—Unde ești Yoongi? Murmură Jimin bătând din picior.Era așezat pe scaunul biroului său, încercând să citească scrisorile plictisitoare venite din partea regatului vecin.Clipește de câteva ori oftând îngrijorat, simțea cum panica îl cuprinde iar buzele i se strâng din vina gândurilor sale.
Se ridică punând scrisorile înapoi în sertarul biroului, trântindu-l cu forță.Pașii lui se îndreaptă câte fereastră privind grădina plină cu servitori, căutându-l cu privirea pe brunet.Voia să îi știe răspunsul, simțea că nu mai rezistă, simțea fiecare părticică vibrându-i atunci când brunetul îl atingea.Privirea lui era sfâșietoare și prostuță, părea ușor de păcălit în mintea prințului.Dar se pare că se înșelase.
Își îmbracă sacoul albastru și iasă grăbit din biroul său plin cu hărți, trânteşte ușa albă și se uită nedumerit în jurul său.Holul era gol, ecoul pașilor săi răsunând în urechile sale.Cu mâinile în buzunarul sacoului și cu dinți mușcându-i buzele.Oare unde s-a dus?După ce îl sărutase cu buzele sale moi, după ce spini i-au părăsit pielea a fugit.Lacrimi îi curgeau pe chipul alb, făcându-l pe prinț să se gândească de ce nu îl putea accepta.De ce?De ce?De ce?Avea de gând să-i ofere bani, avea de gând să îi ofere orice doar pentru pielea sa albicioasă peste a lui.
Trage aer rece în piept, dă din cap dezaprobând vremea friguroasă care avea să împânzesc din nou orașul.Își privește tufele de trandafiri, zâmbind trist la gândul că atunci când omătul va lovi pământul și ei vor muri cu tot cu fericirea lui.Trandafirii roșii reprezintă iubire, pe când trandafirii roz reprezintă delicatețea.Erau frumos aranjați în coloane, fiecare fiind prins de perechea sa.Într-un colț al castelului se aflau trandafirii galbeni, trandafirii înțelepciunii și ai bucuriei.Florile preferate de răposatul său frate care murise atât de neplăcut.Hoseok era ca o floare, un trandafir galben, vesel și mereu cu speranță în ochii săi căprui.Preferatul regatului, un copil extrovertit și în ochii celorlați perfect.El era diferit, față de Jimin care se închidea în camera sa, rugându-se că într-o zi va scăpa din regatul pe care îl ura, iar Hoseok îl iubea.Încă își amintea ziua jalnică în care îl văzuse, ardea, focul topindu-i pielea și zâmbetul blând de asemenea.Murise lângă calul său preferat, cu florile sale preferate în mână, fericit.Deși moartea sa părea atât de spontană, cineva îl omorâse.Oamenii palatului ajunseseră la concluzia că unul din cei mai temuți asasini din vest l-ar fi omorât, știind că bărbatul bine făcut hoinărise în palat zile în șir ca un simplu grădinar, așteptând să-l omoare pe viitorul prinț care avea puterea de a aduce pacea în regat.
Rupe un trandafir, mișcându-și degetele pe petalele fragile, fine ca și pielea șatenului.Zâmbește, obrajii săi devenind la fel de rozalii ca și trandafirii din spatele său.
—I-ai mințit cu zâmbetul tău Hoseok.I-ai mințit cu vorbele tale dulci, când tu îi urai cu toată suflarea ta.
Petalele zboară în aer, în drum spre pod, acolo unde era brunetul.Zâmbea cu capul rezemat de băiatul șaten care mânca un măr.Se pare că vorbeau, buzele celor doi mișcându-se rapid, imposibil de a le cititi, se gândea prințul.Se încruntă atunci când mâinile băiatului înalt îl prind de talie pe brunetul care se uita confuz la mâinile sale lungi.Îl clatină, stânga dreapta, încercând să îi aducă mai multe zâmbete pe față.Reușise, reușise atât de rapid încât un nod în gâtul îl oprea pe prinț din a mai înghiți în sec emancipat.
Privirea brunetului se ridică din mâinile șatenului atunci când simte parfumul vanilat venind către el.Era prințul, stând în cealaltă parte a podului mușcându-și buzele intens.Mâna lui mică îl prinde de mâneca albăstruie trăgându-l din brațele lungi ale șatenului în brațele sale reci. Taehyung își mușcă obrazul, mârâind la vederea blondului cu sânge albastru.Face un pas înspre el, strângând din pumn și scrâșnind din dinți.
