Priviri înșelătoare

Capitolul 17-Neliniște

"În viață, la fel ca în șah, chibzuința câștigă."

Fabiano nu avea stare, semna actele după ce le citea de mai multe ori pentru că nu se putea concentra. Și nu ar fi fost asta problema, dar ca data trecută găsi nereguli în ele și spre deosebire de ce se întâmplase atunci, acum găsi semnătura lui Fabrizio pe ele, lucru care putea fi de ajutor. Se enerva cu fiecare minut care trecea și nu înțelegea cum de ajunseră actele alea pe birou când până și cineva fără studii și-ar fi dat seama că nimic nu e corect.

Luă telefonul și îl apelă pe Lucas să convoace o ședință generală, chiar dacă asta îi dădea puțin planurile peste cap. Lucas răspunse după al doilea ton de apel și îi spuse că e în birou la el. Perfect, gândi Fabiano și se ridică ca o furtună luând dosarele greșite și ieșind din birou.

-Lucas să dea toți draci peste ele de acte că nimeni nu se uită la ele dacă sunt sau nu corecte, vorbi nervos pufnind și prietenul lui îl privi tăcut dorind mai multe detalii. Astea, spune iritat și pune dosarele pe biroul lui Lucas, nu aveau ce să caute la mine, dar incompetenții aia de angajați nu știu ce păzesc de nu le verifică.

Lucas își lăsă capul în mâini și oftă zgomotos, simțea că nu mai poate, pentru el toate astea reprezentau faptul că nu e deloc potrivit pentru ceea ce face. El nu avu timp să își plângă părinții pentru că imediat a fost nevoit să ocupe locul pe care nu l-a dorit niciodată. Erau prea multe și simțea că a ajuns la capătul puterilor.

-Fabiano nu știu cum să mai rezolv situația asta, o să înnebunesc în scurt timp, spuse deznădăjduit Lucas.

Fabiano oftă văzându-l atât de afectat și se așeză pe scaunul din fața biroului ceva mai calm. Trebuia cumva să o scoată la capăt sau lucrurile ar fi degenerat.

-Totuși e ceva ce ne poate ajuta, spuse după o perioadă de liniște, iar Lucas ridică capul și îl privi, pe unele e semnătura lui Fabrizio lucru pe care îl putem pune drept probă împotriva lui.

-Asta e bine, vorbi Lucas după ce păru că se gândește la ceva. Măcar atât după toată harababura prin care trebuie să trecem, să scăpăm cumva de el.

-Îmi e teamă să vorbesc cu Arabela despre ce am aflat azi, dădu frâu liber grijilor Fabiano, iar Lucas privea confuz neînțelegând ce se întâmplă.

-A zis că o să răzbune pe Fabrizio dacă el e vinovatul, nu pot să nu mă gândesc că se va pune în pericol, spuse frustrat Fabiano și se ridică de pe scaun mergând până la fereastră.

-Nu o să facă nimic, spune Lucas convins și se ridică la rândul lui mergând până în dreptul lui Fabiano, sora mea știe foarte bine că dacă face vreo prostie omul ăla va scăpa și crede-mă nu ar pune asta în pericol, continuă și își pune mâna pe umărul lui Fabiano.

Ședința le dăduse dureri de cap celor care participaseră. Lucas era mai furios ca niciodată și striga atât de tare încât probabil tot etajul auzise. Nici Fabiano nu era mai calm, dar măcar încerca să nu strige atât de tare. Când luă sfârșit oamenii părăsiseră sala de ședințe în grabă.

Fabiano merse la el în birou își luă lucrurile și hotărî să meargă la Arabela, trebuia să vorbească și cu ea și cel mai important să se asigure că nu se pune în pericol.

Intră înăuntru ca la el acasă și află repede că Arabela e la ea în cameră, când deschise ușa fata nici măcar nu observă scriind ceva de zor pe niște foi, și lui Fabiano îi veni o idee în cap. Merse încet spre ea și când ajunse suficient de aproape îi acoperii ochii. Fata tresări, dar imediat recunoscu parfumul celui pe care îl iubea.