Priviri înșelătoare

Capitolul 1- Suflet fragil

''Nu poți reface o mișcare, așa că gândește-te înainte''

În urmă cu  1 an și 6 luni

Ziua începuse groaznic. Nu mai punea la socoteala, faptul că trebuia să meargă la firmă, dar durerea de cap îl înnebunea după noaptea trecută. Se întreba de ce naiba băuse atât de mult. Azi parcă toată lumea își propuse să se joace cu nervii lui, iar aceștia erau destul de sensibili după ultimele zile, în care abia mai închisese ochii din cauza problemelor. Simțea că toate sunt împotriva lui, dar chiar și așa trebuia să meargă să se uite pe contractele de la firmă.

—La dracu, șuieră nervos și își trecu mâna prin par când intră pe ușile firmei și își văzu fosta iubită așteptându-l. Ziua asta nu putea fi mai proastă decât deja era se gândi.

—Fabiano... începu femeia să vorbească umezindu-și buzele și ridicând capul încercând să îi găsească privirea, dar fu întreruptă brutal de vocea gravă și răstită, dar de o calmitate înfricoșătoare.

—Să nu te aud Melisa. Dispari! mârâi plin de dezgust. Nu o iubise, ținuse la ea, dar totul a luat sfârșit când femeia a călcat strâmb, îl înșelase, iar el nu accepta trădarea.

—Ascultă-mă te rog, spuse spășită femeia făcând un pas spre el și încercând să îl apuce de mână când bărbatul încercă să treacă pe lângă ea. Gestul ei îl scotea din minți, iar răbdare lui începea să atârne de un fir de păr. Se ruga în gând să nu facă vreo prostie pe care ar putea a o regreta.

—Nu mă interesează ce ai de zis, spuse dur, privind-o impasibil în ochii albaștrii și umezi ce puteau hipnotiza pe oricine. Nu îi mai păsa de nicio scuză, oricum relația aia mersese prea departe, iar sentimentele nu prea existau.

—Fab... mai încercă o dată cu un ton dulceag și încercă să îl sărute, apelând la tacticile ei, dar de data asta se pare ca mișcarea ei a fost aleasă greșit căci cel din fața ei avea de gând să cedeze. Clocotea de nervi văzând ce se întâmplă, dar nu voia să facă o scenă. Într-un moment de neatenție din partea lui, femeia reuși să îl tragă spre ea și să îl sărute, dar nu pentru mult timp.

—Să te ia dracu! scuipă în timp ce se desprinse din sărutul ce îi provoca o greața groaznică. Să nu mai mă atingi vreodată! Ai înțeles? spuse pe un ton atât de calm încât femeii îi dădu fiori. Să nu te aud că mai mă numești așa, ai înțeles? Nu ai niciun drept! Acum dispari până nu chem paza și sper că asta a fost ultima oară când ne vedem. îi aruncă cuvintele cu dispreț și plecă de acolo. Deja lumea începuse să îi privească și să devină subiect de discuție în firmă nu dorea.

După acest episod se retrase în biroul sau să își facă treaba. Ziua trecuse chinuitor de încet, iar când se hotărâse să plece acasă, telefonul începu să sune. Când răspunse auzi vocea prietenului său spunând că Arabela nu e de găsit. Bănuia unde a mers, singurul loc unde se calma mereu, dar trebuia să verifice. Se urcă în mașină și porni spre deal.

***

Seara se lăsa încet peste oraș, iar ea privea de pe deal jocul luminilor, gândindu-se la tot ce se întâmplă cu viața ei. Vântul adia, iar asta îi făcea parul, ce era lăsat liber să se miște acoperindu-i fața din când în când. Se întreba dacă, aveau să înceteze vreodată surprizele.Nu era slabă, dar ar fi vrut să știe prin câte îi va mai fi dat să treacă. Fiind pierdută printre gânduri nu simți când cineva se așeză lângă ea, dar simți niște degete ce se încrucișară cu ale ei. O strângere atât de familiară, pe care o putea recunoaște oriunde.

—O să fie bine pitic, spuse vocea mult prea cunoscută a prietenului ei, care cu o mână îi ținea degetele capturate într-o strângere delicată și cu cealaltă îi îndepărtă părul cu o mână de pe față ca mai apoi să îi dea drumul și să o tragă la pieptul lui.