Priviri înșelătoare

Capitolul 7-Nu mă minți!

"Cel care se teme de un pion izolat al Reginei, ar trebui să renunțe la șah."

Ajunsă la firma, nu acordă atenție secretarei de la recepție care o întrebă ce dorește. Urcă la etajul la care Fabiano avea biroul, și aici se lovi de asistenta acestuia. Când deschise gura să o întrebe dacă are nevoie de ceva, Arabela simți că vocea ei o zgârie pe creier mai ceva ca o cretă pe tablă. Se limită la a întrebă dacă Fabiano este în birou, iar când aceasta încuviință din cap,  o depăși, ignorând faptul că femeia îi spune că el a cerut să nu fie deranjat.

Hotărâtă să afle adevărul, intră ca o furtună în biroul lui și îl găsi discutând cu fratele ei și o femeie. Imediat toții ochii se îndreptară spre ea mirați. Primul care se dezmetici și își dădu seama că s-a întâmplat a fost Fabiano, care se ridică de la birou și rămase în picioare privind-o fix. Imediat îi sări în ochii faptul că avea buza spartă și se întreba ce se întâmplase. Cu cât se gândea, cu atât nu îi plăceau concluziile.

—Arabela nu te așteptam, vorbi suspicios într-un final. S-a întâmplat ceva? o întrebă privind-o cu atenție.

În același timp Arabela dorea să rămână doar cu el, nu voia spectatori și ala cu siguranță nu era un subiect ce îl putea discuta cu fratele ei acolo.

—Îmi cer scuze că am intrat așa, dar voiam să vorbesc ceva cu tine, îi spuse fata pe un ton neutru.

Privind mai bine la ceilalți doi din birou, privirea fratelui ei exprima confuzie și nedumerire, în timp ce femeia o privea de parcă ar omorî-o cu privirea. După câteva clipe continuă rece, dar nu este problemă pot reveni mai târziu și se întoarse pe călcâie dorind să plece, dar vocea fratelui său o opri.

—Noi am terminat aici, așa că ne vom retrage, vorbi pe un ton formal și femeia se ridică de pe scaun și ieși afară cu fratele ei, lăsând-o singură cu Fabiano.

Întorcându-se cu fața spre Fabiano, nu făcu nicio mișcare ci doar rămase să îl privească. Acum se întreba cum de persoana în care avea toată încrederea o mințise, cum de îi ascunse lucruri și dacă totul era adevărat, cum de va mai avea încredere în el de acum încolo. Se simțea trădată și furioasă. O durea gândul că el făcuse ce făcuse. Nu putea să își imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Dominic are dreptate și spera din tot sufletul ca ce a zis el, să fie doar niște aberații lipsite de adevăr.

Fabiano văzând că ea nu are de gând să vorbească, își repetă întrebarea.

—Arabela s-a întâmplat ceva? o întrebă calm și începu să meargă spre ea, dar fata la auzul vocii lui tresării și începu să meargă spre canapeaua din birou.

—Tu să-mi spui, s-a întâmplat ceva? întrebă la rândul ei cu vocea dură.

Văzând că nu are de gând să vorbească, Fabiano se așeză lângă ea pe canapea și o privi câteva secunde, după începând din nou să vorbească.

—Dacă nu îmi spui ce se întâmplă, nu pot ghici, chiar dacă bănuiesc, îi spuse și ochii lui o priveau încercând să treacă dincolo de zidul de gheață din ochii ei.

Dintr-o dată se simțea de parcă o pierduse, nu mai putea vedea dincolo de ochii ei , nu îi mai putea vede sufletul și asta într-un mod inexplicabil, îl durea mai tare decât s-ar fi gândit. Era de parcă un ghețar îi luase locul fetei ce altădată ar fi zâmbit.