Târfa care a devenit femeie

45

Starea de spirit a lui Gabriel se schimbase destul de mult pe durata conversației cu Monica. Chiar dacă tânăra îi observase neliniștea cu care ședea în fața ei, puse totul pe seama schimbării lui. Trecuseră ani, poate nu foarte mulți, dar uitând-se la el, își amintea de ce se îndrăgostise de el. Era chipeș, arăta bine ca bărbat și era manierat. Aceste lucruri i se păreau ei cel mai vizibil expuse atunci, chiar și acum după ce nu-l mai văzuse de mult timp. Nu se schimbase deloc, observă ea, cu excepția faptului că acum era un bărbat responsabil, atrăgător și impunător, nu un tânăr ieșit de pe băncile facultății care decise să se însoare. Probabil acum mai câștigase ceva experiență în urma căsniciei eșuate, altminteri ar fi fost mai entuziasmat să o reîntâlnească. De această dată se dovedise mai calm și mai sobru, de parcă aveau să discute despre birocrație. Așteptă să-i răspundă la întrebările despre timpul pierdut al prieteniei lor cu același zâmbet, însă el decise să se arate mai diplomat.

— Uite, Monica, nu mi-o lua în nume de rău, dar eu am venit aici la această întâlnire pentru că îți eram dator. Altfel ne-am fi regăsit la firmă ca doi parteneri de afaceri discutând despre noua investiție, fără abateri personale de la subiect.

— Înțeleg, Gabriel, nu te teme, n-am să aduc vorba despre ultima noastră interacțiune. Eram imatură și naivă, așa că am decis să plec, să mă detașez de tot ce îmi dăuna și să mă refac, să-mi pot continua viața. Am venit aici cu gânduri bune. Nu mai sunt ce am fost și ca atare, îmi vreau prietenul înapoi. Nu cer mult. Decât să fim la fel de buni prieteni ca înainte.

— Monica, eu...am cunoscut altă femeie...

— Da, pe Gina, îl completă imediat femeia, iar ochii lui Gabriel se lărgiră de uimire.

— Nu te speria, nu ți-am cercetat viața personală, am făcut o vizită mătușii Gladis și mi-a spus. Acolo am făcut cunoștință cu acestă femeie de care voiai să-mi spui. Ești sigur că faci o alegere bună?

Asta mai lipsea să-și dea cu părerea în privința partenerei sale și a alegerii făcute.

— Nu mă înțelege greșit, se grăbi să-l lămurească văzându-i reacția perplexă, vreau să fiu sigură că alegi ce e mai bine pentru tine, în calitate de prietenă, desigur. Am aflat despre divorțul de Lara.

— M-aș fi mirat să nu fi aflat și despre asta, toată lumea știe și ce lenjerie port, nu-i așa?

Monica se prefăcu stânjenită dându-și seama că îl abordase prea direct din prima întâlnire.

— Vreau să fii fericit. Și ai văzut că o alegere greșită, anume Lara, aproape te-a distrus.

  Înainte să apuce Gabriel să-i răspundă și n-avea de gând să fie deloc discret, Monica îi dădu peste nas cu bună știință, încercând să pară că e bine intenționată.

— Apropo...nu trebuia să iei prânzul cu iubita ta?

Gabriel o privea cu vinovăție. O rănise pe Gina și trebuia să o împace imediat. Înțelesese că discuția cu Monica se îndrepta într-o direcție greșită și era mai bine să-i pună capăt imediat, înainte să o rănească din nou. Spera din tot sufletul să aibe dreptate și anume că a devenit o femeie cu minte și matură care va înțelege diferența dintre prietenie și iubire. Găsi potrivit să se retragă și îi ură un bun venit care nu venise tocmai din inimă, dar spera ca Monica să-l interpreteze așa cum trebuie.

— Bine ai venit înapoi acasă, sper să fim colegi buni și să facem lucruri frumoase împreună, numai bine îți doresc Monica, mă bucur că ne-am revăzut, îi zise cu sinceritate și dădu mâna cu ea, apoi se îndepărtă.

  Nu te-ai schimbat deloc Gabriel Blake, ești al naibii de atrăgător! Nu am fost proastă, știu de ce m-am îndrăgostit de tine și știu și de ce nu mi-a trecut încă. Tu suferi...încă ești rănit de ipocrita de Lara...dacă m-ai fi ales pe mine, te-aș fi făcut cel mai fericit bărbat! Nu te voi mai lăsa să faci de două ori aceiași greșeală...tu ai senzația că ești îndrăgostit, dar nu faci decât să te amăgești. Eu de asta sunt aici. Sunt pregătită să te fac să înțelegi că tu ești făcut doar pentru mine și nu ai putea nicicând să faci o alegere mai bună decât mine... Monica Blake...sună atât de frumos, nu-i așa? Prostule! Te trezesc eu la realitate!

  Gina o sună de nenumărate ori pe Tina care avea telefonul închis. Intra mereu căsuța vocală și spera din tot sufletul să fie doar închis, dar să nu-și fi schimbat numărul. Era singura ei prietenă și trebuia să plângă pe umărul ei. Nu credea că gelozia îi poate roade inima atât de tare. Plângea singură pe străzi ca un pui de pisică părăsit.

  La cină, Gerr nu era acasă, Gladis stătea la masă cu ochii în farfurie, dar nu mânca, iar Gabriel stătea în bibliotecă uitându-se pe geam în mod constant, sperând ca iubita lui să revină acasă. Îngrijorat peste limitele sale, se enervă. Făcuse o greșeală când s-a grăbit să se întâlnească cu Monica, din vina ei că-l sunase pe nepusă masă, când nu se așteptase și uită să o anunțe pe Gina.

Oftă înjurând în sinea lui și se hotărî să pornescă în căutarea ei, când o văzu pășind pe alee. Ce să facă? Să se ducă să o întâmpine sau...nu. Urcă repede spre dormitor și așteptă ca pe ghimpi pregătindu-și scuzele. Când auzi pași calmi pe hol, inima începea să-i bată din ce în ce mai tare. Oare îi trecuse sau avea gânduri mai rele? Apariția ei îl lăsă fără grai. A plâns. Lacrimile uscate o dovedeau. Nu-i adresase niciun cuvânt și nici el nu îndrăznise să-i spună ceva. Dezamăgirea din ochii ei îi frânse ceva în suflet. Îi simți supărarea ca un curent rece care-l străbătu până în călcâie.

— Gi...Gina?

Răspunsul ei fu doar ușa băii închise în nas și atât vreme de un sfert de oră. Când ieși în pijamale și îmbăiată se strecură în pat fără să-i adreseze vreun cuvânt și se întoarse cu spatele la el.

— Iubito, vrei să vorbim? Nu face așa, te rog...nu știi cât mă doare, îi șopti el la ureche, aplecându-se deasupra urechii ei.

— Vorbim dimineață, Gabriel. Vreau să dorm acum.

— Bine...mă duc la duș și vin și eu în pat, bine?

Ea nu răspunse, drept pentru care el luă acest lucru drept pedeapsă.

Ce măgar sunt! La naiba! Se mustră în sinea lui.