Târfa care a devenit femeie

1

  — Ultimul client pe seara asta, îi spuse prietenei sale cu aceiași „meserie”. Sug acadele și umflă baloane – în sensul ironic–.

— Pe mine m-a sunat Mike, cică se dă o petrecere undeva în centru și mi-a cerut să fiu acolo, răspunse prietena ei cu buzele roșii ca focul și părul blond făcut inele. Purta o rochiță neagră lucioasă de o palmă peste curul ușor bombat și tocuri de paișpe centimetri de abia se ținea pe picioare.

  Gina terminase cu Peștele. Era pe cont propriu de când se mutase aici în Michigan. Clienți noi și bani frumoși. I se păreau și mai curați decât nespălații din Las Vegas. Fustița ei mini de piele roșie și maieuțul deasupra buricului alcătuit din paiete aurii, încă făcea cu ochiul. În dreptul celor două prietene, opri o poșleagă de moș cu țăcălie și sprâncene dese, coborând geamul jos. Le studie pe amândouă tot un zâmbet și se adresă Ginei a cărei aspect i se păruse lui, mai delicios. Părul ei negru și buzele mov îi făceau penisul să salte în pantaloni precum un yoyo. Gina se miră de faptul că mai putea la anii lui să fie atât de „vesel”.

— Cât mă costă păpușă?

— Scuze tataie, mi-am încheiat programul, dar te rezolvă Tina dacă vrei. Nu-ți plac blondele? Nu te costă decât treizeci ora, încercă ea să-l îmbârlige, chiar dacă prietena ei îi făcea semne să o lase moartă.

— Bine, urcă! îi spuse celeilalte și Tina deschise portiera.

— Nu fi proastă!Mike îți ia toți banii, dacă tot te așteaptă peste două ore la petrecere, fă și tu un ciubuc. Imbecilul te lasă în curul gol după ce că tu îi muncești, îi șopti Gina.

— Mulțumesc, dar moșul ăsta?!

— Mai contează?! Banul să iasă!

  Tina acceptă nu prea împăcată, dar Gina era bucuroasă că scăpase de el și-l pasase prietenei sale.

  Se făcuse târziu, aproape de miezul nopții. Nebuna noastră își azvârli poșeta pe bancheta din spate a vechiturii ei, un Mustang bătrân și rablagit, apoi porni spre casă. Locuia într-un apartament modest dincolo de podul Mackinac și credea ea că era mai bine să fie distanță dintre vecini ei băgăcioși și câmpul de lucru. Fredona o melodie jazz și aprinse și o țigare așezând-o între buzele frumos vopsite. O dădu cât de tare îi suportau urechile, numai să nu adoarmă la volan.

— Pe dracu'! strigă furioasă când încercă să deschidă geamul pentru a arunca scrumul și nu reuși. Se înțepenise și nu putea lua nici ochii din față sau mâna de pe volan.

Era pe pod. Nu-i păsa nici cât negru sub unghie unde se afla. Trase tocmai lângă parapet să-și facă domnișoara damblaua. Coborî și încercă și pe dinafară să-l coboare, strecurându-și cu greutate, vârfurile degetelor între cadru și geam. Ignoră total clanxoanele mașinilor la vederea curului ei ce și-l fâțâia în toate părțile strofocându-se să deschidă nenorocitul de geam. Nu reușise. Gâfâia extenuată, hotărând totuși să se apropie de marginea podului și să termine de fumat țigara. Privea luminile orașului, apa de jos ce clipocea în umbră și simți din plin vântul suflându-i în păr. După câteva momente, strivi sub tocul gros al sandalei mucul de țigară, strigând vorbe deocheate futăcioșilor ce clanxonau, pregătită să urce în mașină. Fugitiv, observă în fața ei o siluetă în umbra lămpilor de pe pe pod. Stătea pe margine, parcă prea pe margine. Inițial îi trecu prin minte că e vreun bețiv sau pișăcios, dar judecând după mașina care era extra-mega-ultra luxoasă și după cât dura acest popas, decise să se asigure că e totul în regulă. În mod normal nu se băga unde nu-i fierbea oala, dar acea persoană se suise pe marginea protectoare a podului. Era un bărbat, observă Gina.