—Ce vrei de la el?Lasă-l în pace!Țipă, accentuând puternic cuvintele cu accentul său amenințător.Îl împinge pe prinț, Yoongi încă fiind în brațele sale, privindu-l dezaprobator pe Taehyung.
—Yoongi e majordomul meu personal, lucrează pentru mine, își reglează vocea aranjându-și cu mâna dreaptă gulerul cămășii care se șifonase atunci când băiatul il împinse.La fel și tu domnule.Cred că tu ar fi mai bine să pleci, știi...să îți lovești propriul rege nu e bine văzut.Ai putea fi omorât sau...mai bine familia ta să fie omorâtă?
Șatenul se pune în genunchi, simțind atacul prințului sugându-i toată puterea.Privirea sa era atât de sumbră încât te putea îngheța, la fel și vocea lui care îți aducea doar temea în suflet.
—Idiot...Crezi că te iert pentru tot ce îmi faci?După toate privirile alea drăgăstoase pe care i le arunci lui?Ridică-te javră!
Blondul îi dă drumul lui Yoongi, repezindu-se la gâtul plecat al băiatului.Îl trage în sus de mânecile cămășii roșii lovindu-l puternic de trei ori în bările podului.Băiatul zâmbește, privind peste umărul prințului pe brunetul care stătea atât de adorabil cu mâinile la gură, încercând să nu îl atace pe prinț.
Prințul aruncă și el o privire în spatele său, privindu-l pe brunet.Clipește când îi vede colțul ochilor săi umezindu-se, oprindu-se în al mai lovi pe șaten.
—Haide Yoongi, alegerea ta îl poate salva pe viermele ăsta, murmură, pumnul său lovindu-l cu putere pe Taehyung care nu putea să facă la fel.
—Maiestate, oprește-te.
—Da sau nu?Da sau nu!Exclamă încă o dată, pumnul său lovindu-l din nou pe băiat provocându-i firicele de sânge să îi curgă din buza inferioară.Taehyung își trege buzele peste sângele care curgea lent de pe buza sa pe bărbia sa, își mută privirea în direcția opusă a brunetului și zâmbește, așteptând o altă lovitură.
—Da, Maiestate.
La auzul răspunsului șoptit al brunetului mâinile blondului se îndepărtează de gâtul deja vinețiu al băiatului.Se îndepărtează, evitând să se uite în spate, trăgându-l de mână pe brunet.Era în extaz, totuși dezamăgit pentru că brunetul îi aprobase ideea din vina acelui băiat.
Fugea pe holurile luminate de lumânări, mâinile sale strângând de brunetul care fugea cu privirea împietrită.Îl trântește de ușa dormitor, lăsându-i mâinile să-i curgă lin pe lângă corp.Îi prinde fața în mâini, fortându-l să îl privească în ochii.
—Știi că nu există cale de întoarcere?Știi că nu te poți opune?Știi asta?
Simte cum înghite în sec, strânge din pumnii și dă din cap.Deschide ușa, așteptând să fie trântind din nou de peretele rece.Așteptă lipit de ușa care părea mai fierbinte decât ar trebui o ușa să fie.Mâinile îi erau transpirate, privirea ațintită înspre blondul care îi zâmbea mârșav.Se trântește de corpul său, deschizându-i rapid cămașa privindu-l din nou în ochii.Îl atacă, se năpustise buzelor rozalii, atât de moi și dulci care stăteau nemișcate.Le săruta, mușcându-le doar pentru-i auzii gemetele subțiri.Îi înconjoară buzele, apăsându-se în sărut.Văzându-l pe brunet privindu-l speriat, mârâind de plăcere în același timp, mâinile sale prinzându-l de talie, strângând din ce în ce mai tare.
—Atât timp când mă lași să îți simt buzele nu mă interesează dacă îți place sau nu.
"Pe drumul ăsta periculos ai ales să mergi cu mine, nu cu el."
——————————————————
Sper că vă place si capitolul ăsta.
Aș vrea să fac un anunț, am postat o nouă carte pe care o aveam în ciorne de multă vreme "Bad Endings", pe care chiar aș vrea să o postez.Asa că dacă vreți să o citiți, chiar aș dori o impresie ^-^.(Am avut o problemă cu Please don't fall așa că nu am postat astăzi continuarea)
CITEȘTI
Royalty
Fanfiction[IN CURS DE EDITARE] -greseli gramaticale :)) O mică idilă intre prinţ și majordomul său devine o relație ascunsă de ochii întregului regat. Ziua majordom iar noaptea iubitul printului, Min Yoongi un simplu scriitor de poezii în căutare de ba...
