Priviri înșelătoare

Prolog

''Să nu joci șah niciodată cu...destinul, te poate face mat dintr-o mișcare.''

În urmă cu 3 ani

Atmosfera din mașina ce se deplasa pe șoseaua aproape pustie era veselă și întreținută de o conversație plăcută, unde fiica le povestea părinților ei o întâmplare amuzantă ce avuse loc cu puțin timp în urmă. O căprioară ieșită din pădure ajunse pe pod chiar pe banda unde mașina se deplasa. Șoferul nu o văzu de prima dată din cauza ploii, iar când o făcu, încercă să o evite și să pună frână, dar umezeala de pe asfalt făcu mașina sa derapeze și scârțâitul cauciucurilor se auzea terifiant de strident în liniștea nopții. Încercă în zadar să redreseze mașina, dar fără succes. Izbi cu putere balustrada podului și plonjă în apă. Țipetele îngrozite ale celor din mașină se auzeau cu un ecou înfiorător. Mașina se scufunda încetul cu încetul în apă, fără a le da șansa de a se elibera din menghina morții.

În același timp în cealaltă parte a orașului, un un un tânăr îi aștepta pe cei dragi  în vizită. Abia revenise de la studii și dorea să își revadă familia. Când telefonul sună răspunse vesel,convins că nimic rău nu se putea întâmpla. Însă veștile primite îl șocară și aproape scăpă telefonul din mână. Avuse loc un accident, acest gând îl terifia și spera că e o greșeală, dar în timp ce asculta ce îi spunea cel de la celălalt capăt, deveni tot mai speriat și alb la față. Pe când închise apelul tremura din toate încheieturile și nu putea să formuleze o propoziție. Ce știa cu siguranță, era că trebuie să ajungă la ei. Trebuia să se asigure că sunt bine.

Imediat ce ajunse la spital ceru informații însă nu le putea primi până ce medicul ce se ocupa de starea lor nu ieșea din operație. Frustrat apucă telefonul și sună singura persoană care știa că îl putea ajuta în vreun fel sau cel puțin să îi fie alături. Nici măcar nu așteptă ca cel de la celălalt capăt să răspundă bine că începu să vorbească.

—Fabiano... rosti bărbatul încercând să nu își sperie prietenul care la ora asta mai mult ca sigur era încă la birou. În plus încă nu știa prea multe, așa că se limită la a-l anunța.

—Ce s-a întâmplat Lucas? Vrei să ieșim undeva? Sau nu știi ce cravată să îți pui sa îi impresionezi pe ai tăi? întrebă amuzat cel de la celalalt capăt făcând glumele lui.

—Încetează Fabiano, ai mei au făcut accident și nu-mi arde de glume proaste, mârâi furios de parcă prietenul lui era vinovat. Sunt la spital și tot ce mi s-a spus e că o să vorbesc cu medicul după ce o să iasă din operație, continuă pe același ton trădând îngrijorarea ce îi mânca sufletul cu fiecare minut care trecea fără vreo veste concretă.

În mod inconștient se învinovățea, dacă el s-ar fi dus la ei așa cum îl rugară, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.  Gândul acesta se repeta obsesiv în capul lui și durerea ce îi cuprinse pieptul îl strângea asemenea unei gheară și nu îl lăsa să respire.

—Stai puțin, spuse năucit prietenul lui. Cum adică au făcut accident? Lucas dacă e vreo glumă proastă pentru toate glumele mele, încetează în momentul ăsta, îl avertiză iritat.

—Nu am chef de nicio gluma, tipă la el. Crezi că mă jucam cu așa ceva? Vino la spital te rog, continuă mai calm.

—În 10 minute sunt acolo, îl anunță încă șocat de tot ce auzise și fără să adauge altceva închise.

În timp ce Lucas era speriat de grijile ce îl acaparau, Fabiano se gândea la singura persoană care fusese implicată în acel accident și numai posibilitatea să o piardă îi făcea inima să se strângă într-un mod dureros. Sub masca celui mai bun prieten, se ascundea un secret de care nimeni nu avea habar.