Târfa care a devenit femeie

33

Când Gina terminase cu plânsul de fericire, începuse să se bucure doar râzând și cărând cele câteva lucruri alese de ea, la mașina lui Gabriel. Îl iubea și mai mult pentru gestul făcut iar dacă asta nu e o dovadă de iubire din partea lui, nu-și imagina că ar putea fi altceva.

- Mai sunt? O întrebă Gabriel pregătit să închidă portbagajul.

- Da, dar nimic voluminos. Rămâi aici că mă întorc repede. Bine?

Bărbatul nu apucă să spună nimic. Se rezemă de mașină ducând un picior la spate și sprijinindu-l pe roată, privi în urma Ginei cum fugea grăbită să aducă ce mai avea important. Așteptase cinci minute, zece minute, fata nu mai apărea, așa că plictisit de absența ei și curios de ceea ce o ținea pe loc, urcă și el să o zorească puțin.

- Iubito?

Gabriel nu îi întâlnise privirea prin camera de zi, apoi o căută în dormitor și o găsi pe pat cu o fotografie înrămată în mână. Plângea în liniște ca nimeni să nu-i poată auzi durerea.

Se așeză lângă ea pe pat să o consoleze, cum făcea de fiecare dată. El înțelese ce o tulburase, atunci când îi văzuse în poză familia. Printr-un îndemn tăcut, o luă după umeri și o sprijini cu fața în scobitura dintre gât și umăr, calmând-o cu șoapte optimiste.

- Totul va fi bine! Îți promit!

- Tipic...răspunse ea tamponându-și ochii cu mâneca și se retrase de lângă el.

- Să mergem, îi zise.

- Stai puțin jos, lângă mine, te rog, îi ceru Gabriel.

Fata oftă și reveni pe marginea patului, împotriva voinței ei.

- Vreau să te descarci puțin de povara asta sufletească, să vorbim puțin. Vorbește cu mine, iubit-o! o rugă stăruitor iubitul ei. Nu ai plâns niciodată din cauza asta. De ce acum, de ce azi?

- Așa mi-a venit, azi, acum...Îmi e foarte dor de ei. De mama, de sora mea, de tatăl meu care a murit din cauza dispariției mele... Mă doare că nu m-au acceptat când m-am întors... Mă doare că sunt și eu fata ei și totuși nu m-a primit cu brațele deschise. Aș fi vrut să vorbim măcar la telefon, să se bucure și inima mea atunci când îi spun că te-am găsit pe tine și m-ai acceptat așa cum sunt, că îmi voi continua școala și că trăiesc acestă fericire enormă cum nu am avut parte niciodată. Să le spun că iubesc cu sufletul, cu inima, un bărbat perfect ca tine. De-ar ști cât îmi lipsesc...

- Nu te îngrijora, poate vreodată te vei trezi cu sora ta la ușă căutându-te, îi dădu Gabriel speranțe.

- Nu cred, nu știu...era micuță când am fost racolată eu...nu era prea atașată de mine și sunt sigură că și mama i-o fi impus să nu pomenească nimic la nimeni de mine.

Gabriel o îmbrățișă, simțind compasiune pentru fata lui și rămăseseră așa câteva clipe. Nu durase mult acea stare de slăbiciune. Gina sări în picioare deodată înviorându-se la față, părând gata de luptă.

- Pari entuziasmată că te muți cu mine...râse el.

- Par nerăbdătoare să mă instalez în casă și să încep cursurile.

- De mine vei mai avea timp ? Sau vei fi mereu cu cărțile în mână?

- Unde ai văzut tu să treci cu vederea ispitele? îl ironiză Gina, iar el o trase de fese să se așeze în poală la el.

- Știu ce ispită mare ești, dar a trecut deja jumătate de zi și nu am plecat de aici încă. Să mergem o dată Gabriel...

- Bine. Ce nerăbdătoare ești...

