Priviri înșelătoare

Capitolul 19-Zarurile aruncate

"În șah și în viață, atât înfrângerea cât și victoria trebuie înfruntate cu capul sus, din amândouă înveți ceva la timpul respectiv!"

Lunile zburau și odată cu ele și dovezile ce se adunau împotriva lui Fabrizio, însă ce nu era de găsit era copilul pe care acesta îl avea. Deja Fabiano și Lucas adunaseră cu ajutorul detectivului suficiente dovezi pentru a-l putea închide, dar încă nu acționau ci așteptau cel mai mic semnal pentru a o face.

Dominic se hotărâse să plece și să își termine facultatea, dar de această dată rezolvase toate neînțelegerile cu cei apropiați și pentru prima dată se simțise dorit când  în sfârșit nu mai avea probleme cu niciunul. e bucură înainte să plece de iubirea lor și asta îl făcu cu adevărat fericit și îi spori dorința de a realiza și el ceva de care să fie mândru și să se bucure alături de ei.

Între timp mesajele de amenințare la adresa Arabelei se înmulțiseră și fata încerca să ascundă acest lucru cât mai bine cu putință. Nu mai îi spusese nici lui Lucas și nici iubitului ei despre ele, dar lucrurile deja o luau pe un alt făgaș atunci când necunoscutul începu să îi trimită poze chiar de la ea din casă. Simțea că înnebunește și se speria la cel mai mic zgomot chiar dacă încerca să ascundă acest lucru.

Deși Fabiano simțise că ceva e în neregulă nu o obligă pe Arabela să îi spună, dar nici faptul că fata tresărea la cel mai mic zgomot nu trecu pe lângă el. Își dădu seama că e ceva la mijloc, dar nu știa cum să abordeze lucrurile. De fiecare dată când o întreba fata se eschiva și de câteva ori ajunseră să aibă certuri pe tema asta.

Tocmai din acest motiv acum stătea la birou și încerca să găsească o cale prin care să o facă să vorbească. Teama pe care iubita lui o avea în ochi îl distrugea și gândul că el nu știe cum poate să o îndepărteze îl măcina mai mult.

Telefonul îi întrerupse gândurile haotice și senzația de apăsare în piept apăru. Răspunse fără să mai privească numărul.

—Domnule, vă rog veniți aici, s-a întâmplat ceva, vocea agitată a Rosei se auzi în telefon și imediat Fabiano sări de pe scaun.

—Ce s-a întâmplat? întrebă buimăcit și deja își luă cheile și înaintă spre ieșire. Un singur gând îi străbătea acum mintea, Arabela pățise ceva și presimțirea asta nu îi dădea pace.

—Domnișoara, spuse femeia plângând, am găsit-o leșinată și cu un tub de pastile lângă ea, apucă să zică și Fabiano simți cum totul se derulează cu încetinitorul, iar cuvintele ce se loveau de pereții minții lui erau doar Arabela și tubul de pastile.

—Rosa ai chemat ambulanța? întrebă după ce reuși să iasă puțin din ceața în care se cufundase și mai că urlase cuvintele.

—Da, vă rog domnule veniți, apucă să audă glasul femeii disperate și apelul se întrerupse dintr-o dată.

Se urcă în mașină năucit și cu ochii plini de lacrimi. Era imposibil își spunea pentru sine, ea nu putea să fi încercat să se sinucidă. Nu ea, nu ea, își repeta și călcă accelerația până la pământ. Trebuia să ajungă acolo, trebuia să fie lângă ea. Respira precipitat și conducea haotic. Când ajunse în fața casei ambulanța era deja acolo și asistentul alături de medic urcau targa pe care Arabela se afla. Simțea că i se înmuiaseră picioarele când o văzu atât de palidă și fără viață.

Lucas turbă de furie când auzi ce se întâmplase și când ajunse la spital avu nevoie de un calmant pentru a putea să se liniștească cât de cât. Când medicul ieși, vestea ce le-o dădu îi șocă.

—Deși la prima vedere părea clar că e vorba de o tentativă de suicid, în realitate lucrurile au stat diferit, cuvintele spuse de doctor îi făcură pe cei doi să îl privească cruciș.