Royalty

cinci

—Lasă-mă să îți simt buzele dulci, repetă prințul răgușit, mâinile sale strângând încheieturile subțiri ale brunetului.

Îi privea mâinile strângându-l de pielea albă, apropindu-se cu buzele de gâtul său încă decorat cu urmele de dinți ale blondului.Trandafirul pe care îl văzuse în mâna prințului era acum în buzunarul cămășii, spini uscați zgârindu-i pieptul prin materialul subțire satinat.Era atât de cald, simțea cum corpul îi lua foc la fiecare sărutare pe care o simțea.

Un icnet slab îi iasă printre buze făcându-l pe blond să îl strângă şi mai tare de pielea care devenea din ce în ce mai roşiatică.Se opreşte atunci când observă mâinile brunetului mişcând incontrolabil prin frunzele uscate de sub el.Îşi trage gâtul și corpul în partea opusă a prințului, scuturându-şi pantalonii de firicele uscate de iarbă.Mârâie înăbușit lovind cu piciorul mormanul de frunze din fața blondului care încă stătea pe jos, privind cum brunetul se învârte în cerc lovindu-se cu pumnii în șolduri.

—Te rog termină, termină!Țipă brunetul, întreptându-și privirea spintecătoare către prinț.Îl fixează în ochii, punându-și mâinile pe umerii săi.N-am nevoie de banii tăi sau de avansurile tale sexuale Maiestate, accentuează ultimele cuvinte în batjocură.

Se trântește înapoi pe pământ, la rădăcina unui brad aproape putrezit.Își acoperă fața cu mâinile, în timp ce murmură nenumărate înjurături.Dă ritmat din picior, privindu-l pe blond printre degete.Îi zăreşte zâmbetul ironic, îl vede cum lovește pământul ridicându-se.

—Ai spus că ai nevoie de bani?Îl întreabă suflecându-şi mânicile peste coate.Trage aer în piept, își lasă capul pe spate și chicotește iritat.De ce ești atât de prost?Privirea lui îl fixează pe brunet, râde apoi își ciufuleşte părul blond care strălucea la lumina soarelui plăpând de pe cer.

Îşi arcuieşte spatele, făcând doi paşi către băiatul care îl privea cu atâta scârbă și răutate.Mintea sa era plină de aceleași gânduri.Îl făceau să râdă, evitând durerea cu râsete forțate şi şterse.Atât de jalnic, se gândește blondul.

Mâinile sale ajung din nou pe umerii încordați ai brunetului.Picături de sânge curgeau pe bărbia sa, își mușca buzele incontrolabil încercând să își astâmpere sentimentele care îl încurajau să lovească, lovească din nou și din nou.Respiraţia fierbinte a prințului îi mângâiu obrajii înghețați și sângerii, făcându-l să își ferească fața și privirea.

—De câte ori vrei să te rog?De câte ori? Întreabă șoptind, vocea răgușită auzindu-se în surdină.Din nou vag și dulce, esența de vanilie își străbătea calea către nările brunetului.Înghite în sec, trăgând în piept mirosul dulceag pe care prințul îl emana, corpul lui devenind un boiler care scotea aburi.

—Nu sunt o jucărie,murmură băiatul scrâncind, simțind cum mâinile blondului îl strâng din ce în ce mai tare.

Prințul rânjește, trântindu-l pe băiat de trunchiul copacului de câteva ori.Scoate câteva sunete de durere, acoperindu-și buzele cu mâinile pentru a nu fi auzit.Pupilele brunetului se dilată atunci când îl zărește pe Taehyung ascuns după o tufă de trandafiri înaltă.Șatenul nu observase, stătea cu pumnii încleștați gata de a se lua la trântă cu cel care îl rănea pe brunet din nou și din nou.  

Era atât de roșu și pierdut, îl vedea cum strânge din dinți, corpul lui fiind încordat și lipit de trunchiul copacului fără viață.Șoptește ceva în urechile blondului, fixându-și privirea înspre pământul umed și rece.Aude chicotul sec acompaniat de respirația sa lentă și extenuată.

—Trebuie să plecăm Maiestate.

Se îndepărtează, el în spatele prințului jucându-se cu degetele incontrolat, uitându-se cu scârbă la bălțile care îi afișau chipul.Se oprea, privindu-se pentru câteva secunde apoi oftând silențios, dând din cap și dezaprobând tot ce avea în cale.

—Ce se întâmplă cu mine?Își spune, evitând privirea prințului care se întoarse pe călcâie auzind vocea groasă a brunetului.Prea mult ghinion...

