Târfa care a devenit femeie

4

Gabriel formă numărul mamei sale și apelă de pe telefonul fix al Ginei.

— Nu are ton...e mort! a spus el întorcându-se spre ea.

— Am uitat să plătesc factura. Cred că n-am avut bani atunci...

— Și o spui cu atâta nonșalanță...de ce m-ai mai lăsat să sun dacă nu funcționa?

— Credeam că n-o vei face.

— Uite că vreau. După ce sun acum?

  Gina scoase un mobil cu taste  din pantalonii de care se schimbase și i-l aruncă lui Gabriel care îl prinse din zbor.

— Iisuse! Îmi trebuie o lupă să formez un număr. Nu ai făcut contact cu ultima tehnologie?

— Încă nu m-a ținut buzunarul, dar mă gândesc la asta când voi pescui vreun milionar pe Elm street.

Gabriel îi aruncă o privire sfidătoare ca răspuns la ironia ei, iar fata ridică sticla în semn de salut și turnă pe gât o gură.

— Alo! Se auzi o voce subțire de pe partea cealaltă.

— Mamă, sunt Gabriel.

— Gabriel? Unde ești fiule? De trei zile n-ai mai dat un semn de viață... Când ți-au găsit mașina pe pod, am crezut că ai făcut vreo nebunie... Nici nu știi cât am suferit și cât...

— Ajunge mamă, sunt bine...O să rămân aici o perioadă, a spus el uitându-se către Gina care dădu afirmativ din cap, semn că îi permitea să îl țină ca musafir la ea.

— Cum adică „ aici”? Unde ești, de pe ce număr suni? Și când vii acasă? Afacerile nu stau pe loc, trebuie să ..

— Voi veni când voi avea chef și stai calmă, fiindcă nu voi neglija afacerile deloc! Ne auzim!

Femeia ar mai fi vrut să mai spună ceva, dar cine să o asculte? Gabriel voia să rupă orice legătură cu viața anterioară, să se deconecteze câteva zile de la realitate și să trăiască și altfel, ca în pielea altcuiva. Să înceteze măcar pentru o zi să mai fie afceristul Gabriel Blake și să mai dea o șansă vieții sub altă formă. Nu mai spera la fericire, dar spera la puțină liniște.

— Nu te supăra, poți sta la mine cât vrei. N-am avut niciodată pe nimeni care să-mi mișune prin casă. Nici măcar o afurisită de mâță.

Gabriel se așeză din nou pe canapea și luă berea în mână.

— Mulțumesc, zise el, căzând din nou pe gânduri.

Gina îi trase un ghiont cu umărul și făcu cu ochiul.

— Nu sunt un psiholog, dar sunt o bună ascultătoare. Ia zi, ce te-a supărat așa de tare încât să vrei să te arunci de pe pod?

Gabriel zâmbi și își făcea de lucru cu sticla de bere, învârtind-o pe un genunchi.

— Bine, nu te presez, dacă vrei să fii discret, înțeleg...

— Discret? Probabil ești singura care nu e la curent cu viața mea personală. Ziarele scriu zilnic ceva despre mine..

— Probabil. Nu prea îmi pasă de societate, fiindcă nici lor nu le pasă de mine...

— Eu sunt însurat...a spus după o pauză.

— Sună a belea mare.

El dădu din cap dar nu luă în seamă cu prea mare importanță cuvintele ei.

— De cât timp?

— Șase ani. Nu pot să neg, am crezut că sunt cei mai frumoși ani din viața mea. Când am cunoscut-o pe Lara, era o puștoaică de douăzeci și doi de ani, veselă care aprinsese în mine o scânteie greu de stins. Promovasem unul din produsele noastre din centrele de înfrumusețare și ea acceptase să fie imaginea produsului. Mă cucerise prin farmecul ei și de câte ori nu era prin preajmă, vedeam posterele cu chipul ei și-mi aminteam mereu de glumele făcute împreună, de zâmbetul ei și de voioșia ei. Era atât de plină de viață încât începusem să o doresc numai pentru mine, să-mi coloreze traiul meu sumbru de burlac celebru și o făcusem a mea. Acceptase să-mi fie și soție. Credeam că mă iubește așa cum o iubesc eu. Nu știu ce a dus la separarea noastră bruscă, încât să mă înșele. Și culmea cu asociatul meu de la companie.

— Cum ai aflat că te înșeală?

— I-am prins chiar sub nasul meu, în biroul lui. Eu trebuia să iau parte la o ședință care s-a anulat și ea a spus că va aștepta. Și așteptat cu drag!

— Ce curvă cu două fețe! Nu știu ce i-a lipsit la tine că ești al dracului de bun...

  Gabriel râse.

— Și tu ești a naibii de sinceră ca o carte deschisă. Chiar trebuie să spui tot ce-ți trece prin cap?

— Ce să fac dacă nu se oprește acolo și ies pe gură?

  Încet, încet el se destindea. Gina îl făcea să râdă din orice și parcă vorbind cu ea, se simțea mai ușurat.

— Și ce ai de gând să faci?

— Cu ce?

— Cu nevasta.

— Lara? Păi ce să fac cu ea? O să bag divorț, iar pe șarpele din sânul companiei îl voi face să se târască afară fără un șfanț.

— Bine faci!

— Dar e o problemă..

—  Care?

— M-a înșelat, dar... Când mă gândesc la divorț simt că o pierd și mai mult, simt că mi se rupe inima în bucățele.

— Eu zic să te mai gândești. Ai pierdut-o de când a făcut pasul de a se fute cu altul...așa că...

  Pe Gabriel îl scotea din minți limbajul ei vulgar dar nici nu avea de gând să-i spună ceva ca să se schimbe.

— Nu mi-a dat niciodată de înțeles cum că nu m-ar mai iubi sau că are pe altcineva. Ne simțeam foarte bine împreună, râdeam mai tot timpul, ieșeam împreună, adică să îi surprind dintr-o dată așa în acea ipostază indecentă, e ca și cum aveam un coșmar cu ochii deschiși. Nu pot să-ți explic..

— Te înțeleg...

— Serios?! exclamă Gabriel, crezând că a fi o prostituată nu presupune astfel de probleme despre iubire sau trădare.

— Brusc ai devenit ca mine. Singur, trăind fără să știi pentru ce, compătimit de toți sau chiar luat de fraier că te-a folosit pe față afurisita, drept paravan de femeie inocentă sau...decentă...

  Gabriel se uită la Gina și îi venea să o sărute...dacă n-ar fi ceea ce este...se abținu, ridică sticla care mai avea o gură de bere pe fund și ciocniră.

— În cinstea noastră, spuse el.

— A noastră, confirmă Gina și ajunse și ea la jumatea sticlei.

— Hai să vedem un film, propuse Gabriel deodată, parcă dornic de petrecut mai mult timp în compania Ginei.

— Eee câcat! Un film horror sau comedie? Altceva nu am.

Gabriel aproape explodă de râs. Alcoolul își spuse cuvântul.

— Comedie să fie...vreau să mă sparg de râs!