Royalty

unsprezece

Prințul își presează buzele de ale brunetului, privindu-l fix în ochii care parcă îi studiau fiecare mișcare.Îi mușca buzele pentru al face să își deschidă gura, acesta transformând sărutul în unul sălbatic și dulce, cu gustul anost de vanilie.Se prinde cu mâinile de coapsele sale, îl ridică pe băiat de pe jos, trântindu-l cu spatele de rafturile pline de haine negre.Îi aude scâncetul îndurerat, făcându-l să îl prindă imediat de spate și să îi maseze zona lovită.Îi aplică alte sărutări la întâmplare pe obrajii, făcându-l pe brunet să ofteze și să îi răspundă cu patimă sărutărilor.

—Crezi că asta înseamnă dragoste? Oftează brunetului printre gemetele sale, își lasă capul pe umărul blondului în timp ce se juca cu degetele în șuvițele sale de păr.Prințul se oprește cu privirea la mormanul de haine din spatele băiatului, își dă ochii peste cap și se desparte de pielea aburindă a brunetului.
Cuvintele lui erau dure, cumva reci și dezinteresate de tot ce el simte.
Dă din cap dezaprobator, întorcându-se cu spatele la băiat, cautându-și cu privirea cămașa care se afla undeva pe podea.Nu o găsește, dă din umeri nervos și se uită încă o dată la brunet.Pune mâna pe cleanța rece, apăsând încetișor pentru a deschide ușa.

—Stai!O bufnitură se aude în spatele său, brunetul punându-și mâinile deasupra capului său, făcându-l pe blond să se întoarcă confuz.

—Am crezut că nu ai...

—Termină ce ai început, îl întrerupe brunetul sărutându-i buzele reci.

Cuvintele spuse atât de amar îl făceau pe prinț să de-a în spate, avea privirea rece, tristețe cu care îl privea îl copleșea iar buzele lui calde nu se mai oprea din al înghiți.Observă mici lacrimi la capătul ochiilor săi, îl vede cum strânge din pumni și oftează din ce în ce mai tare.Jimin se oprește, îl prinde pe băiat de obraji trăgându-l din sărutul acela forțat pe care îl aplica.

—De ce plângi?De ce mă faci să mă simt atât de vinovat?De ce mă faci să te iubesc și mai tare?Suspinele prințului răsunau în încăpere, strângea de obrajii brunetului încercând să nu îl rănească.Băiatul își lăsase lacrimile să pice, Jimin adunăndu-le cu buzele sale.

Își pune mâinile după gâtul său, trăgându-l într-o îmbrățișare vârându-și fața în scobitura gâtului blondului.Scâncește, respirația caldă mângâind pielea blondului care privea în gol, înghițind în sec.Simțea cum stomacul i se strânge, iar zâmbetul din sinea sa pierea mai rapid.Voia să știe ce se întâmplă, dar brațele brunetul îl strângeau atât de tare încât nu avea de gând să strice astfel de moment.Pielea lui era încălzită de brunetul care se îneca și mai mult în scobitura gâtului său.

—Mă iubești dar totuși nu știi ce înseamnă iubirea, îi aude vocea răgușită, privirea lui ironică pe sub gene, obosită de tot ce se întâmplase cu sentimentele lui în toate aceste scurte zile.

—Aștept să îmi spui tu Yoongi, îi răspunde prințul oftând, cerând ca brunetul să nu se despartă de el, ceva ce în gândul lui trebuia să se întâmple în câteva momente.

—Aș vrea să știu Maiestate, spune sec dezlipindu-și capul de pieptul prințului.Se uită la el cu ochii mari, lacrimile încă umezindu-i obrajii acum stinși și albi.

Degetele prințului se îndreaptă către fața băiatului, tremura încercând să își facă drumul către buzele băiatului dar îl oprise.Mâna brunetului îl blocase, înghițise în sec și îi șoptise ceva ce prințul nu auzise până acum din gura lui făcându-i pupile să îi se dilate și să zâmbească amar în sinea sa.

