Priviri înșelătoare

Capitolul 11-Discuție

"Într-un joc adevărat de șah, Regele este speriat să nu își piardă Regina, iar Regina riscă tot pentru a-și proteja Regele."

Soarele își strecura razele pe fereastra din camera Arabelei și le deranja somnul celor doi. Arabela se strâmba datorită razelor jucăușe ce au făcut-o într-un final să își deschidă ochii și să mormăie în barbă faptul că a uitat să tragă draperiile. Deschizându-și ochii clipi de câteva ori pentru a-și limpezi privirea. Simțea o greutate ce îi apăsa abdomenul și imediat își aminti că noaptea trecută Fabiano rămase la ei. Ațintindu-și privirea spre el nu putea să nu îl analizeze. Chipul îi era senin și părul negru ciufulit îl făceau să pară un înger căzut din Rai în gândurile Arabelei. Încercă să se abțină însă nu reuși, așa că își trecu mâna prin părul bărbatului începând să se joace cu el.

Fabiano pe de altă parte era treaz de ceva vreme, dar prefera să mai moțăie puțin. Nu voia să o trezească pe Arabela, dar se pare că și fata se trezise lucru demonstrat de mâna ce se juca cu părul lui. Încă ținând ochii închiși zâmbi lăsând la iveală o gropiță, lucru observat de fata, care se opri. Când fata se opri hotărî că e timpul să deschidă ochii.

Arabela întâlni imediat ochii aceia de un verde fascinant care o fermecau de fiecare dată. Dacă i s-ar fi cerut să spună ceva ce adora la Fabiano cu siguranță ar fi fost ochii. Privirea bărbatului era somnoroasă, dar chiar și așa o privea atent pe fata de lângă el.

—Bună dimineața, vorbi Arabela răgușită și se eliberă de sub mâna lui, când văzu că Fabiano nu are de gând să zică nimic.

—Bună dimineața și ție, răspunse Fabiano la fel de răgușit datorită somnului și se întinse mai bine în pat.

—Ai noroc că azi e sâmbătă altfel la ora asta era deja la birou, spuse imediat Arabela când văzu că prietenul ei nu prea avea de gând să se ridice.

—Foarte amuzant domnișoară, îi răspunse Fabiano strâmbându-se la ea și se întoarse astfel încât putea să o privească.

—Ai face bine să te ridici de acolo până ies de la baie, îi aruncă fata peste umăr și luându-și lucrurile de care avea nevoie intră în baie.

Fabiano rămase singur în cameră își plimbă ochii pe pereți. I se părea atât de familiară camera asta încât aproape că putea spune că se simte acasă. Pereți de culoare crem plini de poze fie cu prietenele ei, fie cu el sau familia ei, mobila albă, cărțile așezate pe birou, toate erau o reflexie a personalității Arabelei.

Arabela pe de altă parte nu își putea scoate gândurile în legătură cu ce va spune fratele ei despre tot ce se întâmpla. Lucas mereu a fost protectiv cu ea tocmai de aia uneori evita să îi spună anumite lucruri. După alte câteva minute ieși din baie pregătită să facă față furtunii ce o va stârni discuția cu Lucas. Camera era goală singurul semn al prezenței lui Fabiano fiind parfumul lui care încă se putea simți în cameră. După ce se încălță hotărî să coboare să bea cafeaua.

În bucătărie Lucas și Fabiano stăteau la masă fiecare cu câte o cană de cafea în mână. Fabiano se schimbase probabil împrumutând ceva de la Lucas.

—Bună dimineața Lucas, salută imediat cum intră și își turnă o cană cu cafea apoi se așeză la masă.

—Bună dimineața Ara, o salută înapoi fratele ei. Deși tonul lui a fost unul normal tensiunea se putea simți în aer. Toți trei știau că oricât ar încerca să pară toate bune și frumoase, nu erau.

—Bun, suficient eu zic să terminăm o dată cu toate astea, răsună hotărâtă vocea lui Fabiano care își aținti privirea pe Arabela, făcând-o pe cea din urmă să își închidă ochii strâns ca mai apoi să îi deschidă și o răceală să își facă apariția în ei.