Târfa care a devenit femeie

6

  Gina se trezise târziu, chiar foarte târziu, aproape de prânz. El fusese mai matinal puțin, se trezise la ora opt, îi luă telefonul Ginei și sună la firmă, unde lăsă câteva instrucțiuni subordonaților săi. Își făcu o cafea pe care o luă cu el pe balcon și o bău la foc mic, parcă simțind cum timpul stătea în loc pentru el. Era plăcut să bea o cafea în răcoarea și liniștea dimineții, acasă la Gina, în comparație cu haosul din oraș. Fusese inspirată în alegerea locuinței,  se gândi el.

  De la opt, se făcu ora zece stând cu ceașcă în mână, sprijinit de marginea cimentuită a balconului, iar fata nu dădea semne că s-ar trezi. După părerea lui, dormise destul de mult așa că se hotărâse să o trezească cumva.

  S-a apropiat cu grijă de canapeaua ei și o gâdilă ușor la tălpi. Gina nici nu clipi.

— Nu se gâdilă?! Orice fată se gâdilă...își zise ca pentru el.

  Încercă să o trezească dezvelind-o, gândindu-se că dacă o va lua frigul, se va trezi, dar și de această dată eșuase. Gina se chircise ca o mâță zgribulită, iar Gabriel o înveli la loc, nedorind să o chinuie astfel. Se aplecă ușor spre urechea ei, reținându-și fără motive, respirația.

— Gina! strigă șoptit ca să nu o sperie, dar ea nu răspunse.

— Bine, dormi, eu voi...eu...o să pregătesc micul dejun, își răspunse hotărât dând cu ochii de ceas...sau prânzul.

Răscoli o vreme bucătăria să caute ceva de mâncat și pregăti niște ouă pentru omletă. Pregăti, e mult spus. Dimineața mânca omletă dar întotdeauna fusese servit de către bucătăresele din casă și nu călcase în bucătăria casei lui nici măcar pentru un pahar cu apă. Deci cum se face omleta? Căută o tigaie prin toată încăperea și găsi într-un final una în dulapul de sub ghiuvetă. O așeză pe aragaz, dar cu ce și cum îl aprindea? Până la acel pas, scoase un castron găsit de el, dar îl scăpă din mână și-l făcu țăndări. Se strâmbă de parcă făcuse cea mai mare boacănă din viața lui, sperând că nu auzise Gina, dar ea deschisese imediat ochii când auzi zgomotul. Sunase a pagubă după opinia ei și sări din pat să pornească într-acolo, dar se opri imediat și apucă direcția băii. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să apară în fața lui nespălată pe față și boțită ca o foaie de hârtie mototolită. Bineînțeles că și aceste lucruri le făcuse la viteza luminii, ca să-l prindă în fapt. Mai mult ca sigur a făcut ceva și se duse întinsă către bucătărie căci se auzea constant sunete ciudate dintr-acolo.

— Ce faci aici?!

— Ce fac aici?

  — Ce ai făcut în bucătăria mea? E numai făină peste tot și pe tine...Te-ai tăvălit precum mâțele în sezonul de împerechere?

— Am vrut să fac o afurisită de omletă! Dar nu a ieșit nimic. Am spart un castron, am risipit cinci ouă, am murdărit de trei ori tigaia și nu merge cu făina!

Gina pufni în râs ca o aurolacă, în timp ce el se uita dezamăgit și nemulțumit că se făcuse de râs în fața ei.

— Ha-ha! Dacă ai terminat cu distracția pe seama mea, fă-te utilă și dă-mi să mănânc! Mie-e foame, Gina!

— Uuu...ce drăgălaș ești când devii irascibil din cauza foamei...îi zâmbi galeș și se apropie de el cu un prosop să-i șteargă făina de pe față.

  Atingerile ei delicate îi lăsau niște goluri imense în stomac, accentuându-i astfel și mai tare foamea.

  Ea îl observă cum se holba și lăsă mâna în jos.

— Vrei omletă?

— Îhîm...

— Curăță mizeria cât mă schimb, faci un duș că arăți ca un fursec proaspăt ieșit din zahărul pudră și apoi te învăț cum se face.

  Gabriel simțea că-l ia cu amețeli.

— Iar curățenie?!

  Gina merse în sufragerie să se schimb, iar el își îndeplinise  rapid sarcinile, apărând în bucătărie o dată cu fata.

— Ce face foamea asta din om...râse ea.

— Râzi tu, dar n-ai văzut cât e ceasul? Unsprezece jumate? Aveai de gând să dormi până deseară?

— Sunt prădător de noapte, ce să fac?

  Gabriel înghiți în sec. De câte ori avea impresia că gazda lui e o femeie cinstită, frumoasă și perfectă, ea îi evidenția mereu „ meseria” ei care îl scotea din minți.

— Învață-mă! Cum fac?

— Chiar nu știi să faci niște ouă?

— Nu...

Gina nu-l credea pe cuvânt.

— Nu te mai uita așa ca la mașini străine...nu am intrat niciodată într-o bucătărie. E atât de grav?

— Foarte grav! Păi dacă ajungi în situația de a rămane singur într-un loc pustiu și nu vei avea pe nimeni care să-ți gătească, ce vei face? Crăpi de foame?

— Unu la mână, sunt una la un milion șanse să se întâmple acest lucru, iar doi la mână nu se va întâmpla niciodată această șansă de unu...

  Gina își dădu ochii peste cap în fața mândriei lui.

— Păi nu trebuie ca toți să facă totul în locul tău...ești prea îngâmfat la capitolul ăsta!

— Ăh?! M-ai făcut îngâmfat?

— Ești surprins? Ar trebui să ți se spună mai des, ca să nu te mai fălești cu avuția ta...

— De ce? Ești invidioasă?

— De ce mă rog?! În fond tu ești un bogătan fițos, dar te-ai refugiat în casa unei prostituate sărace. Ar trebui să fiu mândră că ai supraviețuit în vizuina mea ieftină...

  Replica ei îi luase maul. La palavre n-o întrecea nimeni.

— Arată-mi cu se fac ouăle...Doamne ferește...nu mai pot spune nimic...

  Gina sparse într-un bol două ouă și le luă la bătut, adăugă puțină sare și piper, apoi le răsturnă în tigaia cu puțin ulei încins. El era ochi și urechi până când văzu cum se umfla omleta.

— Deci așa se leagă...

  Pe Gina o bufnise râsul din nou.

— De asta erai plin de făină? Voiai să faci cocă sau ce?

— Nu mai râde. Când sunt gata?

— Deja sunt.

— Acum îmi dau seama de ce apăreau servitoarele cu câte patru omlete o dată...

— Vai de tine...te-au cocoloșit rău ai tăi...

Gabriel se așeză pe scaun căzând pe gânduri.

— Da...voiau tot ce era mai bun de la mine, până m-au făcut robot! Apoi mi-au adus o  femeie să o iau de nevastă, am început să o iubesc și apoi m-a înșelat! Mai bine eram singur pe lume și poate n-ar fi dus la toate astea...

— Nu spune asta... Eu aș vrea să-i am pe ai mei aproape, dar asta nu e posibil și m-am împăcat cu gândul.

— Îmi pare rău...au murit?

— Nu...