Priviri înșelătoare

Capitolul 9-Ce s-a întâmplat?

"Iubirea e ca un joc de șah: o mișcare greșită și ești făcut MAT."

Camera era la fel ca de obicei sau mai bine spus cum o știa el, cu excepția faptului că geamul era deschis ca întotdeauna, însă ce era ciudat era faptul că hainele pe care probabil le avuse ieri pe ea, erau aruncate peste tot prin cameră, de parcă avusese loc un război, iar Arabela era încă băgată sub pilota subțire. Ceea ce îl sperie nu era faptul că încă era în pat, ci faptul că deși era trează, nu îi acorda importanță.

Înaintând în cameră, se așeză pe marginea patului și o strigă încet.

—Ara ce faci? întrebă încercând să o facă să îl privească.

—Sunt bine Fabiano, doar că am dormit mai mult azi, vocea ei se auzi răgușită.

Chiar dacă îi răspunse ceva îl făcea să nu se încreadă în ceea ce fata îi spunea. Era ciudat, da dormise, dar nu avea obiceiul de a nu-i răspunde la telefon și ochii roșii îi spuneau altceva.

Pe de altă parte Arabela spera ca el să nu insiste, nu voia să discute despre acel mesaj, care în mod involuntar îi provoca o stare de rău. Probabil era singurul lucru pe care ea îl ascundea față de el. Avea de gând să îi spună, dar nu acum. Va încerca să afle singură cine e în spatele acelor mesaje. După va vorbi și cu el. Momentan știa că în fața lui nu va putea rămâne de piatră și că va vorbi cu el la fel ca până atunci. Îi era imposibil să fie supărată în preajma lui.

—Atunci de ce nu ai răspuns la telefon? întrebă suspicios îngustându-și ochii.

—S-a descărcat, răspunse simplu ridicând din umeri, privindu-l pentru prima dată în ochii de când intrase în cameră, aseară am uitat să îl pun la încărcat, continuă și se ridică din pat luând telefonul de pe birou pentru a-i arăta că așa era. Spre norocul ei telefonul chiar se închisese pe timpul nopții.

—Ara ce se întâmplă de fapt? întrebă deloc convins de argumentele fetei bărbatul ce se ridică în picioare și o sfredelea cu privirea înaintând spre ea, făcând-o să lase capul pe spate pentru a-l privi.

—Nu se întâmplă nimic Fab, s-a descărcat și nu m-am gândit că o să te îngrijorezi, răspunse cu părere de rău lăsând capul în jos.

—Ara ai face bine să nu mă minți, îi spuse grav bărbatul menținând contactul vizual după ce îi ridică capul, încercând să își dea seama dacă ascunde ceva. Accept multe, dar minciuna nu e pe listă și nu vreau să te ferești de mine pentru că mereu o să fiu aici să te ajut cu orice, vorbi pe un ton ce nu lăsa loc de comentarii. M-am speriat când am văzut că nu răspunzi, îi spuse dându-i câteva fire de păr de pe față.

Fata doar aprobă din cap privindu-l în ochii și zâmbind timid. Fabiano nu prea avea totală încredere în ceea ce ea tocmai spusese, ceva ciudat îl împiedica să o facă, dar știa că nu va ajunge la niciun rezultat presând-o, mai ales că ea nu e genul care să se plângă pentru ce i se întâmplă oricât de apropiat i-ai fi.

Privind-o din cap până în picioare Fabiano rămase cu privirea pe ținuta ei. Pijamaua care era de fapt un tricou larg și lung pentru un moment îl făcu să se piardă printre gânduri ca mai apoi să își scuture capul. Imediat ce îi observă privirea intensă fata se înroși la față, dar el nu îi lăsă timp să reacționeze și zâmbind o trase în brațele lui ca de fiecare dată.

—De ce te-ai înroșit la față? întrebă încet lângă urechea ei, lucru care îi provocă un tremurat subit fetei.

—Nu m-am înroșit, doar îmi este cald, spuse mai dur decât voia încercând să se elibereze din strânsoare.