Priviri înșelătoare

Capitolul 15-Veștile

"Pe tabla de șah, un jucător cu experiență nu se lasă păcălit de ipocrizie și minciuni, la fel și în viață."

Fabiano nu știa ce să zică, știa că fata va încerca acum să afle tot mai multe despre moartea părinților ei. Îi era teamă pentru siguranța ei știind mult prea bine că odată ce ea își pune ceva în minte va face tot ce îi stă în putință să ducă lucrul ăla la bun sfârșit.

Privind-o cum stă în fața lui și văzând că e de neclintit realiză că trebuie să facă cumva să îi mute gândurile de la acea problemă măcar acum cât erau în vacanță. Când aveau să se întoarcă, dacă va fi nevoie va pune să fie păzită numai să o știe ferită de pericole.

—Arabela, dacă el e vinovat, va plăti, dar în niciun caz nu o să te las să te expui unor pericole fără niciun rost, vorbi grav Fabiano și privirea lui serioasă îi dădea fetei de înțeles că ăsta e unul din momentele în care era foarte serios. Chiar și așa fata nu avea de gând să cedeze în fața lui.

—Fabiano, știi că o să fac ceea ce doresc chiar și fără acordul tău sau al lui Lucas? întrebă fata sfidătoare și ochii ei sclipeau parcă lăsând la iveală faptul că fata își făcea un plan deja.

—Doar să încerci, mârâi Fabiano nervos de ceea ce spune iubita lui și se apropie amenințător de ea. Sper că nu uiți că sunt în stare să te închid într-o cameră, îi șopti pe un ton amenințător. Ascultă-mă bine, iubito, accentuă cuvintele, ochii sclipindu-i datorită furiei mocnite ce îl ardea, Dumnezeu îmi e martor că te iubesc, dar dacă faci ceva și te pui în pericol, nu o să ezit nici eu după să te învăț o lecție, spuse în aceeași manieră.

Arabela se cutremură când îl auzi pentru că știa că vorbește mai serios ca niciodată, dar chiar și așa nu avea de gând să cedeze. Chiar și în aceste circumstanțe nu putea să nu realizeze că niciodată nu îl văzuse pe Fabiano atât de hotărât să o facă să renunțe la ceva.

—Fab, sunt destul de mare încât să iau propriile decizii singură, încercă să explice dar Fabiano părea că explodează.

—Iubito, vorbi dulce, dar era evident că încerca să se stăpânească, nu am zis că nu ești destul de mare să iei decizii, dar ăsta nu e deloc un joc, și eu nu pot să mai trec încă o dată prin groaza de a te pierde, spuse toate astea mai calm. Era un contrast între felul în care vorbea și ceea ce simțea de fapt. Era îngrozit că ar mai putea trece din nou prin clipele alea în care se rugase la toți sfinții ca ea să reziste.

Cuvintele lui, totuși nu rămaseră fără efect asupra Arabelei, care își mări ochii și își pierdu culoarea din obraji când auzi cuvintele lui. Își dădu seama că acum acționa egoist, el avea dreptate, aproape murise în acel accident și el si Lucas nu meritau ca ea să facă vreo prostie. 

—Iubitule, tonul ei  chinuit și aproape șoptit îl făcu pe Fabiano să își înmoaie privire care până atunci arunca săgeți, îmi pare rău, promit că nu o să fac nimic să creez mai multe probleme decât sunt deja. 

Drept răspuns Fabiano o trase în brațele lui și o strânse cu putere lăsându-i un sărut ușor pe păr, apoi îndepărtând-o ușor îi acoperi buzele cu ale lui punând în acel sărut toată iubirea pe care o simțea pentru ea. Lucrurile începură să se aprindă când fata începu la rândul ei să îl sărute cu aceeași pasiune, dar înainte ca totul să ajungă în alt punct Fabiano rupse sărutul și își lipi buzele de fruntea ei. Nu era momentul pentru mai mult, se gândea el, nu își dorea ca ea să creadă altceva despre intențiile lui. Ea se bucura că el se oprise nu era pregătită pentru ceva mai mult chiar dacă îl iubea.

—Fabiano, eu, începu să zică vizibil agitată, dar el îi puse un deget peste buzele sale cât să o oprească.

—Shh, iubito știu, nu îți face griji, îi spuse iar tonul vocii lui o făcu pe Arabela să se calmeze. Iubito ce îți dorești să facem azi? întrebă și ochii lui o priveau cu atenție așteptând răspunsul ei.