Priviri înșelătoare

Capitolul 26-Viață sau moarte

"Viața și moartea sunt un singur fir, aceeași linie văzută din părți opuse."

Când se trezi pe patul de spital din nou, Arabela simțea că lucrurile se desfășurau cu încetinitorul. Nu voia să accepte faptul că Fabiano nu mai era. Nu putea să se obișnuiască cu gândul că Antonio era vinovat de tot ceea ce pățise și simțea că viața ei acum era cu adevărat distrusă. Nu voia să vadă pe nimeni și oricât ar fi vrut lacrimile refuzau să îi mai ude obrajii. Simțea că e de piatră sufletul ei nu mai simțea nimic.

Când Dominic intră cu ochii în lacrimi pe ușa salonului își dădu repede seama că ceva nu e în regulă cu Arabela imediat ce fata îl întrebă de ce plânge.

La dracu, se gândi Dominic ce se întâmplă nu era deloc în regulă, iar faptul că Arabela refuza cu încăpățânare să accepte cele întâmplate era un semn că fata deja nu mai putea să îndure tot ceea ce se venise, dar altă cale nu exista, lucrurile nu mai aveau cum să se schimbe.

—Ara, începu temător, cum adică de ce plâng? întrebă și spera din tot sufletul ca ea să fie conștientă de ce se întâmplă.

Fata îl privea și nu schița niciun gest apoi de parcă cineva apăsase un buton realiză la ce se referea și începu să nege din cap.

—Refuz să accept așa ceva, strigă dintr-o dată privindu-l amenințător, refuz voi faceți mișto de mine, el nu e mort el nu are cum să fie mort, urlă mai tare și începu să îl lovească cu pumnii în piept pe Dominic care depășit de situație încercă să o oprească. Dar agitația atrase atenția a două asistente care îi făcură un calmant Arabelei ce în scurt timp se lăsă moale în brațele lui Dominic.

După ce o puse înapoi în pat și o sărută pe frunte ieși afară unde Sorana își ținea capul în mâini și se gândea cum aveau să rezolve situația care acum era mai încâlcită decât fusese vreodată.

—Cum se simte? îl întrebă, dar privirea pe care Dominic i-o aruncă fără să vrea o făcu să nu mai zică nimic. Bărbatul era atât de furios încât ar fi putu să omoare pe oricine.

—Refuză să accepte ce s-a întâmplat, e de parcă a devenit o stană de piatră, cred că a cedat după tot ce a îndurat și dacă nu a făcut-o nu știu cât mai poate continua, și eu sunt unul dintre vinovații pentru care acum suferă, spuse oftând și lovi cu pumnul peretele fără să îi mai pese dacă se rănește sau nu.

Sorana simțea compătimire pentru el, o durea și pe ea să vadă că cel pentru care încă are sentimente e acum într-o stare deplorabilă.

—Te rog încetează, nu e așa, îi spuse și îi puse o mână pe umăr, dar când o auzi se întoarse instantaneu spre ea și în ochii lui se citea tot regretul pe care îl acumulase de-a lungul timpului.

—Spui că nu e? o întrebă râzând batjocoritor. Hai să îți spun cum stă treaba, fata aia care acum e sedată și-a pierdut părinții, apoi eu ca un nenorocit i-am sabotat relația cu fratele meu pentru că eram gelos, după era pe punctul să fie otrăvită de un nebun și ca să încheiem a descoperit că unul dintre prietenii ei de o viață a fost un trădător, logodnicul ei a murit și fratele ei e pe un pat de spital, iar eu nu am vrut să îi ajut, nu am vrut să le spun că mai găsisem dovezi cât timp m-au lăsat la firmă. Spune Sorana nu sunt un nenorocit? Nu puteam să evit tot ce s-a întâmplat? cuvintele lui fură ca un duș cu apă rece pentru Sorana care nu știa ce să mai zică.

Nu își imaginase niciodată că lucrurile stăteau așa. Știa cum era Dominic, dar nu ar fi crezut că a fost în stare de asemenea lucruri.

—Ai greșit, dar e firesc să greșești, vorbi femeia abținându-se să nu îl învinuiască pentru ceea ce făcuse. În interiorul ei încă simțea ceva pentru el și deja bărbatul se simțea vinovat, dacă ea ar fi pus sare pe rană nu ar fi ajutat cu nimic.

