Târfa care a devenit femeie

10

   După amiaza era însorită și călduroasă în acea zi de mai. Rabla Ginei mergea binișor, dar cam nesatisfăcătoare pentru ea fiindcă era stricat casetofonul și nu avea nimic care să-i zongonească în timp ce conducea. Gabriel privea îngândurat pe geam, amintindu-și de seara în care voia să-și pună capăt zilelor și de trădarea Larei. Încă îl durea gândindu-se la cât făcuse pentru ea și la sentimentele depuse în relația care de prima dată o vedea deja un eșuată. Gina începu să fredoneze o melodie de dragoste în timp ce conducea cu atenție. El își întoarse capul spre ea și o privi timp îndelungat, până ea se opri și îl întrebă încotro locuiește.

— Hei! Ce mă privești așa? Te-am întrebat unde stai.

— Ai o voce frumoasă, plăcută auzului.

— Mda, mă rog... E rău fără muzică. Ea mă face să simt că trăiesc când toți din jurul meu tac.

  Gabriel zâmbi în sinea lui și îi dădu adresa. Erau mai aproape de cât își putea închipui Gina.

— Credeam că stai în cartierul de bogătași, în celălalt capăt al orașului...

— Am locuit acolo o vreme, dar mamei i-a plăcut mai mult  casa actuală.

— Ia să văd eu unde locuiește Prințu', îl ironiză Gina, când coti spre stânga.

El pufni acoperindu-și fața cu o palmă când fata căscă ochii și gura prin parbriz la imensul conac pe care Gabriel o numea casă. El era sigur că o asemenea reacție va avea.

— Măiculiță! Asta e o casă? Cred că sunt cinci case lipite...Frățioare! Cum dracu' să vrei să renunți la o viață de rege? Ce e taică tău, șeic?!

— Nu exagera, zise Gabriel coborând în fața ușii, fiindcă Gina parcase vechitura ei pe alee precum mașinile importante ale casei. Mașina lui era deja parcată undeva în dreapta aleii.

  Undeva de sus de la fereastră, două femei se uitau curioase la mașina străină a Ginei și la șoferița ce-l adusese pe Gabriel. Era mama acestuia, Gladis și Lara care îl căuta disperată pe Gabriel să-l împace.

— Cine crezi că e ștoarfa aia? întrebă Galadis pe nora ei, când o văzu pe Gina cu părul prins sus într-o coadă, ochelari de soare și un trening negru, de vară.

  Lara simțise o urmă de gelozie când îi observă formele frumos definite și zâmbetul pe care i-l oferise Gabriel la coborâre.

— Nu știu, n-am mai văzut-o până acum...

— Crezi că a fost cu ea zilele astea?

  Lara ridică din umeri, aproape enervată.

— Nu cred că Gabriel ar ieși cu o sărăntoacă ca aia, răspunse în mod răutăcios, se vede de la o poștă că nu e de familie bună și nici nu se ridică la standardele noastre.

— Nu-ți face griji draga mea, acum e momentul să discutați și să vă rezolvați problemele.

Lara rămăsese câteva clipe cu ochii la Gina și Gabriel care păreau să discute ca niște foarte buni prieteni, asta dacă erau de același gen, dar ochii ei vedeau numai cum îl atingea ea pe braț din când în când și cum el radia la fiecare vorbă a străinei. Nu o cunoștea, nu o mai văzuse, dar orice gest ea le interpreta sub influiența geloziei.

— Hai, filozoafă te faci! Fă cumpărături, ne vedem mai târziu. Poate iei și vreun film bun.

— Mă duc acum, ce filozoafă, mentor, nu altceva. Să nu te deochi zâmbărețule că te-ai mai înveselit de cum ai văzut luxul dinainte!