— Hei, e totul în regulă? Te simți bine?

El o văzuse, dar nu răspunse nimic. Doar strângea pleoapele ținându-se de o bară de fier și ridicându-se cu picioarele pe o alta. Gina îl simțise trist și îl văzu și plângând apoi strigă din nou la el.

— Pleacă și lasă-mă în pace! răspunse străinul.

— Nu plec mă nene, mă! zise Gina râzând și se agăță și ea de aceiași bară, la vreo doi metri de el.

— Ce te-a apucat? Vezi-ți de treaba ta! Nu-mi arde de futut și dacă vrei mașina sau bani le găsești pe toate acolo, doar pleacă!

Gina parcă nu auzea ce spunea el. Îl privise cât îi comunică ce avea de zis și apoi se uită în aceiași direcție ca și el. În jos.

— Îmmm...am înțeles. Vrei să sari. Dar, îți zic sincer, eu n-aș sări acolo. E ud și rece, îți vor amorți coaiele și scula de ai să zici că-i înghețată. Crezi că e ceva mai dureros decât să simți atâtea ace în zona aia sensibilă? Nuuu.

  Bărbatul o privea consternat, deși era conștient că-l fraierea ca pe un copil, părea că are dreptate.

— Cum te cheamă? Îl întrebă pe un ton jucăuș, de această dată mestecând o gumă rătăcită prin buzunar.

— Gabriel...mormăi cu ochii la gura ei ce plescăia făcând baloane deseori.

— Gabriel...ce nume mișto! Și tu vrei să îneci frumusețe de nume... De ce vrei să mori? Din cauza unei femei? De asta vor toți să moară. Dar nu se merită, îți zic eu! Știi ce faci tu acum? Bocești, te vaiți, te lamentezi, ameninți în stânga și în dreapta că te arunci în gât pentru ea, de parcă viața ta ar fi necesară pentru întreaga omenire deși nu face doi bani pentru nimeni decât pentru tine însuți, iar ea, ghici ce! O doare în cot și-n pizdă de durerea ta, sau de faptul că mori. Ea va uita cum a făcut și când te-a rănit și va trăi bine mersi după bunul plac, iar tu te prăjești în Iad că ți-ai luat viața și ai dat-o Dracului!

— De unde să știi tu, ești doar o târfă stricată! Nu-mi vinde mie gogoși, se bâlbâi el dar îi intrase ideea asta a Ginei în cap, precum o poezie.

— Uită-te încolo, îi zise Gina arătând cu degetul dincolo de el, știi de câte ori am vrut să mă arunc de acolo? N-am degete să număr. O dată am și sărit...

— Și ce s-a întâmplat după?... se prefăcu atent.

— M-am ales cu o pneumonie gravă și am zăcut la pat o lună...aproape. Apoi am venit iar și m-am răzgândit iar...știi de ce? Îmi răsună în cap o întrebare a conștiinței mele... De ce mă pedepsesc eu pentru nedreptatea sorții? De ce să mor sau să sufăr, când vreau doar fericire și liniște?

— Adică?

— Adică să fii tâmpit să-ți irosești viața în zadar... Așa că mai bine coboară de acolo și fă ce-ți place, lasă prostiile că nu plânge nimeni după tine, cel puțin nu veșnic...

— Nu-mi pasă, vreau să mor! Pleacă și nu privi, oricum, ce-ți pasă?

— Dacă voiai să sari, ai fi făcut-o până acum și da, ai dreptate! Ce-mi pasă mie? Dar m-am gândit că indiferent că sunt prințesă sau târfă, sunt om până la urmă și încercam să ajut!

  Gabriel o privi îndelung, apoi ea se depărtă convinsă că nu va sări și zâmbi șmecherește.