Royalty

douăzeci și patru

  Așteptând ca primi fulgii de zăpadă să cadă, iar trandafiri săi minunați să devină pulbere, prințul vechea liniștea castelului în singurătate.Aștepta ca trandafirii galbeni să se ofilească mai repede, să cadă lin pe pământul rece și să fie uitate.Părea că el e aici, privind moartea sa jucată de micile puncte galbene care cădeau și nu se mai întorceau.
Cămașa albă de pe corpul său subțire îi adusese înjurături în gură, frigul înghețându-i pielea.Dorea atingerea brunetului, care, între timp devenise și el rece, de gheață.Evitând privirile dulci, evitând acele cuvinte dulci pe care prințul le șoptea, acel "Te iubesc" pătat de lacrimi.Povestea creată de Jimin era tristă, devenea din ce în ce mai clișeică și tristă, învelită mereu în aceeași dezamăgire.Dorea săruturi sincere, deși nici măcar el nu le putea oferi.Oferea durere în jurul său pentru că, doar de asta a avut parte, durere.
—Este frig pentru tine, Maiestate, două mâini și o pătură catifelată îl aduc înapoi în starea de fierbere cu care se obișnuise.Respirația fierbinte a brunetului îi mângâiau obrajii, în timp ce mâinile sale albe atingeau ușor degetele băiatului cu păr de miere brună.
—Yoongi... Îi murmură numele, încercând să îi acapareze privirea cu ochii săi de cafea.Băiatul îl privește pe sub gene, așteptând pașnic să audă alte dorințe.Îmi pare rău, Yoongi.
  Brunetul se încruntă, strângându-l mai tare de degete și schițând pe mica sa față acel zâmbet plin durere.Prințul avea de ce să își ceară iertare, însă lui Yoongi i se păreau inutile scuzele, prefera să îi joace în continuare jocul în loc și să uite că pentru o persoană atât de groaznică are sentimente de iubire.
—Ai vrea să uităm?O lacrimă i se prelinse pe obrazul pătat de nuanțe rozalii, strânsese la fel de tare de mâinile lui.Trăgând în pieptul său aerul tăios de octombrie.Ai vrea să uiți?
—Maiestate, îl oprise cu glas tăios, plasându-și un deget peste lacrima care încă zăbovea pe obrazul prințului.Ce ai vrea să uităm?Clipele în care m-ai făcut să îmi doresc moarta?Clipele în care m-ai făcut să mă simt atât de perfect?Clipele în care am simțit că voi muri atunci când ea te săruta?
Yoongi înghițise în sec, încercând să ascundă ochii sclipitori de figura blândă care îl privea.Jimin își mușcase obrazul, rugându-l să îi atace mai repede buzele tremurânde.
—Ai vrea să uiți?Să îmi uiți propunerea?Totul, îi șoptește lin în ureche, în timp ce el îl privea cu coada ochiului.Îl privea îndelung cu aceeași admirație, ca atunci când îi șoptea te iubesc, îl ignora și plânge în sinea sa de bucurie.
Ultimele petalele galbene din tufele de trandafiri colorau aerul rece, aducând din plin melancolie în sufletele brăzdate de sentimente.
—Nu pot, își lăsase capul în jos, privindu-și reflexia în băltoaca de apă clară din pământ, lăsând lacrimi sărate să îi distorsioneze imaginea tristă.Nu vreau să se termine, Maiestate.
—Nu vreau să te rănesc în continuare, îi pune mâna pe cap, lovind ușor pentru aș liniști majordomul, sau iubitul, așa cum ar vrea să îi spună.
—De ce?Yoongi îl întrerupe, luând mica mână în a sa, prelingând atingeri forțate, chicotind pentru a uita cât de mult iubește persoana care îi stătea în raza vizuală.
—E prea trist să vezi cum dai nastere unor alte persoane deprimate, îi spusese într-un rânjet, ștergând la rândul său lacrimile brunetului.
  Cu cât imaginea sa și a prințului despărțindu-se, cu cât sentimentul plăcut de a fi sărutat cu buze atât de calde dispăreau, cu atât își dorea să plângă și să râdă, să spere că e o glumă și că inima sa înnegrită nu plecă de lângă el.De când era cu el, lipindu-și buzele de ale prințului, șoptindu-i la schimb vorbe dulci, uitase de tot.Moarte lui, viața sa, poeziile sale care parcă deveneau doar despre bărbatul cu sânge albastru și ochii lui cuprinzători.Se trezea cu aceeași mână peste obraz și același sentiment care îi spunea că greșește.
—Oricât de mult mai rănii, își înghițise lacrimile, stând cu mâinile lipite de ale lui.Nu vreau să uit cât de mult te iubesc, Maiestate.
  Buzele sale se apropiau ușor de ale prințului, atât de lent încât îi puteai urmări lacrimile care picau de pe obrajii săi peste pământul rigid.Le atinse și zâmbise, inima zvâcnindu-i din nou, arzând  atât de plăcut sub frământările mieroase pe care prințul le aplica, ducând dansul sincer de care avea nevoie.
  Ar da orice doar ca să nu-l părăsească, orice pentru felul în care l-a făcut să se simtă.
—Te rog nu mă arunca, Jimin.
                              ***

Încerca să găsească un plan, unul simplu și mediocru, planul cu care ar fi avut să îi spună mezinului că trăiește.Nu voia să revină pe tronul aurit, nu voia să vadă femeia cu venin și nici tristețea celor cu sânge albastru din nou.Devenise vesel cu adevărat, trăise perfect până când Jimin se târâse înapoi în mintea sa, plângând, strigând și cerând din nou zâmbetul fratelui său.Zăcea pe podeaua librăriei sub văzul femei care ofta, gândind cum de un om atât de bogat poate avea atâtea probleme.
—De ce nu îi spui pur și simplu?Femeia spune cu suflarea tăiată, lăsând privirea să se plimbe către ceașca verde de porțelan plină cu ceai aromat.Soarbe o gură.Nu ai nimic de pierdut, tinere prinț.
Hoseok rânjește, asezandu-și palmele peste ochii, încercând să scape de gândurile care urcau, din nou în el.
—Am mințit, spuse fără vlagă.
—Toată lumea minte, băiete.
—Am omorât și am pretins că sunt persona perfectă.

    "Păcătoșii ca voi trebuie omorâți."

   ***
N/A:Știu că este scurt, dar promit că voi reveni cu capitole mai lungi.Sper să vă placă!
Vă rog să îmi susțineți cartea pe care o voi posta în scurt timp, Nobility(Taegi), bazată cumva pe Royalty, puteți mere să citiți​ Prologul.

Mulțumesc mult!
Btw, capitolul nu este editat încă!