Priviri înșelătoare

Capitolul 25-O îmbrățișare și o prietenă

"Și când ai impresia că nimic mai rău nu poate veni, atunci vine dezastrul!"

Când Dominic reveni la spital o găsi pe Arabela pe un scaun plângând și pe Bea ținând-o în brațe încercând să o liniștească. Situația îl agita mai ales că știa faptul că nu putea face nimic mai mult decât făcuse și începea să se gândească cât de mult o să fie urât când totul se va termina și va ieși la iveală ceea ce făcuse.

Privind-o pe Bea cu ură spera că femeia se va ridica și va pleca lăsându-i singuri să vorbească, lucru care se și întâmplă.

—Hei cum te simți? cuvintele abia îi părăsiră corzile vocale, nu știa cum să o pregătească pe Arabela pentru ce va urma și asta îl făcea să își găsească cu greutate cuvintele.

—Sunt bine, îi răspunse fata șoptit și un suspin îi zgudui pieptul făcând-o să scape alte lacrimi. Nu vreau să cred că există posibilitatea ca el să moară, nu pot accepta asta, spuse sacadat parcă presimțind că ceva rău avea să se întâmple.

Dominic o privea și simțea cum piatra de pe sufletul lui crește din ce în ce mai mare, îl durea la fel ca pe ea, era fratele lui cel care se zbătea să trăiască și deși nu se înțelegeau ar fi fost în stare să își dea viața pentru el.

—Îți promit că totul se va termina cu bine, fratele meu va trăi, cel care e vinovat va plăti și mă voi asigura de asta chiar dacă va fi ultimul lucru făcut de mine.

După câteva ore în care abia se lăsă convinsă să mănânce ceva Arabela intră pe ușa salonului unde se afla fratele ei. Privindu-l simțea gaura din piept cum se adâncea. El nu era ca Fabiano în comă, dar era distrus, se simțea vinovat și nimic nu i-ar fi putut alunga asta din suflet. Lucas știa că nu prietenii lor au fost ținta ci chiar el.

Arabela își repeta în sinea ei cu cât se apropia de locul unde era Lucas că trebuie să fie puternică, nu putea să îi arate fratelui ei cât de tare o durea ce se întâmplase.

—Lucas, începu fața pe un ton abia șoptit, cum te simți?

Privirea fratelui ei se îndreptă imediat spre ea și felul în care o privea îi spunea fără să fie nevoie de cuvinte ce se afla în sufletul lui.

—Cum se simte Fabiano? îi răspunse în schimb Lucas și Arabela închise ochii oftând. Se aștepta la o astfel de întrebare, dar ce se presupune că ar fi putu să îi răspundă, Fabiano era la fel.

—Nu s-au schimbat prea multe, dar doctorii sunt încrezători îi răspunse sora lui cât de credibil putu și spera ca Lucas să nu își dea seama că îl minte.

—Tu cum te simți? întrebă Lucas îngrijorat după câteva secunde și întinse mâna până ce degetele sale atinseră cearcănele de sub ochii surorii lui. Elly mi-a spus că nu ai mâncat și dormit de câteva zile bune, știi că nu e în regulă nu?

—Nu pot să mănânc când știu că voi nu sunteți în regulă și de dormit nu aș putea să o fac nici dacă aș lua somnifere, răspunse absentă și în acel moment o asistentă intră pe ușă spunându-i că trebuie să plece.

Întorcându-se în sala de așteptare îl observă pe Dominic vorbind cu o femeie ce stătea cu spatele la ea. Din ce putea vedea femeia avea un păr roșcat lung și ondulat, era înaltă și slabă iar cu cât se apropia putea să își dea seama de aciditatea cu care îi vorbea lui Dominic deși nu o cunoștea.

Oprindu-se din discuție Dominic își fixă atenția pe Arabela și i se adresă pe un ton scăzut.

—Cum se simte Lucas? întrebarea o făcu pe Arabela să își întoarcă instinctiv capul spre holul de unde veni, ca mai apoi să privească cum și femeia se întoarce și o privește dorind să afle cine este cea cu care Dominic a vorbit.