—Îl vreau mort, nu mai vreau să știu că trăiește, nu mă pot duce la tata să îi spun că fratele meu a murit și eu sunt unul dintre persoanele care putea să oprească tot și nu a făcut-o, spuse și se lăsă pe vine de-a lungul peretelui plângând.

—Ridică-te dacă vrei să răscumperi greșelile trecutului ridică-te de acolo, îi ceru Sorana privindu-l cu determinare. Moartea ar fi prea simplă, va fi pedepsit și mă voi asigura că nu va mai ieși vreodată din închisoare, dar până atunci o să am nevoie de toate dovezile pe care le aveți împotriva lui, îi ceru lui Dominic pe care nu îl lăsă să își plângă de milă.

***

După câteva ore Arabela se trezi din nou, dar de această dată nu mai dorea să scoată niciun cuvânt și se comporta de parcă nimeni în jurul ei nu exista. Nu mai dorea nimic, doar să fie alături de Fabiano pierduse tot sau aproape tot.

Când prietenele ei intrară pe ușă le privi timp de câteva secunde apoi își mută privirea spre geamul camerei.

—Hei, spuse Elly în șoaptă parcă nedorind să spargă liniștea. Dar nu primi răspuns. Cum te simți? continuă să o întrebe, dar din nou niciun răspuns ci doar o privire rece și goală.

—Vreau să mor, nu mai am nimic, spuse după câteva secunde și când o auzi Bea izbucni în lacrimi în timp ce Elly icni surprinsă de cuvintele ce e auzi.

—Ne ai pe noi și pe fratele tău, nu poți spune că nu mai ai nimic, îi spuse Elly, dar nu mai avea să primească vreun răspuns de la prietena ei. Arabela nu mai voia să trăiască și nimic nu mai avea să îi schimbe decizia decât dacă ar fi aflat că Fabiano trăiește.

După alte câteva minute în care încercară să o facă să vorbească fără vreun succes cele două ieșiră, Bea rămânând pe un scaun în timp ce Elly merse să îl viziteze pe Lucas.

Intrând în salonul lui încercă să zâmbească, dar eșuă lucru ce nu trecu neobservat de Lucas.

—Cum te simți iubitule? întrebă Elly calmă în timp ce se întinse să îl sărute.

—Eu sunt bine, vreau să ies mai repede de aici, voi cum vă simțiți o întrebă făcând referire la ea și la bebelușul ce urmau să îl aibă. Elly zâmbi gândindu-se copilul lor, dar se întristă  pentru că nici măcar nu avuseseră timp să se bucure de veste deoarece toate problemele veniseră ca un uragan peste ei.

—Suntem bine dragule, așteptăm să te faci bine și să vii acasă, îi spuse cu multă căldură, dar îngheță când auzi că Lucas întreabă de sora sa.

Ar fi vrut să îi spună adevărul, dar știa că asta ar fi însemnat să îl aducă și pe el într-o stare asemănătoare cu cea a Arabelei așa că se gândi să amâne puțin aflarea adevărului.

—Este bine și ea, așteaptă să vadă ce mai spune doctorul despre starea lui Fab, răspunse, dar faptul că evitase să facă contact cu vizual cu Lucas, îl făcu pe cel din urmă să își pună întrebări și să bănuiască ceea ce iubita lui îi ascunde.

Înainte ca Lucas să mai pună întrebări fu nevoită să plece pentru că ora de vizită se încheie, iar el rămase cu întrebări și cu multe griji.

***

Dominic câteva ore mai târziu aștepta ca Arabela să se trezească, trebuia să o facă să își revină, avea nevoie de ea cu capul pe umeri pentru ce avea să urmeze. Spera să îi scoată din cap dorința de a muri pentru că nu mai putea suporta să o piardă și pe ea altfel cu siguranță ar fi cedat și el.

În același timp Sorana merse la sediu unde duse dovezile cu care spera să îl închidă pe Fabrizio pentru tot ceea ce făcuse de-a lungul vieții lui. Distrusese atâtea vieți cu toate ilegalitățile pe care le săvârșise inclusiv pe cea a surorii ei care fusese doar o victimă a nemernicului fără suflet.

Viețile lor erau date peste cap și aparent furtuna încă nu se dezlănțuise complet.

A/N

Sper să nu mă urâți prea tare pentru ce am făcut (sau să mă înjurați că deja ieri era să mă lovească o mașină), dar tot răul spre bine deși aici în carte nu știu dacă așa va fi.