—Vreau să te iubesc Jimin, mura fiecare cuvânt foarte încet, gândindu-se dacă e bine ce face.Repetându-și în gând că greșește, negând în sinea sa sentimentele sale atât de aprinse și confuze pentru rege.

Mâinile îi pică pe lângă corp, uitându-se neputincios la podea.Așteptând ceva, o mică reacție din partea blondului care parcă înțepenise.

—Și eu vreau să mă iubești Yoongi, vreau să mă iubești doar pe mine.

                              ***
_______________________________________

—Una, două, trei, numără cu vocea răgușită petalele trandafirilor galbeni.
Trage în piept mireasma lor și zâmbește trist, încearcă să rupă un trandafir dar o lovitură ușoară pe umăr îl oprește.Se întoarce, zâmbetul dispărându-i la fel de repede ca și petalele din mâinile sale.Hoseok îl privea cu mâna stângă sub bărbie analizându-l pe Jimin, chicotește apoi îi trece mâna prin păr alintându-l.

—Ce faci aici frățioare?Ai plecat de la cină fără să mănânci...Spune Hoseok încercând să îi atragă atenția blondului.

Jimin îl ignora dându-și ochii peste cap, ocolește tufișurile de trandafiri mergând leneș cu mâinile în buzunarele pantalonilor negri.Oftează așezându-se pe bordura rece care despărțea lacul de livada de mere a palatului.Se joacă cu picioarele în aer,  lăsându-și corpul să cadă pe pământ pentru a privi stolurile de păsări care colorau cerul prin dansul lor vesel.
Aude o bufnitură și simte un miros cunoscut de mentă, lângă el fratele său de trântise zâmbind cu mâinile la ceafă.

—Îmi pare rău Jimin, îmi pare rău că din vina mea viața ta e atât de sumbră, aude murmurul subțire al băiatului, privindu-l cu coada ochiilor.

Număra miile de păsări, atunci când se incura râdea încetișor bătând cu piciorul în pământ.Era atât de liniștit  încât îl făcea să  se simtă în siguranță dar totuși în pericol.Îl iubește pe fratele său dar în același timp ar vrea să nu fi existat, ar fi vrut ca el sa fie primul, ar fi vrut ca el să fie cel respectat.

Mereu era primul în brațele tatălui, primul sărutat pe frunte, singurul care primea zâmbetul ei.Copilul perfect pe care oricine îl dorea pe când el era în umbră, plângând și sperând că într-o zi ar fi și el importat în ochii celor care îl ignoră.Voia să moară, să uite și să se oprească din a dispera că mâine va fi bine, că mâine el va zâmbi.

—Îmi pare rău că suferi pentru că eu m-am născut primul Jimin.

Deși ura devenea mai mare, crescând atât de amar în sufletul său știa că Hoseok va fi mereu singura persoană care îi va zâmbi, singura persoană care îl va iubi mereu.

—Atât timp cât tu zâmbești sunt bine Hoseok, sunt extrem de fericit pentru că ești aici alinându-mi suferința asta stupidă.

Trebuie să trăiască cu ideea că într-o bună zi lucrurile vor deveni și mai rele, reci și fără sens.Știe asta, așa că pentru moment tace și înghite în sec, privindu-l pe fratele său crescând și învingând.Așa cum face mereu.

—Știu că mă minți, dar mă bucur că mă minți frumos.

"Aș vrea să știu nenorocitul de adevăr care m-a ținut închis pentru atâta amar de vreme.Aș vrea să știu de ce ai făcut asta."

______________________________________
Nu vreau sa par rea :))) deși știu că ați așteptat ceva scene...
În fine, asta e celalt capitol si sper sa va placa.Nu uitați să vă lăsați părerea!
Mulțumesc