Priviri înșelătoare

Capitolul 18-Dominic

"În viață, la fel ca în șah, oportunitatea apare, dar numai o singură dată și e nevoie să o vezi și să o folosești, altfel poți pierde tot."

Fabiano și Arabela se treziseră în același timp, ambii cu zâmbete pe buze. Pentru puțin timp acolo în pat îmbrățișați ascultând liniștea și bucurându-se unul de prezența celuilalt uitaseră de griji și probleme, iar asta era o binecuvântare. După ce ambii făcură câte un duș hotărâră să coboare la bucătărie să bea cel puțin cafeaua împreună.

Deși nu ar fi vrut, Fabiano trebuia să plece, era târziu și trebuia să ajungă la birou pentru că avea treabă. Chiar dacă Arabela se bosumflă ca un copil mic, bărbatul plecă după ce își termină cafeaua nu înainte să o sărute trezind în ea roiul de fluturi mult prea bine cunoscut. Imediat ce Fabiano plecă, Lucas apăru în bucătărie îmbrăcat la costum gata să plece la firmă.

—Neața, își salută sora cu un zâmbet pe buze și merse să își pună cafea într-o ceașcă, apoi se așeză la masă și o fixă cu privirea.

—Neața, răspunse la rândul ei Arabela și mai luă o înghițitură din cafea după care se jucă cu cana.

Fata își rotea privirea prin cameră parcă dorind să o evite pe a fratelui său, dar într-un final renunță și își privi fratele.

—Ce e cu cearcănele alea? o întrebă Lucas cu o sprânceană ridicată. Iar nu ai dormit azi-noapte? continuă și fata mormăi ceva ce bărbatul nu înțelese înainte să îi răspundă. Își făcea griji pentru ea și spera că nu începe din nou cu acele episoade de insomnie de care suferise.

—Am avut o noapte agitată, răspunse și încercă să fie cât mai credibilă. Se ridică de pe scaun și merse până la chiuvetă unde își spălă cana.

—Aha, mormăi Lucas gânditor după care păru că are o revelație, agitația asta a ta are nume și prenume cumva? își tachină sora care rămase cu mâna pe robinet când îi auzi întrebare.

Nesuferitule, gândi Arabela. Chiar și așa nu avea de gând să îl lase pe Lucas să câștige așa că îi răspunse ironică.

—Și tu le știi pe ambele, răspunse și după ce îi făcu cu ochiul fugi în camera ei, lăsându-l pe Lucas singur în bucătărie râzând.

—Nebună, spuse Lucas ridicându-se și el și părăsind încăperea râzând încă datorită cuvintelor spuse de sora lui.

***

Atmosfera de la birou era apăsătoare și asta o simțeau toți angajații. După acea ședință Lucas era de fiecare dată cu nervii în pioneze la birou și nici Fabiano nu era mai calm.

Oftând Fabiano își frecă fruntea cu degetele și răspunse celui care suna insistent mai mult lătrând decât vorbind.

—Ușor frățioare, dacă știam că ești așa cu capsa pusă nu mai te sunam înapoi, auzi vocea sarcastică a lui Dominic și mai că îi veni să scape câteva cuvinte colorate. De ce m-ai sunat, sau îți era dor de fratele tău preferat, îl luă Dominic peste picior râzând și Fabiano oftă din nou.

Voia să vadă ce face de aia îl sunase, dar voia și să îl roage ceva așa că lăsând cheful de glume deoparte hotărî să vadă dacă se poate baza pe el.

—De aș mai fi avut vreunul, îi spuse ironic. În altă ordine de idei mă gândeam dacă ai putea să iei teancul de hârtii din camera mea și să i-l duci Arabelei, propuse și așteptă reacția fratelui său.