Priviri înșelătoare

Capitolul 6-Secrete aflate?

"În șah, doar jucătorul cu inițiativă are dreptul de a ataca, la fel ca în viață."

Dimineața îi găsi în stări de spirit diferite. Pe Fabiano visul ce îl avu îl tulbură mai mult decât ar fi crezut, toate acestea adăugându-se la nervii de seara trecută. Nu fusese un vis propriu-zis ci mai mult o amintire a majoratului Arabelei. Un sărut ce nu ar fi crezut că îl va visa la patru ani de la întâmplare. Un sărut de care ea știa că el nu își amintește.

Arabela în schimb era mai bine-dispusă decât seara trecută sau așa părea. Ridicându-se din pat, intră în baie, de unde ieși după jumătate de oră pregătită de o nouă zi. Decisă să coboare la bucătărie, se lovi la ieșirea din cameră de poza părinților ei ce era așezată pe peretele de pe hol. Oprindu-se în loc, privi poza de unde părinți ei zâmbeau fericiți la persoanele din spatele aparatului. Știa cine se afla dincolo de obiectiv: ea și fratele ei.

—Vă iubesc atât de mult încât nu trece o zi să nu îmi zboare gândul la voi șopti mângâind poza. De ce ați plecat de lângă mine? continuă și lacrimi începură să se adune în ochii ei. De ce ne-ați părăsit? întrebările astea îi cutreierau prin cap tot timpul făcând-o să caute răspunsuri pe care nu le va primi.

—Arabela, auzi vocea fratelui ei strigând-o și îi simți pași în spatele ei.

—Da, răspunse fata neutru, întorcându-se și lovindu-se de ochii fratelui ei ce o fixau cu atenție parcă dorind să vadă ce e în sufletul ei.

—Ce faci aici micuțo? o întrebă blând fratele ei, privind la rândul lui poza ce îi făcea amintirile să revină și să îl tulbure.

—Îmi e dor de ei Luc, îi răspunse stins în schimb și își întoarse privirea în care lacrimile dansau spre fratele ei.

—Și mie îmi e atât de dor de ei micuțo, încât dacă aș putea, i-aș aduce acum înapoi, îi spuse trist. Tu ești singura care mai mi-a rămas, în afară de Elly și Fabiano, iar eu nu vreau să pățești ceva din cauza mea îi spuse și o îmbrățișă strâns dorind să îi arate că el era acolo și nu o va părăsi.

Lucas nu era genul de persoană care să își arate sentimentele foarte des, era mai rece, dar ce era clar e că își iubește sora mai presus de orice. Era de cele mai multe ori protectiv cu ea, dar asta se întâmpla și când părinții lor trăiau însă de la accident ar fi făcut orice numai să o știe pe ea bine și în siguranță.

—Hai să mergem să mâncăm, rosti după câteva clipe în care își mângâie sora pe spate cât să o liniștească.

Aprobând din cap Arabela se desprinse din brațele lui și coborâră în bucătărie unde ea alese doar să bea o cafea și privea în gol, până ce Lucas a deschis un subiect de discuție.

—Cum a fost aseară cu Fabiano? întrebă aparent fără vreun scop, făcându-și de lucru cu furculița, însă el știa care era motivul. Voia să vadă dacă Fabiano a pus-o la curent cu ideea vacanței.

—A fost ca de obicei am vorbit și am băut o cafea, îi răspunse doar strictul necesar luând o gură de cafea, dar continuă când văzu că fratele ei își arcuiește o sprânceană într-un mod ironic. De fapt vorbi după o pauză scurtă, a zis că vrea să plece într-o excursie spuse cu amuzament, eu să îl însoțesc și că deja a vorbit cu tine despre asta, termină ironică privindu-și fratele în ochii așteptând o reacție de la el.

—Nu a vorbit cu mine, încercă să se justifice calm lăsând furculița jos. Mi-a zis ce are de gând și eu am zis că nu am nimic împotriva acestui lucru, încheie privindu-și sora în ochii dorind să îi arate că nu o minte.