Priviri înșelătoare

Capitolul 22-Disperare și dorințe

"Gândul din spatele unei fapte e mai important decât însăși fapta!"

Nu știa cât timp trecuse de când stătea pe acea bancă rece și nici nu o interesa. Singurul lucru la care se gândea erau fratele și iubitul ei. Durerea pe care o simțea știind că îi poate pierde o ardea pe interior și singurul moment când reacționă fu momentul în care o văzu pe Elly cum se aruncă în brațele ei plângând. Chiar și suferind își dădu seama că momentan trebuie să aibă grijă de prietena ei mai ales în starea în care era. Bea venise și ea iar starea deplorabilă în care era nu dădea de înțeles decât că ceea ce se întâmplase cu băieții o afectase la fel ca pe cele două fete.

Dominic ajunse câteva ore mai târziu și după ce întrebă disperat unde este fratele său, singurul răspuns fu că trebuie să aștepte. Ajunse în sala de așteptare și după ce scană încăperea rapid se îndreptă spre locul unde erau și ceilalți. Îi salută pe băieți și își aruncă ochii spre locul unde Arabela moțăia cu Elly și Bea lângă ea. Când îi auzi vocea, fata deschise ochii și îl privi pe Dominic care avea ochii în lacrimi și se chinuia să nu le lase să cadă.

—Arabela cum se simte Fabiano? Întrebă dur și privirea lui dădea de înțeles că vrea să afle adevărul.

Fata îl privi și lăsă un nou val de lacrimi să cadă înainte să își adune forțele și să îi răspundă.

—E în operație, asta mi s-a spus când am am venit, reuși să lege cuvintele printre lacrimi și Dominic oftă zgomotos și scăpă o înjurătură printre dinți.

—Arabela ce s-a întâmplat? Pentru că eu nu mai înțeleg nimic, mă sună cineva dimineață și îmi spune că fratele meu e la spital, vin aici și vă găsesc pe toți în starea asta deplorabilă, spuse răspicat Dominic și privi la persoanele din fața lui așteptând explicații.

—Au făcut accident, abia șopti cuvintele fără putere. Antonio a murit, continuă și Dominic își mării ochii datorită șocului, iar Arabela continuă, Fabiano trebuia să fie operat, iar Lucas e în stare critică, pe măsură ce vorbea vocea i se îneca în lacrimi și abia mai reușea să aibă aer pentru a respira.

Dominic înțelese că nu e momentul să ceară mai multe explicații și imediat în minte îi veni discuția cu fratele său din momentul în care acesta îi spuse că cineva i-a omorât pe părinții Arabelei. Privind încă o dată la cei prezenți își îndreptă din nou privirea pe iubita fratelui său și i se adresă pe un ton ce nu lăsa loc de negații.

—Arabela hai până afară cu mine, cuvintele ieșiră mai puternic decât se aștepta și deși ar fi vrut să refuze fata se ridică de pe băncuță și îl urmă. Pașii ei erau nesiguri și abia se mai ținea pe picioare, iar Dominic observă repede lucrul acesta și se limită a rămâne în spatele ei pentru a o prinde dacă picioarele aveau să îi cedeze. Ajunși afară se așezară pe o bancă și aia atunci Dominic spuse ceea ce credea.

—Ari tu chiar crezi că a fost doar un accident? Întrebă bărbatul și fata răspunse fără a sta pe gânduri.

—Nu a fost un accident Dominic, nu sunt așa proastă să cred așa ceva, spuse Arabela hotărâtă, momentan vreau să știu că ei sunt bine și după mă voi asigura chiar eu că toată nebunia asta se încheie și mă voi răzbuna pentru toți. Încearcă să ne elimine pe mine și pe Lucas, cu mine nu a funcționat la primele două încercări și au zis să încerce și cu el, continuă și vocea ei era chinuită de durerea gândului că îl poate pierde și pe Lucas sau pe Fabiano.

Dominic o privi și realiză că fata inocentă și naivă se transforma ușor ușor într-o cu totul altă persoană, o persoană hotărâtă și cu o gândire mult mai matură, își dădea seama cât de norocos era fratele lui pentru că o avea și privind-o realiză că ceea ce simțise pentru ea nu a fost decât o atracție, iar acum nu o putea vedea decât ca pe iubita fratelui său și nimic mai mult.