Priviri înșelătoare

Capitolul 5-Revedere cu scântei

"Când vezi o mutare bună, gândește-te la una și mai bună."

Faptul că Arabela zâmbea și el simțea că îl lasă nervi nu era o combinație bună... Fratele lui nu suna niciodată de dragul de a o face și se întreba ce naiba îl apucase.

—Ce e frățioare nu te bucuri să mă auzi? îl întrebă sarcastic Dominic care se amuza de reacția fratelui său.

—Tot timpul e o plăcere să te aud mârâi celălalt iritat de atitudinea lui, la fel ar fi și dacă aș rămâne surd, continuă ironic.

—Nu fi agresiv, vorbi celălalt râzând, hai să îți spun de ce te-am sunat, continuă să vorbească relaxat, mă gândeam să îți fac o vizită, dar se pare că nu e nimeni acasă să îmi deschidă, dacă nu pui la socoteală mobila din casă.

—Dominic nu am chef de glumele tale, spune mai repede ce vrei, vorbi pe un ton dur Fabiano crezând că fratele lui își bate joc de el.

—Nu vreau nimic, decât să deschidă cineva nenorocita aia de ușă, pentru că stau aici de jumătate de oră, îi vorbi celălalt începând să se enerveze că fratele lui nu îl crede.

Arabela doar privea la cum Fabiano începe să fiarbă de nervi. Bănuia că Dominic a făcut iar ceva. Deși nu mai era copil Dominic era un magnet de probleme, iar fata nu înțelegea cum cei doi pot fi atât de diferiți. Niciodată nu se înțelesese cu Dominic foarte bine, ceva îi spunea că nu prea o are la suflet și se întreba de ce, pentru că niciodată nu îi spusese sau făcuse nimic. Nu stătu prea mult pe gânduri că Fabiano mormăi ceva la telefon că o să ajungă în jumătate de oră și închise.

—S-a întors Dominic? întrebă Arabela zâmbind când văzu faptul că deși Fabiano se strâmbă la auzul cuvintelor ei, era vizibil în ochii lui că se bucură de acel lucru.

—Așa se pare vorbi încet Fabiano, și nu înțeleg de ce nu s-a dus la tata și a venit la mine, spuse deschizându-i ușa mașinii.

—Poate a vrut să vină la tine, începu Arabela și după ce găsi cuvintele continuă, oricât de mult pari tu enervat acum, știu că de fapt te bucuri că a venit, văd asta în ochii tăi. Fab e fratele tău și voi doi vă înțelegeați atât de bine înainte de... și se opri brusc dându-și seama că mai bine nu continuă.

—Înainte să moară mama, îi continuă Fabiano fraza în timp ce pentru un moment ochii lui se goliră de expresie și degetele strânseră pielea volanului.

—Da, nu am înțeles niciodată ce s-a întâmplat cu el atunci, vorbi Arabela exprimându-și dorința de a-l înțelege și pe Dominic care înainte nu fusese chiar așa.

—Era mai mic atunci și mult mai apropiat de mama, vorbi Fabiano după un timp în care tăcerea acoperise atmosfera din mașină, eu după moartea ei m-am concentrat pe alte lucruri încercând să îmi iau gândul de la durere, și vă aveam pe voi, iar pe el l-am neglijat. A făcut față durerii mai mult singur, cum a putut și de asta a plecat cum a avut ocazia să o facă. Acum mă urăște, încheie fixându-și atenția pe șoseaua din fața lui.

—Nu te urăște, vorbi Arabela convinsă că prietenul ei spune prostii și îi apucă mâna pentru a-l face să o privească. Uită-te la mine, nu te urăște, ești fratele lui cum ai spus și tu, fiecare face față durerii diferit, încercă să îl justifice.

Da Dominic era o fire dificilă, dar nu și-ar urî fratele, putea să bage mâna în foc pentru asta.

—Ba mă urăște și uneori cred că are motive, vorbi Fabiano, iar Arabela citi în spatele cuvintelor lui faptul că era vorba de mai mult decât ea știa și deși voia să afle ce a vrut să spună, renunță.