Priviri înșelătoare

Capitolul 10- "Suntem prieteni."

"Rege, ai grijă! Nebunul îți poate fura Regina."

Orele treceau și starea lui Fabiano se schimbă din moment în moment, era nervos, furios și oricât de mult ar fi negat, știa că era și puțin în interiorul lui gelos. Încerca din răsputeri să nu zică nimic, să păstreze aparentul calm, dar abia de mai reușea. Arabela făcea tot ce putea din câte părea doar să îl scoată din sărite chiar și neintenționat. Tipul care o privise de când intrase în club, începu o conversație cu ea ca mai apoi să o invite la dans. Și dansaseră câteva melodii împreună. Privind-o cum se mișcă pe ritmurile melodiilor Fabiano își dădu seama ca nu îi plăcea apropierea dintre ea și Albert, nu îl plăcea pe tip din varii motive. Chiar și așa nu putea să zică nimic fără să stârnească discuții. Cei de la masă plecaseră cu toții să danseze, în timp ce el era singurul care a rămas pe canapea.

Arabela pe de altă parte se simțea bine alături de Albert. I se părea o persoană amuzantă cu care ar fi putu să lege o prietenie așa că nu refuză când acesta o invită la dans și ea acceptă. Chiar dacă acceptă să danseze cu el,  nu trecu cu vederea privirea dură a prietenului ei care o făcu pentru câteva clipe să se gândească dacă greșise undeva, dar imediat ignoră orice gând. Până la urmă el era posibil să aibă un copil, iar ei erau doar prieteni.

—Frumoaso, îi atrase atenția bărbatul din fața ei privind-o fix în ochii, de ce privirea tipului de pe canapea mă omoară într-o mie de feluri? vorbi amuzat Albert continuând să danseze cu Arabela, însă menținând contactul vizual cu ea.

—Probabil are o zi proastă, comentă scurt Arabela și își roti ochii subtil, după care îi susținu privirea lui Albert. Bărbatul își strânse mâinile pe talia ei și aproape o lipi de el, însă cât să poată menține contactul vizual cu ea.

—Să înțeleg că nu sunteți împreună? spuse neîncrezător arcuindu-și o sprânceană și începu să râdă când fata răspunse răspicat.

—Suntem prieteni, rosti Arabela scurt parcă încercând să se convingă și pe ea nu doar pe Albert. De fapt e cel mai bun prieten al meu, vorbi după câteva secunde mai încrezătoare. Și stai liniștit, dacă ar fi fost iubitul meu, rosti apăsat Arabela, nu m-aș fi ridicat de pe acea canapea să vin și să dansez cu tine, termină lăsând clar impresia că este cât se poate de serioasă și în alte circumstanțe nu ar fi dansat.

Albert o privea pe cea din fața lui. Își dădu seama de ceva, tipa pe care o cunoștea de câteva ore era foarte sinceră, nu părea cineva care ar fi zis ceva de dragul de a zice și îi plăcea asta. Când începu să își miște mâinile pe talia subțire a fetei cineva îi întrerupse. Nu mică îi fu surpriza când se întoarse și dădu de ochii lui Fabiano care o priveau mai dur ca niciodată.

—Dacă nu te superi Albert, mârâi dur cu ochii scăpărându-i, aș vrea să dansez cu Arabela, aruncă Fabiano cuvintele care nu lăsau loc de interpretări. Maxilarul lui era încleștat și întregul corp îi era încordat.

Privind la scena din fața lui Albert doar încuviință din cap. Tipul părea că e hotărât să danseze cu Arabela și cu siguranță nu ar fi început o ceartă pe tema asta. Însă înainte să plece de acolo se întoarse spre Arabela care privea cu ochii mari ce se întâmplă.

—Eu zic să te mai gândești la ce ai zis mai devreme, spuse ironic cu un rânjet pe buze după care dispăru de lângă ei.

Arabela înghiți în sec și își îndreptă atenția spre prietenul ei, a cărui privire își pierdu din duritate. Dintr-o dată muzica care bubuia în club îi provoca o durere de cap și dori să plece de acolo, dar brațul care îi înconjură talia o opri.