Târfa care a devenit femeie

13

   Gabriel o aștepta nerăbdător pe Gina, să-i ceară socoteală pentru minciunile spuse la adresa lui. De cum intră pe ușă o întâmpină imediat cu figura lui serioasă, iar ochii săi căprui se înegriseră de supărare. Bătea darabana cu degetele pe masa din sufragerie când îl văzu și ea.

— Ohoo...da ce primire e asta? Nu am mai văzut așa ceva în viața mea... Mă aștepți cu figura asta supărată chiar la mine în casă?

— Dar ce vrei să fac, să te aștept la scară? Întoarce-te înapoi la mașină și mă duc acolo.

— Vai, vai! Da ce pățiși dragă? Te-a înțepat vreo viespe? Ce e mare lucru? Au crezut și ele o minciună și acum am scăpat de ele. E atât de greu de înțeles? Dar nu, mie nu-mi vine să cred că te-ai supărat dintr-atât...Ia să mă așez lângă tine și să-mi povestești, îi zise Gina trântindu-se pe canapea.

— Ce n-a mers?

— Nimic. Nimic n-a mers...bombăni cu nasul în podea, iar în momentul său de slăbiciune două lacrimi îi alunecă pe obraz. Parcă aștepta ca ea să apară și să-și descarce oful în fața ei, cu toate că întotdeauna crezuse că el nu e un bărbat care să plângă în fața unei femei.

— Ia, ia, ce-i asta Gabriel? Ia fă-te încoa! Îl îndemnă Gina să se întoarcă cu fața spre ea și îi șterse două lacrimi de pe obraz.

El nu luă în seamă cu prea mare importanță gestul ei. Oftă din nou.

— Iar ai ajuns de unde ai plecat? Eu am crezut mereu că bărbații sunt puternici și că nu plâng niciodată, dar dacă și voi plângeți, pentru noi nu mai e nicio speranță...

— Mă urăsc fiindcă am iubit una ca ea...fiindcă m-am lăsat păcălit de o scorpie ca Lara. Ea nu era așa...era dulce, isteață, blândă...nu credeam că voi ajunge în situația de a o vedea înșelându-mă sau amenințându-mă că nu va divorța de mine! Ce e de necrezut...e că toată iubirea ce am simțit-o pentru ea, s-a transformat brusc, în ură. Nu știu ce să mai fac...

— Ce pot să-ți spun eu măi băiete? Nu am experiență în așa ceva, nu am suferit nicio decepție în dragoste și nu știu ce este iubirea asta complicată...Nu am avut de a face cu așa ceva și pe o parte mă bucur pentru asta, fiindcă probabil aș muri, de m-aș afla în locul tău.

Gina îi puse mâna pe braț, oferindu-i consolare.

— Ce vei face acum? Adică nu poți continua așa, să-ți plângi soarta. Ești bogat, puternic, isteț, nu ai nimic de pierdut, așa că ia-o de la capăt și trăiește! Cu toții avem un scop în viața asta și trebuie să luptăm pentru el. Haide, fac niște cafea să bem?

  Gabriel nu răspunse, doar clătină din cap afirmativ, timp în care celularul Ginei vibră scurt în buzunar. Ea tresări și se făcu atentă la el să nu-i  observe încordarea, apoi fugi la bucătărie și verifică mesajul. Știa că e de la bărbatul care era pe urmele ei și nu voia să afle Gabriel ce mesaje îi trimitea. Norocul ei că avea un jaf cu taste ce nu putea fi interceptat cu nimic.

  „ Am aflat ceva nou... Cu fiecare zi, sunt tot mai aproape de tine și când te voi găsi, am să te ucid, târfă! ”

— Gina, vii cu cafeaua aia o dată? strigă oaspetele ei din living și îndesă repede telefonul în buzunar.

— Imediat! strigă panicată și turnă două cafele calde din termos.

Când fata îl servi, Gabriel mulțumi politicos și îi oferi un zâmbet cald.

— Te-ai înviorat puțin, văd...te-ai decis?

— Da. M-am gândit mereu, dar acum m-am hotărât. Voi divorța de Lara, indiferent cât se va da ea peste cap să mă țină cu forța în relația asta.

— Hm...tu știi.

Gina le avea pe ale ei, nu era doar el cel cu probleme și pe lângă asta, cel mai mare stres era că nu putea împărtăși cu nimeni supărările ei.

— Acum lasă asta, vrei să ieșim în oraș? În seara asta vreau să ies și am nevoie de companie.

Gina rămăsese fără cuvinte. O invita în oraș. Se gândise să refuze, dar apoi îi mai veniră și alte idei. Dacă fiind singur ar găsi o altă companie mai plăcută decât ea, atunci ce s-ar face? Nu știa de ce i-ar păsa, dar nu se punea problema de un refuz. Clar, nu!

— Dacă mă lași singur, mă voi îmbăta și voi adormi cine știe pe unde sau probabil o altă persoană îmi va ține companie și...

— Mi-ar plăcea! Unde mergem?

— Vreau să mă schimb întâi... Și apoi te duc eu...undeva.

— Atunci, merg și eu să mă pregătesc.

— Ok...

Gabriel plecă spre dormitor, având deja în minte ceea ce va îmbrăca. O pereche de pantaloni albi și o cămașă bleu, la care se gândea să poarte un Rolex. În schimb Gina, din grămada ei de zdrențe de toate culorile și modelele, nu știa ce ar trebui să foarte. Nu era orice ieșire de seară și nu știa unde o va duce ca să știe ce să poarte. Oricum nu avea nimic foarte elegant și decent în același timp, fiind mai mult ca sigură că va arăta ca prostiuata Gina. Probă câteva haine care nu aduceau deloc satisfacție privirii. Una era prea lucioasă, alta prea scurtă, una prea strimtă, alt prea transparentă, încât simțea că-i vine să plângă. Nu voia să arate orișicum în compania lui. Oftă dezamăgită când în cele din urmă îmbrăcă o rochiță cu bretele subțiri, de culoare roșie, cu o palmă mai jos de fund. Din restrânsele ei cunoștințe despre modă, credea că a găsit-o pe cea perfectă.

  Gabriel o strigă, spunându-i că e gata și atunci își făcu apariția și ea. El închise ochii rușinat, dar ea îi observă nemulțumirea.

— Ce e? Nu-ți place? Nu-mi stă bine?

— Nu, adică ba da, dar...

Nu știa cum să-i spună fără a o răni.

— Dar?

— Nu știu, ai putea să te îmbraci cu ceva să acoperi ceva mai mult, nu să arăți ca o târfă... îi lăsă el să-i scape, după care îi păru rău.

— Nu asta sunt? Așa arăt...

  Fata se chinuia să-și țină lacrimile în frâu și să nu izbuncnească în plâns. O duruse nu ceea ce a spus, ci faptul că el o spusese. Se retrase ușor înapoi, să se schimbe, hotărâtă să nu mai meargă.

— Nu, Gina, îmi pare rău, nu am vrut să spun asta, de ce te superi acum, doar ești obișnuită...

Ea se întoarse cu fața către el.

— Sunt obișnuită să-mi spună alții, dar nu și tu. Când o spui tu, mă simt cel mai rănită!

— Bine, ai dreptate, îmi cer scuze, încercă să aplaneze cu calm conflictul. Dar serios, nu ai altceva mai bun?

  Ea suci din cap și el o îmbrățișă duios.

— Vino, vreau să văd și îți aleg eu ceva.