— Ei, nu zău! Ți se pare... Dacă vorbești ca un comediant, nu-mi poți stârni decât râsul... Oricât aș fi de trist, știi să mă faci să râd...știi vorba aia? Liniștea cea mare dinaintea furtunii? Râsul ăsta nu aduce a bună, zise Gabriel făcând semn spre vilă și ea se strâmbă de parcă ar fi prevăzut ce se va întâmpla.

— Vai de tine, Prințule, plec mai repede să nu fiu și eu atrasă de furtună. Nu întârzii, că mă paște o foame de vei mânca resturi când ajungi.

— Ok.

Gina demară aruncând în urmă câteva pietricele propulsate de roți pe care Gabriel le privea absent.

— Ce nebună...mormăi ca pentru el și intrând în casă, se îndreptă spre camera lui, iute ca un glonț, de teamă să nu fie  nevoit să dea câteva explicații inutile. Însă, tentativa lui de a se strecura silențios și invizibil eșuă, deoarece cutrele erau la curent cu sosirea lui. Chiar de nu îl vedeau ele, l-ar fi văzut fie grădinarul, fie portarul, fie o servitoare și așa s-ar fi răspândit acoperirea lui.

  La intrarea în camera lui și a Larei, dădu nas în nas cu infidela lui soție, spre neplăcerea acestuia.

— Gabriel, trebuie să vorbim.

  El o ocoli fără să o privească în ochi rușinându-se de propria ei măgărie.

— Nu mai avem nimic de discutat, Lara. Nu mai există scuze, nu vreau să te mai ascult. Am văzut cu ochii mei adevărul, nu vreau să-mi mai ieși în cale!

— Dar vreau să discutăm și să ajungem la o înțelegere. Atât de repede renunți la noi doi?

— La naiba! Tu nu înțelegi nu-i așa? Te-am văzut cu el, cum vi-o trăgeați în fața ochilor mei! Am existat noi doi până în acel punct, de acolo încoace există voi doi, iar unica înțelegere pe care o putem avea, e divorțul!

— Nu-mi poți vorbi așa, Gabriel noi ne iubim, aia a fost doar o scăpare, ne certasem, noi....

  El o prinse pe Lara de încheituri și o strânse amenințător.

— Scăpare? La câte scăpări am avut, m-ai înșelat de fiecare dată? Nu, Lara! Găsește-ți alt prost pe care să-l fraierești cu joaca ta de-a iubirea! Eu te-am iubit sincer...îi spuse clar și răspicat, apoi îi dădu drumul si începu să-și adune câteva lucruri.

— Nu, nu, nu, nu! Tu încă mă mai iubești! Nu poți da cu piciorul la tot așa pur și simplu... E din cauza ei? A acelei femei care te-a adus? Ți-ai tras-o cu ea, nu-i așa?

  Lara rosti întrebarea cu ciudă, iar Gabriel i-o alimentă și mai mult.

— Ea e de o mie de ori mai decentă de cât tine, îi răspunse și plecă din încăpere lăsând-o pe Lara să fugă în urma lui disperată.

— Nu vei divorța de mine niciodată! N-am să permit să risipești tot ce am adunat în anii ăștia, mă auzi? Nu accept să divorțez!

— Fiule, ce se întâmplă, de ce țipați? Nu puteți rezolva un mic inconvenient pe calea ușoară? interveni Gladis de partea nurorii.

— Mamă, nu te amesteca, te rog!

— Mamă Gladis, fiul tău vrea să divorțeze de mine!

— Gabriel, nu se poate să faci acest pas dintr-o ceartă!

— O ceartă? repetă după femeie și se uită la Lara cu dispreț. Cu ce minciuni ai îmbrobodit-o pe mama?

  Femeia în vârstă îi privea confuză.

— Nu mai înțeleg nimic... Gabriel?

— Vei înțelege mamă, când vei privi atentă lucrurile din ansamblu. Tata s-a întors?

— Încă nu, dar nu va fi fericit să audă ce ai de gând să faci.

— Mai bine! răspunse și plecă fără să mai adauge ceva.