Târfa care a devenit femeie

32

  Noapte trecuse rapid peste Michigan. Gabriel dormea neîntors cu plapuma în cap și nasul în pernă atunci când telefonul sună prelung pe noptieră. Nici vorbă să se clintească el din loc. Gina deschise un ochi enervată de sonerie și trecu peste el să vadă cine suna așa dimineață. Pentru ei, care se iubiseră toată noaptea ora șapte jumate era prea devreme.

  Apel de intrare Mama...

  Gina căscă ochii cât cepele când văzu cine îl sună și îl trezi imediat pe Gabriel.

— Gabi, trezește-te! Sună maică ta!

— Mmm...lasă-mă să mai dorm...mârâi țâfnos și se întoarse pe partea cealaltă.

— Dacă nu răspunzi să vezi ce vrea, o să răspund eu și o să-i spun că îți faci bagajele și te întorci acasă fără mine.

Gabriel se ridică în șezut imediat și apucă telefonul răspunzând automat. Gina bucuroasă, se băgă la loc în pat și se uita la el, așteptând cuminte și răbdătoare să-i spună că sunt chemați acasă.

— Da, mamă...Serios?! Bine...Nu, sunt doar surprins...Bine, pe mai târziu!

  Răspunsurile lui Gabriel îi confirmau bănuielile fetei.

— Ce s-a întâmplat? se prefăcu a nu ști nimic.

— Mama ne cheamă acasă. Asta-i tot... Și..

— Și?

— Și tu draga mea...o să-ți primești doza de gâdilat fiindcă m-ai amenințat astfel!

  Zicând asta, Gabriel trase plapuma peste cap și tăbărî pe Gina să o gâdile, să o sărute și să înceapă dimineața cu dragoste.

  Mai târziu, pe la ora zece abia, fata puse două cafele aburinde și omletă caldă pe masă, în timp ce Gabriel strângea ultimile lucruri în cutii.

— E gata micul dejun, vii? îl chemă Gina din ușa dormitorului.

— Am putea spune că e deja prânzul...și sunt atâtea haine de împachetat...

— Ți-am spus să nu le strângi, fiindcă nu vând apartamentul. Voi mai avea nevoie de el...și în plus, nu ești atât de sărac încât să nu-mi poți cumpăra o rochie...îi zise Gina așezându-se pe pat.

Gabriel, care ținea două lucruri de ale ei în mână, le dădu drumul pe jos și se așeză lângă ea punându-și mâna pe un picior al ei.

— Tu crezi că te vei mai întoarce aici?

  Fata nu răspunse. Nici măcar nu-l putea privi în ochi, fiindcă ea știa că așa va fi. Atunci când va afla adevărul desprea ea, era mai mult ca sigură că nu o va mai iubi și o va goni de lângă el, exact ca pe Lara. Nu voia să-l mintă sau să-i ascundă, dar dacă nu-și înfrunta dușmanul pe un teritoriu comun, ar fi fugit de el toată viața. Chiar dacă nu intenționat, știa că îl folosea pe Gabriel. Nu avea de ales, fiindcă lucrurile s-au complicat de când îi acceptase oferta de a locui la ea. Nu putea spune că ar fi plănuit acel lucru.

— Gina...uită-te la mine!

   Tânăra îl ascultă și se întoarse cu fața către el, apoi cu privirea.

— Ai omis să-mi spui ceva? Știi că poți vorbi orice cu mine.

Gina începuse să plângă, ceea ce îi cam trezise suspiciuni lui Gabriel.

— Nu plânge iubito, o consolă bărbatul și o trase în brațe, nu înțeleg ce te-a apucat acum, când adineauri erai veselă... Nu vrei să vorbim despre asta?