- Mie-mi spui? Dar tu? Nu ești nerăbdător să facem inaugurarea dormitorului pe care îl vom împărți?

Bărbatul ridică o sprânceană, zâmbind provocator, când Gina îl trase de mână și îi făcu cu ochiul.

- În cazul ăsta...să ne grăbim zic.

Acasă la vila Blake, Gladis se uita nonstop pe fereastră așteptând sosirea lui Gabriel și a Ginei, în timp ce discuta cu un prieten de familie mai vechi.

- Dacă nu era important, nu-ți ceream ajutorul, îi menționă femeia cu ochii spre aleea din fața vilei.

- Voi face tot ce pot, îți promit prietenă dragă, zise bărbatul misterios și se ridică să plece.

- Să te conduc...se oferi Gladis adoptând un mers de divă de pe Broadway.

- Mulțumesc. Îți voi aduce vești cât de curând posibil.

Când bărbatul plecă, femeia porunci servitoarei să-i aducă un ceai în bibliotecă și urcă sus cu gândul de a se relaxa la o carte bună, având un unghi perfect către intrarea principală unde trebuia să apară Gabriel cu mașina. Abia aștepta ca acest prieten al ei, să-i aducă cele mai picante și mai urâte faze din trecutul Ginei, sau orice putea folosi ca arme redutabile. Zâmbi plăcut impresionată de propia viclenie, nevenindu-i să creadă de ce era în stare pentru a-și recăpăta fiul fără străina aceea nedorită.

Numai că după vorba aia, unde dai și unde crapă, nici ea nu gândise că planurile ei erau date peste cap de către exact soțul ei, pe care n-ar fi putut să-l bănuiască în veci, știind deja cu siguranță că nici el n-o voia pe fată, oricât ținuse morțiș să o aducă în casa lor.

Bărbatul apucă să treacă de poarta principală, încât să nu observe Gladis nimic, ca mai apoi să fie aruncat într-o dubiță neagră, de către doi bărbați mascați. Nici nu apucase să își dea seama ce se petrece atunci când realiză că tocmai fusese săltat de patru indivizi mascați. În ciuda posturii înalte de bărbat zvelt, trecut de patruzeci de ani, se făcuse mic în fața acestora și întrebă continuu ce vor de la el.

Principalul tip mascat care deținea o armă cu amortizor, trase piedica și i-o puse la tâmplă detectivului, care tocmai recunoscuse cine e si ce treabă a avut la vila Blake.

- Vă rog să mă eliberați, n-am făcut nimic, vă dau bani, orice vreți! Se plânse el, speriat.

- Nu vrem amărâții tăi de bani! Fii atent lipitoare...îi zise mascatul, orice ți-a cerut cucoana aia, nu vei face niciun pas pentru ea! Ai înțeles? N-ai găsit și nu există nimic despre fata asta, ori inventezi tu o poveste banală, altfel șeful meu va spune poliției o poveste despre tine, cum ți-ai găsit sfârșitul, ai înțeles? Știm unde stai și orice detaliu în legătură cu tine! Priceput?

- Jur că nu mai calc în casa aia și nu caut nimic! Îmi dați drumul?

- Cobori normal și te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, altfel îți zbor creierii din mers!

Detectivul coborî din mașină aproape făcut pe el și nu apucă să facă un pas spre trotuar că mascații se și făcuseră nevăzuți. Teama încă nu-i dispăruse și concluzionă că mai bine stătea în banca lui decât să se bage în rahat până la nas.

Mișcarea lui Gerr avusese efect, dar nu pentru mult timp. Bănuia că dacă nu era primul, urma să apeleze la ajutorul altcuiva pentru că femeia lui încăpățânată era pornită rău împotriva Ginei, oricât se străduia să ascundă asta.

Primise telefonul ce îi transmise că misiunea femeii lui istețe eșuase și începu să se gândească la un plan de a băga râcă între el și prostituata la care el însuși râvnea.