Târfa care a devenit femeie

17

   Timpul trecea foarte greu pentru nerăbdarea Ginei. Schimba canalele programului TV uitându-se la ceas foarte des. Se întreba mereu dacă Gabriel va reveni la ea sau dacă se va întoarce la Lara ori nu va mai ști nimic de el. Ajunsese să se întrebe chiar dacă îl satisfăcute și dacă se bucurase și el de acele momente în care ea se lăsase iubită de el. Bănuia că pentru el probabil fusese o necesitate, însă pentru ea era pentru prima oară diferit. Simțea că îi atinsese inima cu fiecare atingere a pielii lui. Nu simțise așa cu niciun bărbat și cu toate acestea era și prima noapte de care își amintea cu drag și la care se gândea neîncetat. De ce, tot ce e frumos trebuie să dureze puțin? se întreba cu tristețe în suflet. Parcă timpul era împotriva ei și simțea într-o anumită măsură că merita asta.

  Trânti telecomanda pe pat și merse la fereastră căutând cu privirea printre trecători,  dorindu-și ca unul din ei să fie Gabriel. Printre lumea care se îndrepta fiecare în treaba lui, se număra și Lara ce ținea în mână o hârtiuță cu adresa Ginei, căutând locuința fără ca cea de sus care o privea pe geam să știe cine e defapt.

   În acest timp Gabriel se ridică de pe băncuța din parc și se opri într-un bar din apropierea locației Ginei. Barmanul, un tip puțin mai tânăr ca Gabriel, o cunoștea pe Gina, dar nu știa că bărbatul din fața lui, care bea și povestea de o oră și ceva despre femeia care la cucerit fără să vrea, era chiar fata cunoscută de toți cei din cartier.

— Ar trebui să îi spui adevărul, că o placi, îl sfătui barmanul.

— Nu pot, am obligații, divorțul nu mi s-a finalizat și nu știu dacă are aceleași sentimente pentru mine. Poate că mă vede ca oricare altul de mulțime și poate că ce îmi doresc eu nu își dorește ea sau invers... E greu... e o situație complicată facem parte din lumi diferite și nu știu dacă ne putem adapta unul la mediu celuilalt.

— Prostii, răspunse barmanul. Trebuie să vă creați propriul mediu comun, nu trebuie să facă parte din mediul tău și nici tu din al ei, e simplu! Ia-o de mână, mărturisește-i și du-o departe și-ați încheiat povestea!

— Nu știu, sunt într-o mare dilemă, nici nu știu ce îmi doresc eu, nu știu ce vreau, dar știu că lângă ea, parcă mă simt mai bine. Lumea îmi pare mai frumoasă și nu sunt legat de ea cu absolut nimic.

— Doar nu spui că dacă erai însurat cu ea n-o mai plăceai...

— Posibil... Căsătoria e o mare capcană. Uite, eu m-am căsătorit cu femeia iubită, defapt mi-a fost băgată pe gât prima dată, dar nu am putut să recunosc și asta ...eu am spus că o plăceaam de mult,  dar adevărul e că părinții mei au făcut totul pentru bani iar eu în sfârșit am început să o iubesc. Iar după căsătorie, totul sa schimbat. Adică nu ne mai vorbeam ca înainte, nu prea mai ieșeam împreună, iar ea era mai mereu plecată, eu lucram și parcă de la un timp și totul sa răcit între noi. Însă eu continuam să o iubesc.

—Dar nu căsătoria a făcut asta, ci banii. Banii desparte omul! Mai bine sărac și iubit, decât bogat și nefericit. Uite, eu sunt barman. Șeful meu mă ține pe palme. Am liber câștig mai puțin, dar am timp liber să-l petrec cu soția și copiii și câștig la limita decenței. Sunt foarte fericit de viața mea și nici n-aș fi vrut să mă nasc într-o familie bogată. Copiii și soția sunt mândri de mine!

Gabriel se uita în paharul de tărie ca și cum ar ghici în cafea, apoi mai ceru o sticlă.

