Târfa care a devenit femeie

20

  
    Gabriel ieși de la duș puțin mai revigorat, dar cu aceiași durere de cap din cauza băuturii și o căută prin casă pe Gina. O găsise în camera de zi, pe canapea cu ceașca de cafea pregătită.

— Aia e a mea? se interesă el, dornic să bea una.

— A ta dragă, ai nevoie. Hai, stai jos! îl îndemnă bătând cu palma ușor lângă ea.

  Gabriel strânse nodul la halatul de baie care și-l trăsese pe el și se așeză lângă fată pe canapea. Nu era în apele lui dar observă pe Gina că se uita într-un mod suspect la el. O clipă savură o gură de cafea, apoi își îndreptă atenția către ea. Nu putea ghici la ce se gândea, dar era posibil să fie supărată.

— Ce e? De ce mă privești așa? o întrebă.

— Aș vrea să-ți pot spune.

— Și ce te oprește să o faci?

— Inima! Îi răspunse prompt.

— Pardon?! Gabriel își miji ochii și urechile, neînțelegând ce vrea să spună cu asta.

— Dacă m-ar fi lăsat inima, te-aș fi ciomăgit și te-aș fi azvârlit afară dându-ți câteva șuturi bune în cur.

   El oftă. Se știa vinovat, numai că nu-și amintea nimic din tot la ceea ce o supuse pe Gina.

— Îmi pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, îi zise el, chiar dacă n-avea idee de ceea ce se întâmplase.

— Astea sunt vorbe, Gabriel...Știu că nu-ți amintești o iotă din ce isprăvi ai făcut. Crezi că scuzele rezolvă ceva? Te-ai îmbătat ca un porc, ai adormit cu capul pe tejgheaua unui bar, te-am cărat până la mașină și de la mașină până în apartament ca pe un cadavru și ca cireașa de pe tort, ți-am bătut și nevasta.

— Dumnezeule, îmi pare atât de rău...ce-ai făcut? întrebă șocat, abia acum procesând informațiile cu privire la nevastă.

— Acea filfizoană a fost aici. M-a amenințat, m-a pălmuit în casa mea și a trebuit să pun piciorul în prag. Te vrea cu orice preț înapoi... Am dat-o afară de păr...Probabil acum e furioasă.

  Gabriel se uita la ea ca la mașini străine.

— Nu-mi vine să cred câte am ratat... mormăi încet, dar auzise și ea.

— Doar atât??? Asta e tot ce ai de spus? se revoltă ea gesticulând. Ești dezamăgit că ai rătat ciondăneala dintre noi două?

— Nu...adică...

  Chiar nu știa ce să spună în situația de față. Adevărul era că Lara nu va lăsa treaba așa cum a picat. Mai mult ca sigur va căuta răzbunare, ceea ce-l terifia pe Gabriel fiindcă nu știa ce ce ar putea fi în stare Lara.

— De ce ai ales să bei, în loc să iei puțin aer, să-ți limpezești gândurile și apoi să te întorci să vorbim? De ce ai ales să fii laș, Gabriel? Te-a deranjat noaptea petrecută împreună?

— Nu...Gina...doar că e greșit...eu nu sunt așa...nu trebuia să facem asta...

— De ce e greșit să iubești Gabriel?

— Să iubesc?

Acum el era confuz.

— Tu crezi că aia a fost iubire?

Cuvintele lui fuseseră atât de dure încât ar fi preferat să primescă zece palme de la Lara decât să audă ceea ce nu ar fi crezut vreodată că va auzi de la el.

— Asta înseamnă că m-ai folosit? Am fost doar un beneficiu?

  El se ura în acel moment în care discuția lor luase amploare și ducea pe un teren interzis.

Gina se ridică în picioare privindu-și reflexia în oglinda din perete, undeva în dreapta canapelei. Avea ochii în lacrimi, de durere, de nervi... Gabriel privea în jos, conștient că probabil o rănise, apoi ridică imediat privirea când ea îi luă cana de cafea din față și o aruncă cu putere în oglindă. O sparse în zeci de cioburi și începu să plângă în picioare așa cum rămăsese. Gabriel era șocat de gestul ei brusc așa că se ridică și el să o consoleze.

— Gina, îmi pare rău, nu interpreta greșit, te rog...

— Ce să interpretez greșit, adevărul? Spune-mi tu care e! Am fost o proastă că m-am lăsat dusă de val și că m-am îndrăgostit de tine? Am fost o proastă că m-am gândit că ești diferit și că ai putea iubi una ca mine?

— Cred că ar trebui să plec...îi răspunse cu un calm impresionant și trecu pe lângă  ea.

— Da, fugi ca un laș de probleme. Fugi până ajungi să te gândești să te arunci de pe alt pod...

El se opri în loc privind-o cum își ieșea din fire. Arunca lucruri pe unde nimerea, spărgea tot ce-i pica mână, până ajunsese să lovească și în măsuța de care îi spunea mereu lui să aibe grijă să n-o strice.

— Gina, potolește-te! Distrugi totul... strigă la ea, dar n-avea de gând să se calmeze.

— Ce-ți pasă ție? Doar nu mă iubești! Oricum pleci și tu ca toți ceilalți și mă lași singură. Duceți-vă dracului cu toții!!

— Nu mai țipa, te va auzi tot blocul! Știai că se va ajunge și la asta. Oricum mai sunt două zile și trebuia să plec!

— Pleacă! Fă borș! Du-te și aruncă-te după pod! Du-te și iubește-o pe Lara ta! Pleacă!

— Mai întâi calmează-te!

Gina apucă un cuțit de fructe și își tăie venele de la mâna stângă, lăsând sângele să șiroiască abundent.

  La un moment dat se speriase de ea și de temperamentul ei violent ce erupse ca un vulcan furios, dar se îmbărbătă rapid, oprind-o la timp.

— Ești nebună? Termină o dată! Zbieră Gabriel apucând-o de brațe și îi aruncă cuțitul din mână când vru să se taie și la cealaltă încheietură.

     Ea se lăsă în genunchi plângând, iar el îi rupse o bucată din bluza de pe ea și i-o legă deasupra rănii, apoi îi luă chipul brăzdat de lacrimi în palme.

— Să nu mai faci asta niciodată, ai înțeles?? Să n-o mai faci! De ce te-ai dezlănțuit așa dintr-o dată și mai ales cum să te gândești să-ți faci rău? Cum să te gândești la asta?

Se lăsă în genunchi cu ea în brațe și o strânse la pieptul său, mângâindu-i părul mătăsos. Încet, încet, furia i se domolise și se făcu moale în brațele lui.

— Așa, calmează-te...

  Lui Gabriel i se păru că era prea grea dintr-o dată și o desprinse de el încet. Gina leșinase. El se uita la închietura mâinii ei și văzu mult sânge pe jos pe covor, pe picioarele ei și pe ea. Se tăiase brusc și adânc.

— La naiba, măi femeie! Ce-ai făcut?

  O ridică în brațe așa cum era în boxeri și tricoul murdar de sânge, apoi o duse la mașină. Trebuia să ajungă la spital cu ea fiindcă n-ar vrea ca Gina lui să pățească ceva. O iubea prea mult și o rănise ca un prost ce era. Nu o putea lăsa să sufere din vina lui, nu o putea lăsa să moară.