Priviri înșelătoare

Capitolul 14-Dezvăluiri

" A da și a primi sunt unul și același lucru. A da înseamnă a primi. A primi înseamnă a da. Atunci când înțelegi acest lucru, întregul joc de șah se destramă. Misterul se încheie."

Ajunși la hotel cei doi se hotărâră să își comande ceva de mâncare de la room service, ambii fiind prea obosiți să mai plece în căutarea unui loc să mănânce.

Arabela intră în baie să își facă un duș și să se schimbe în pijamale în timp ce Fabiano rămase să aștepte ca mâncarea să le fie adusă. Când fata ieși mâncarea era așezată pe măsuța din cameră.

—Hai să mâncăm și după merg și eu să fac un duș, îi spuse Fabiano și se așeză și el la masă începând să mănânce. Arabela însă nu avea niciun chef să mănânce lucru care nu trecu neobservat de Fabiano, care se păstra tăcut așteptând ca fata să zică ceva.

Ar fi vrut să o întrebe ce se întâmplă, dar nu spuse nimic, ci o lăsă așa și după ce termină de mâncat își luă haine și intră în baie. Era confuz, nu înțelegea ce se întâmplă cu ea, mai devreme era bine și dintr-o dată se comporta ciudat.

Când ieși din baie văzu ușa de la balcon deschisă și bănui că ea e afară, lucru care era adevărat. Se apropie de ușă și o văzu cum privește pierdută în zare fără să fie conștientă de ceea ce se întâmplă în jurul ei și în minte îi reveni scena din această dimineață. Dacă ea nu l-ar fi îmbrățișat ar fi sărutat-o și era convins că ea nu s-ar fi opus. Se înjura mintal pentru aceste gânduri, ei erau prieteni, dar de la un timp nu putea să își scoată din cap anumite gânduri. Îi era groază că începea să simtă altceva pentru ea și nu știa ce să facă. Fără să se gândească de două ori ieși pe balcon și o cuprinse în brațe pe la spate așezându-și capul pe umărul ei.

—Ce se întâmplă Ari? o întrebă așteptând ca fata să îi spună ce se întâmplă, dar ea doar ridică din umeri și păstra tăcerea.

Pe de altă parte ea se gândea că nu știe cum să facă față sentimentelor care o încearcă și pe zi ce trece începea să fie tot mai dificil să pară indiferentă față de el. Încerca și Dumnezeu știe cât încerca, dar nu putea. În acea dimineață îl opri în ultimul moment deși și-ar fi dorit să nu o facă. Știa că nu e normal, Fabiano era prietenul ei de când se știa, să simtă ceva pentru el nu își avea rostul și în plus el nu ar putea să țină la ea niciodată în felul ăla. Se gândea serios să înceapă să iasă cu cineva când se vor întoarce, doar pentru a înceta cu gândurile astea.

—Nimic, răspunse absentă, se întâmplă ceva? întrebă aparent neștiutoare, dar el nu înghiți minciuna.

—Nu merge așa cu mine pitico, răspunse bărbatul și îi dădu drumul doar pentru a o întoarce cu fața spre el. Deci îmi spui ce se întâmplă acum? o întrebă de data asta obligând-o să îl privească în ochi.

—Fab, spuse fata în timp ce încerca să evite contactul vizual cu bărbatul, nu am avut poftă de mâncare, nu se întâmplă nimic, spuse și încercă să se întoarcă din nou.

Fabiano în schimb nu se lăsă păcălit de ce spuse ea, și îi ridică capul din nou făcând-o să îl privească și în ochii ei reuși să citească faptul că fata îl mințea. La dracu gândi, de când a început ea să mă mintă?

—Ari ce se întâmplă? o întrebă din nou ținând-o aproape de el și privind-o atent cum ea ezită să răspundă.

—Nu știu Fab ce se întâmplă asta vrei să auzi? întreabă fata spunând adevărul de această dată Nu știu, ce se întâmplă cu mine nu știu de ce mă comport așa, nu știu nimic, spuse aproape țipând și se îndepărtă de el ducându-se în capătul celălalt al balconului și lacrimi de neputință își făcură loc pe obrajii ei.