Priviri înșelătoare

Capitolul 3-O bănuială ?

''În viață spre deosebire de șah, jocul continuă și după MAT.''

Pentru Fabiano cuvintele avură efectul unui duș cu apă rece. Ce naiba vorbea prietenul lui se gândea. Nu înțelegea ce ar fi putut cauza o astfel de bănuială chiar dacă într-un colț al minții lui mereu bănuise că era ceva necurat în legătură cu acel accident, dar suprimă acele gânduri pe parcurs și se resemnase cu ideea unui simplu accident. Până la urmă în raportul primar asta fusese, un accident cauzat de vremea nefavorabilă și de apariția acelui animal pe mijlocul drumului după cum și Arabela povestise. Nici nu se pusese problema de ceva plănuit. Era practic aproape imposibil și tot ce avea în minte acum era faptul că prietenul lui aberează , dar deja cuvintele alea semănau incertitudinea. O mică parte din el îi dădea semnale că poate așa e. Nici nu își dăduse seama că nu i-a răspuns lui Lucas până acesta nu îl întrebă dacă mai e acolo.

—Da sunt aici, spuse încă sub efectul șocului cauzat de acele cuvinte. Despre ce naiba vorbești? se răsti la telefon și își îngustă ochii. Ai înnebunit? De unde ai scos asta? continuă la fel de iritat de cele auzite.

Arabela care între timp se calmase nu înțelegea nimic, doar văzu faptul că Fabiano a răspuns la telefon, iar apoi dintr-o dată a devenit palid pentru câteva momente, ca mai apoi să izbucnească cu un șir de întrebări. I se părea ciudată situația, el se enerva foarte greu și nu îi era caracteristic felul în care reacționase. Voia să întrebe ce s-a întâmplat, dar așteptă să vadă ce avea să se mai întâmple.

Pe de altă parte Fabiano aștepta să audă ceva de la Lucas. Simțea că devine tot mai nervos cu fiecare secundă ce trecea, iar asta era vizibil în felul în care își încorda maxilarul și își trecea mâna stresat prin păr. Dacă era adevărat și cineva atentase la viața Arabelei și a părinților ei, el nu se va opri până nu îi va pedepsi pe cei vinovați. Doar gândul că în acel accident pe lângă Emanuel și Angelina, ar fi putut o pierde și pe ea îl distrugea psihic. Mii de imaginii din noaptea aia îi cutreierau prin cap, iar singurul lucru care îl readuse la realitate fu din nou vocea lui Lucas.

—Am primit în dimineața asta raportul final de la poliție și sunt unele lucruri ce dau de bănuit, îi spuse cu greutate într-un final Lucas. Vreau să vii să vorbim, zise pe un ton calm de data asta, dar Arabela să nu afle despre lucrurile acestea continuă. Până nu voi fi sigur de ceva nu vreau să o implic în nimic încheie cu hotărâre.

Imediat ce auzi numele Arabelei, Fabiano își îndreptă privirea spre ea și îi întâlnii ochii albaștrii în care se putea citi confuzia. La cum o cunoștea putea vedea ochii ei toate întrebările nerostite. Dar era clar că ea nu trebuie să afle despre asta, nu îi mai trebuia ceva în plus care să o macine.

—Bine, vin spre tine îl informă într-un final. O să o aduc și pe Arabela acasă și după putem pleca la firmă, trebuie să ne uităm pe niște acte îl anunță sec și nu îi așteptă răspunsul că închise.  Dacă ea nu trebuia să afle atunci avea nevoie de niște scuze pe măsură pentru a nu da de bănuit.

Odată conversația încheiată Fabiano își întoarse atenția pe fata din fața lui și cu un gest calculat o trase din nou în brațele lui. O strângea atât de tare încât pe moment fata icni iar el fu nevoit să mai slăbească strânsoarea. Își pune în îmbrățișarea aia toată frica de a o pierde, neputința ce o simții știind că nu a putut a face nimic să îi împiedice suferința, furia cauzată de toate cele întâmplate și iubirea ce alimenta toate stările ce le avea. Toate sentimentele îl acaparau, iar pe moment nu știa pe care să se concentreze, dar alese până la urmă iubirea pentru cea pe care o ținea în brațe, iar în acel moment îi jură tăcut că nimic și nimeni nu se va mai atinge de ea. Avea să o protejeze cu orice preț. Presimțea că norii de furtună abia acum încep să se adune și șansa ca ei să se risipească era scăzută.