Priviri înșelătoare

Capitolul 12-Plecarea

"Viața e ca un joc de șah, nu vrei să pierzi nicio mutare."

Imediat ce Arabela termină bagajul se hotărî să îl sune pe Fabiano. Nu știa nimic de ora la care ar fi trebuit să plece și ultimul lucru pe care îl dorea era să întârzie și nici unde vor merge nu știa decât ceva foarte vag. După trei tonuri de apel vocea prietenului ei se făcu auzită:

—Nu ai rezistat și m-ai sunat Ara? vocea lui o întâmpină cu amuzament. Putea să jure că în acel moment zâmbea.

—Nu mi-ai dat prea multe detalii despre mâine, vocea ei se auzi amuzată la rândul ei.

—Nu mi-ai cerut detalii, îi răspunse el pe un ton plăcut și ea putea ghici că zâmbește.

—Îți cer acum detalii, vorbi Arabela hotărâtă, dar când auzi râsul prietenului ei începu și ea să râdă.

—Am înțeles, să trăiți, spuse încă râzând Fabiano. Detalii nu ți-am dat pentru că nu vom pleca tocmai devreme, vorbi dintr-o dată serios. Am ceva de rezolvat dimineață, mai exact să port o discuție cu o persoană, spuse și Arabela simțea încordarea din vocea lui.

—E totul în regulă? întrebă nesigură, nu știa dacă face bine să îl întrebe, dar până la urmă nu avea de ce să se eschiveze.

—Melisa trebuie să înțeleagă că eu nu am niciun copil cu ea și dacă are impresia că mă prostește se înșală, vorbi dur.

—Aseară ai spus că nu ești sigur, tonul Arabelei trăda neîncrederea. Nici ea nu știa ce să mai creadă, prima dată a spus că nu e sigur, iar acum spune cuvintele alea cu o siguranță de fier.

—Eram șocat Arabela, nu primesc în fiecare zi asemenea vești, tonul lui grav îi răsună în urechi, dar dacă acel copil ar fi fost al meu, sarcina trebuia să fie destul de avansată, să nu mai zic că ar fi fost vizibilă, lucru care în cazul ei nu se întâmplă, termină convins mai mult ca niciodată că Melisa minte.

—Nu știu Fabiano, tu știi mai bine ce se întâmplă, spuse pe un ton încet Arabela. Tu știi mai bine ce și cum ai făcut, voia să zică, dar se abținu în ultimul moment. În altă circumstanță nu s-ar fi sfiit să spună ce gândește, dar acum era vorba despre o situație în care nu dorea să se implice. Și dacă e al tău ce ai face? întrebă dorind să afle cum ar reacționa dacă într-adevăr ar fi tată.

—Nu știu Ara, m-aș asigura că are tot ceea ce e nevoie și l-aș iubi dacă ar fi să se întâmple, dar nu e cazul, spuse încordat. Și cu siguranță nu cu Melisa, vorbi hotărât. Dacă va fi să am un copil va fi cu femeia pe care o iubesc și cu care îmi doresc asta, termină ferm dând de înțeles că dorește subiectul închis.

—Deci la ce oră vom pleca până la urmă? întrebă Arabela schimbând subtil subiectul care îi incomoda pe amândoi.

—Pe la ora trei după-amiază sunt la tine, avionul pleacă la ora 5, spuse parcă încercând să își amintească cu exactitate ora.

—Perfect, spuse Arabela încântată. Așa voi avea timp să vorbesc cu Elly înainte să plec, spuse pe un ton ce lăsa loc de interpretări.

—S-a întâmplat ceva? cuvintele lui Fabiano o făcură să se întrebe dacă să îi spună despre ce se întâmplase.

—Se poate spune și așa, începu nesigură. De când a venit, Bea pare schimbată cu totul, nu știu ce s-a întâmplat cu ea în acea excursie și sper ca Elly să mai facă lumină.

—Ok atunci, te sun când vin spre tine și îmi spui unde ești bine? întrebă așteptând o confirmare din partea ei.

—Bine așa rămâne domnule secretos, răspunse Arabela sâcâită că nu a reușit să scoată mai multe informații de la Fabiano despre excursie.