  La ușa Ginei, soneria țârâi disperată.

  Fata noastră când auzi, se bucura crezând că-i Gabriel.

    S-a întors!  își zise pentru sine, bucuroasă și fugi să deschidă.

  Dar când deschise ușa, surpriză! Era o femeie, nici de cum Gabriel.

— Tu! zise Lara, arătând-o cu degetul.

— Da, eu, dar tu cine ești?

— Unde e Gabriel? Gabriel!! strigă Lara înnebunită și începu să cutreiere toată casa Ginei.

— Stai, stai, stai puțin...Gina o trase de mână bruscând-o. Ce crezi tu că faci aici? Intri în casă la mine așa cum îți vine ție? Nu e niciun Gabriel aici!

— Ești o mincinoasă! Te-am văzut când l-ai adus acasă. Nu-mi vinde mie gogoși, știu că e aici!

— Gabriel nu e aici! Ți-am spus!

— Aaa nu? Lara se ambiționa și mai tare. Atunci ce caută cămașa lui pe canapeaua ta? Ce caută pantofii lui lângă ai tăi?

— Îl găzduiesc aici doar, dar acum nu e acasă.

— Atunci îl aștept!

— Dar cine ești tu, mă rog, de vrei să îl aștepți și cine ți-a dat voie să rămâi aici ca să îl aștepți?

— Eu sunt Lara, soția lui și am dreptul să-mi aștept soțul oriunde doresc!

Gina o privi din cap până în picioare simțind scârbă și ură fiindcă îl rănise pe Gabriel.

— Tu te numești soție, capro? Când te-ai futut cu altul, unde îți era soțul sau atunci nu îți mai păsa de el?

— O să te...începu Lara  amenințătoare cu degetul.

— O să ce? Mă ameninți în propria casă? Nu e și normal să fugă bărbate tău de tine? Ești o curvă sub instituția căsătoriei!

  Lara îi trase o palmă Ginei, pe neașteptate.

— Dar tu, că ții un bărbat însurat la tine în casă, cum te poți numi?

  Gina se enerva. O pălmuise în propria ei casă, exact cum o făcea Peștele ei, pe când era subminată. Nu răspunse nimic. Își frecă obrazul cu palma, adunându-și toate forțele și ura ce se strânse suflet în acel moment. O lăsa pur și simplu pe Lara să o înjure, să o jignească, să o batjocorească în propria casă ca mai apoi să o ia de păr.

— Dar fir-ai tu să fii de nenorocită, de javra scârboasă ce ești, cum îndrăznești să mă atingi cu mâinile tale sfrijite și reci ca un cadavru? Futu-ți gura mătii de nesimțită ordinară, i-a strigat Gina în timp ce a luat-o la palme și pumni. Era doar o scândură înaltă, fără forme, dar întradevăr frumușică, însă Gina se ocupase de tot. O lovise peste față până îi sângeră nasul, apoi o apucă de păr și o azvârli pe ușă afară ca pe o măsea stricată.

— Să dispari, așa cum ai venit și să nu mai apari în fața mea, că altfel te calc în picioare de tot și te omor, proasto! În loc să îți vezi de treaba ta, mă cauți pe mine în cur? Ordinaro! Să nu îl mai cauți pe Gabriel, pentru că îl voi susține în tot ceea ce își va dori să facă! El e genul de om care merită tot sprijinul și care merită o femeie să știe să-l aprecieze, nu una ca tine care să-l stoarcă de bani !

Și zicând acestea, trânti ușa în nas ipocritei. Se trânti pe canapea gâfâind, fiindcă obosise, după ce o chelfănise zdravăn pe Lara, apoi apucă telefonul să-l sune pe Gabriel. Trebuia să apară de oriunde s-ar fi băgat. Suna, dar nu răspundea.

— Ah, Gabriele, ce-mi faci tu mie! Ah! Iepure fricos, treci acasă și vorbește-mi, altfel ți-o iei și tu! strigă de nebună, de parcă ar auzi-o...