—Crezi că sunt un ghinion Yoongi?Se încruntă, afișând o expresie mânioasă.Își trece mâinile prin păr, mergând leneș pe cărarea decorată cu trandafiri albi-rozalii.Apucă unul în mers, smulgând câte o petală mormăind neînțeles.Aruncându-le în fața brunetului care mergea cu mâinile în buzunar, mușcându-și buza inferioară în repetate rânduri.

—Poate, Maiestate, răspunde cu privirea îngheață înspre mâinile prințului, spini uscați și ascuțiți jucându-se pe pielea sa.

Trăgea spini pe lungul brațelor sale, creeând mici zgârieturi pline de sânge proaspăt.Ochii îi deveneau sticloși, lacrimi domoale trasând dungi subțiri pe pielea sa.

—Nu vreau să fiu condus de ei, nu vreau să fac ce trebuie să fac.Trebuie să fiu mereu exemplar, trebuie să fiu un prinț.Dacă el trăia nu se întămplau toate rahaturile astea!Exclamă el trăgând și mai tare de tulpini.

Tremura din ce în ce mai tare cu cât plimba spinii în voie.Își șterge lacrimile cu pumnii încleștați, murdari de petele de sânge uscate de ceva timp.Brunetul oftează, apropindu-se cu pași mici și forțați.Scoate batista albă cu dungi arginti pe care o avea în buzunarul pantalonilor, încercând să o înfășoare în jurul brațului prințului.E respins, Jimin opunându-se împingâdu-l de lângă el.Se clatină de câteva ori, vocea lui devenind mai subțire, fără viață.

—Jimin, îi pronunță blând numele apropindu-se din nou de prințul care scâncește rupând mai mulți trandafiri albi.

—Tu nu înțelegi, nu înțelegi!Țipă încercând să își deseneze din nou linii adânci și roșiatice în pielea sa fină.

—Oprește-te, te rog! Exclamă brunetul prinzându-l de mâini, simțind cum spinii din mâinile blondului îi intrau în piele, lăsând picuri vaste de sânge curgând pe pantofii săi negri.

Trist și vulnerabil, sensibil dar dur.Clipea lent, lăsându-și lacrimile să îi curgă pe obraz, înghițea în sec și strângea de mâinile brunetului lipite de ale sale și de tulpina plină de spini a trandafirilor care din albul pur deveniseră roșii și triști.

—Sunt atât de disperat, suspină îndurerat trăgând din parte în parte  de brunetul care nu părea că avea de gând să îi de-a drumul.Avea aceeași expresie neutră, aceleași pupile dilatate.Părea rănit și obosit, obosit de viață și toate lucrurile de care avea parte de când se știe.

—Te rănești, dă-i drumul, murmură blondul impacientat cerșind  cu ardoare singurătatea de care avea nevoie.Lasă-mă singur...

—Te implor, oprește-te.

—Nu pot, îi răspunde lăsându-și privirea în jos auzind vocea răstită a băiatului.

—De ce naiba îmi faci asta!

  Cuvintele brunetului îi răsună prințului în ureche, ridicându-și privirea fiind prins de una din mâinile umede și roșii a le lui Yoongi.Își închide ochii și se năpustește asupra buzelor vișinii care rămăseseră împietrite,brunetul sărutând stângace fiecare părticică din ele.Îi examina amănunțit obrajii băiatului care deveneau din nou rozalii în timp ce frământa cu ochii închiși pielea albă, gemând atunci când blondul strânge din ce în ce mai tare de tulpina cu  spinii care îi despărțiau mâinile de ale brunetului

Tulpinile cad la pământ, la fel și picurii de sânge de pe mâinile celor doi, blondul îl prinde de obrajii cu mâinile sale pline de lichidul roșu, deschizându-și gura trăgându-l mai adânc în sărutul liniștit și dureros.Brunetul strângea din ochii, cu cât îl simțea mai bine pe prinț.Simțea aroma de cafea amară pe care o băuse, aroma țigărilor pe care le fumase.

Îi prinde mâna între a sa, strângând din nou la fel de tare.Apăsându-și buzele mai puternic de brunet.Zâmbind în sinea sa, plângând la exterior.Privind sângele care se prelingea pe pielea albă din mâinile sale.

—Ai putea să nu te oprești?Te rog.

"Deși nu mă iubești, sărutările tale devin mai fierbinți de fiecare dată, mereu."
——————————————————
Am revenit cu alt capitol, primit că voi posta mai des zilele astea.Deși am cam întârziat din vina unor probleme.Sper să vă placă!
Dacă doriți lăsați-vă părerea, chiar m-aș bucura.