ca mai apoi să o alunge cu brațele sale osoase. Mirarea curpindea ochii publicului, pe când mânia părea să prindă proporții cât mai mari în ochii limpezi ai mamei sale.
Amețit de emoții se îndreaptă către altarul împodopit cu frezii albe și violet, admirând piesa de decor care completa perfect peisajul-Jimin. Costumul tânărului prinț era așezat neatent pe corpul său firav, cămașa perfectă de satin fiind răvășită, umedă la guler de lacrimi. Gâtul blondinului era atent acoperit de o eșarfă bleo, asemeni costumului, în grabă aranjată, lăsând la vedere răni violet-rozalii care păreau proaspăt pictate pe a sa piele. A fost suficient ca privirile celor doi să se intersecteze pentru ca „băiatul de aur" să pice în genunchi, la picioarele fratelui său, tânguind înecat, încercând să scape de bucata de material care îl sufoca din ce în ce mai mult cu cât lacrimile sale se întețeau.
„Dă-i afară, acum!" exclamă înfiorată, gesticulând neinteligibil în fața gărzilor, focul din privirea sa extinzându-se, punând stăpânire pe a sa firea .„Mai ales pe el, întemnițați-l!Nu doresc să te mai văd înaintea mea.". Răgetul ei, asemenea unei vrăji îi paralizează pe bărbații înarmați, întorcându-se pe călcăie în dandem, lăsând în urmă mulțimea care refuza să părăsească castelul. Se așterne astfel, asupra freziilor și a privirilor confuze o liniște glaciară, de moarte, amară și nervoasă care pătrundea abrupt în oasele fiecăruia. Hoseok, amorțit de strigătele mamei sale încearcă să își ridice de pe podea fratele, înăbușindu-l mai apoi în ale sale brațe, privind succesiunea unui șcenariu încălcit, care reprezenta cu veridicitate remineșcența vieții sale în castel.
„Nu putem, majestate. Nu îl putem atinge pe prințul moștenitor..." tresare un tânăr soldat, lăsând la o parte bereta care îi acoperea fruntea asudată, încleștându-și degetele cu încredere de mânerul aurit al pumnalului său. Chipul său era la fel de vesel, chiar și în situații înfiorătoare, se pare deci că Jungkook nu poate să își piardă șarmul nici atunci când călcâiele sale se avântă pe cărbuni încinși.
„Cum adică nu puteți? Nu puteți să aduceți la îndeplinire un ordin, care spre surprinderea voastră, vine tocmai de la regina acestei văgăuni?!" rostește indignată, coborând repezită scările, poziționându-se la același nivel cu tânărul vrednic, al cărui curaj s-a evaporat odată cu prima privire aruncată de regină asupra sa. „Ordinele regelui, doamnă. Dacă aveți de când să îl răniți pe prințul moștenitor îmi este teamă că va trebui să vă închidem temporar.", adaugă tânărul răgușit, poziționându-se în afara traiectoriei femeii, fiind pregătit pentru riposta acidă a acesteia, care spre surprinderea tuturor, întârzia să înspăimânte încăperea. Indingata regină își șterge podul palmei de trena rochiei sale rozalii, privind încrâncenată spre ai săi fii, a căror lacrimi se împleticeau în cea mai patetică capodoperă pe care o putea contempla.
„Îmi pare rău că am ales să fiu invizibil, îmi pare rău că am ales confortul în detrimentul tău. Sunt aici pentru tine, sunt aici să distrug tot ce te-a făcut să suferi.", cuvintele ies împleticite din gura lui Hoseok direct pe obrazul fratelui său. „Spune-mi ce să fac, Jimin...", accentuează firav, strângându-l de încheieturi, așteptând temător ca acesta din urmă să îi răspundă.
„Yoongi. Eliberează-l de mânia ei.", exclamă cu ultima sa putere, privirea-i încețoșată determinându-l să se împotmolească în brațele tânărului zvelt.
---------------------------------------------------
Ponosit, cu palmele și fața înnegrită de mizeria de pe jos, tânărul majordom părea să își dea ultima suflare, poetic rezemat de peretele arămiu, rostea o ultimă confesiune pentru al său iubit: „Aștept să te revâd în grădina noastră de trandafiri galbeni, să îți rostesc de dulce și tu să-mi răstălmăcești vorbele, să-mi dai lumea peste cap, din nou și din nou. O fac oricând pentru tine, micule prinț.".
Gândurile sale sunt întrerupte de tropote, pași grăbiți și vorbe inteligibile:„Repede, vă rog!", o tânără voce gângura neîntrerupt, articulând ciudat fiecare cuvând în parte. Yoongi își face curaj pentru a deschide ochii, îndreptându-i nedumeriți asupra ușii care părea mai degrabă un portal nedeschis. Știa că nu e el după gratiile acelea, însă reușește mușcându-și buzele să se ridice în picioare și să-și așterne palmele peste suprafața nefinisată a ușii, mici așchii străpungându-i pelea tocită.
„Jimin, spune-mi că ești tu." repetă el, lipsit de vlagă, dar cu puțină speranță în cuget. Nu mult a durat ca portalul să-i fie deschis, după el apărând un tânăr înalt și zvelt, a cărui ten măsliniu perfect era scos în evidență chiar și de negura mucegăită a temniței. Cu ochii grei și umezi tânărul nu ezită cu ai săi pași, pătrunzând în încăpere atent, asemeni unui vânător în căutarea prăzii sale. „Nu am crezut că iubirea eliberează, până să vă cunosc pe voi doi." îi rostește suav, apucându-l de brațe ca mai apoi să îl sprijine de umărul său pentru a face un pas spre lumina zilei, prea caldă și plăcută, parcă nemeritată.
--------------------------------------------------------------
„Te implor, spune-mi ce s-a întâmplat cu el..."
Notă autor: Hello, dragilor! Realistic vorbind, nu cred că mai urmărește cineva povestea asta după atâta amar de vreme, dar în plictiseala mea am reintrat pe acest cont de wattpad. Capitolul a fost scris, l-am lăsat așa cum a rămas în notițe. Am decis să îl public pentru că nu-mi place să las lucrurile neterminate, chiar dacă le finalizez după 4-5 ani :)) -urmează un epilog după partea asta, dar e neterminat-
Așadar, dacă primește cineva notificare și își îngâduie câteva minuțele din timpul său pentru a citi prostiuța asta, sunt mai mult decât recunoscătoare. Vă pupăcesc și sper că ați rămas la fel de visători și creativi, câci eu mi-am mai pierdut din acest abilități...
CITEȘTI
Royalty
Fanfiction[IN CURS DE EDITARE] -greseli gramaticale :)) O mică idilă intre prinţ și majordomul său devine o relație ascunsă de ochii întregului regat. Ziua majordom iar noaptea iubitul printului, Min Yoongi un simplu scriitor de poezii în căutare de ba...