— Nu e nimic de vorbit, minți ea, eu știu cine sunt și tind să cred că ai tăi au dreptate. Nimic nu va sta ascuns pentru totdeauna. Când voi păși în casa aceea, voi fi ca o cutie deschisă plină de secrete. Te voi face de râs cu lipsa mea de maniere și cu faptul că familia mea m-a respins fiindcă am făcut ceea ce am făcut... Nu aș vrea să înduri toată suferința jignirilor adresate mie, și în plus, eu nu sunt obișnuită cu luxul.

— Despre asta e vorba? Te temi că n-o să te placă lumea? Crede-mă că nimeni nu știe nimic despre tine și nici nu se va afla. Dacă ai ținut ascuns până acum identitatea ta și nu ai mai avut contact cu familia ta, nu are cum să știe nimeni cine ești și te vor cunoaște ca om nu după trecut. Despre mine nu se scrie în ziare decât despre acțiunile mele din prezent nu despre trecutul meu sau despre mine ca om. Nu ai de ce te teme, dacă am spus că te iubesc, aici se include tot ce te reprezintă, calități și defecte. Acum lasă lacrimile și lamentările, să mâncăm, și apoi să plecăm acasă. Bine? Nu te mai îngrijora de toate prostiile..nu ai observat că nu mai drăcuiești și nu ai mai folosit cuvintele alea ciudate adunate de pe stradă? Vorbești exact ca o doamnă cultivată, ca mine. Te schimbi fără să-ți dai seama și îți prinde bine!

Gina îl îmbrățișă strâns, simțind toată dragostea din lume pentru Gabriel. Îl iubea atât de mult, încât își promise că va face orice pentru a deveni femeia pe care o merită bărbatul vieții ei. Frumoasă, puternică, manierată și de succes. Gabriel avea dreptate, se gandise ea, chiar începuse să vorbească politicos și fandosit uitând poreclele, injuriile și limbajul de cartier pe care îl folosea adesea. Imitându-i cuvintele și expresiile vorbite de Gabriel, se modelase în exprimare, după el. Un lucru inteligent, care venise de la sine.

  La masă, totul revenise la normal, buna dispoziție dominându-i intens pe cuplul GG. , fiindcă aveau nevoie din plin, pentru acestă mutare, neobișnuită, în opinia Ginei.

— Am hotărât că ai dreptate, îi zise Gabriel, iubitei sale, nu vom mai lua nimic cu noi, decât strictul necesar, o geantă cu hainele tale, fiindcă eu oricum am acasă un dressing plin.

— Dressing?! repetă fata neștiind ce e ăla.

— Nu ai auzit de el nici când erai mai mică?

— Aveam un dulap acasă...dacă la asta te referi, atunci știu.

— Dressingul e o cameră cât o baie, plină de dulapuri sertărașe și cuiere unde se lăfăie sute de haine și pantofi, accesorii...

  Gina rămăsese tablou.

— Cine are nevoie de atâtea?!

— Eu ar trebui să întreb asta. În plus, tu ai tot atât de multe, doar că nu în dressing ci împrăștiate prin toate colțurile apartamentului.

— Fiindcă dormitorul e cât o baie...nu am loc de dressing...

— O să ai...la vilă și chiar în dormitorul nostru care e cât zece dressinguri. O să-ți placă.

  Gina tăcu.

— Nu te bucuri? Ce e?

— Vorbim de lux, haine, de vilă, de spațiu dar ce se va întâmpla cu mine dacă tu vei începe să lucrezi la companie cu tatăl tău?

— Am o soluție și pentru asta, zise Gabriel și scoase un plic din buzunarul de la piept.

  Când fata începu să citească, mai întâi a zâmbit și apoi a început să plângă de nu se mai putea opri, vărsând și cafeaua în farfuria cu mâncare.

— Când ai devenit așa sentimentalistă? Sensibilă...

— Te iubesc! Îi mărturisi fericită și îl luă în brațe.

— Și eu te iubesc frumoasa mea, știam că îți doreai să continui școala, așa că ți-am ușurat treaba, prin avocatul meu.