Târfa care a devenit femeie

49

   Gabriel stătuse puțin mai mult decât trebuia în compania lui John, deși toate gândurile lui erau îndreptate către Gina. Și avocatul își dăduse cu părerea că neatenția lui Gabriel la vorbele sale, se datora noii lui partenere. Îl privea pe sub gene, cu nasul în paharul de whiskey și un mic zâmbet în colțul gurii, în timp ce prietenul său se oprise cu ochii undeva pe raftul cu băuturi și cu o mână în falcă. John era sigur că nu auzise și nu înțelesese mare parte din discuția lor. Pocni scurt din degete și Gabriel tresări, clipind des.

— Sunt atât de plictisitor, încât nici nu îți merit atenția amice...

— Iartă-mă... Sunt doar obosit, iar whiskeyul ăsta e cam apă chioară...nu-l mai prepară cum îl făceau odată!

— N-are nimic băutura. Ia zi, când o să o cunosc? Paparazzi încă nu i-au prins chipul misterios în poză. Mă faci curios de câte ori devii aerian.

— Ce are de a face?

— Te cunosc...nu vrei să-ți amintesc când erai așa înainte de actuala femeie din viața ta.

— Ne mai găsim prietene...mă duc acasă! îi zise Gabriel eschivându-se.

— Da, sigur... Fugi, fofilează-te...precis e o frigidă ca Lara de o ascunzi așa.

  Gabriel își simți nervii întinși la maxim, dar nu mușcă momeala. Ba chiar se întoarse spre el să-l ia puțin peste picior.

—  E un înger, John, un înger...

  Prietenul său pufni nemulțumit și făcu un gest cu mâna, permițându-i să plece. O va cunoaște negreșit, dar dacă ar fi să se ia după criteriile lui Gabriel, nu era sigur că alegerea lui putea fi una „uau!” și se concentră asupra priorităților sale. Nu-i trecuse niciodată prin cap să profeseze ca pedagog, dar dacă se gândea mai bine la asta, îi va aduce numeroase beneficii alegerea lui. Și așa se plictisea în timpul său liber. După seara actuală, nu se va mai plictisi în nicio după amiază, se gândi cu satisfacție la elevele sale de toate vârstele. La cei treizeci și șapte de ani ai săi, John n-avea de gând să-și pună pirostriile prea curând.

 

Exact cum intuise Gladis, Gerr ajunsese acasă devreme. După ce o salută absent alăturându-i-se în camera de zi, ochii lui poposiră o bucată de vreme asupra Ginei care mânca înghețată pe un fotoliu din dreapta lor. Nici nu le dădea atenție, fiind mai atentă la ce se anunța la știri și la înghețata din cutia din mâinile ei.

— Mai e puțin și luăm cina...cum să mănânce acum înghețată?! se miră în șoaptă Gerr.

  Gladis privea și ea în direcția ei și strâmbă din nas.

— Ce-mi pasă mie? Să crape fierea în ea. Nesimțita...cum mănâncă de față cu noi de parcă asta e o cocină și noi suntem porci!

  Gina auzise șușoteli din direcția lor și privi spre ei nepăsătoare. Cei doi soți își întoarseră capetele spre televizor atunci când fuseseră prinși spionând-o pe furiș. Ea surâse dezinteresată și se prefăcu atentă la știri. Gabriel, ajunsese și el acasă. Gina îl observă că abia mergea de obosit ce era, dar asta nu o împiedică să sară de pe canapea cu tot cu înghețată și să-l ia în brațe ca mai apoi să-l sărute de bun venit. Intenționa să-i ofere unul scurt, pentru a-și arăta afecțiunea, dar îi fusese așa dor de el încât se prelungi din dorința amândurora. Gladis se aștepta ca el să o pună la punct și să o dacă arate respect pentru părinții lui care erau de față. Desigur că fiul ei își pierduse capul din cauza micuței vrăjitoare și nu mai știa ce sunt manierele. Ardea de curiozitate să-și vadă bărbatul revoltându-se pentru lipsa lor de respect, dar când se întoarse spre Gerr, acesta părea că mai are puțin și scoate flăcări pe nas de ciudă. Părea ciudat cum se uita la ei cu gelozie...Se gândi că ar fi ridicol să creadă că era invidios pe fiul său, apoi mai târziu, când stătură la masă nu-i scăpase din vedere faptul că stătuse toată cina cu ochii la Gina. Nu putea să perceapă așa ceva. Se holba la o puștoaică, un om în vârstă ca el și fără strictul necesar în pantaloni. I se făcuse greață când se gândea la acea nepotrivire dintre cei doi și la nerușinarea bărbatului ei. Trânti furculița în farfurie și se ridică, după care se scuză celor de față. Avea să-i ceară explicații când va urca în dormitor, fiind convinsă că e exact așa cum credea. Privirea lui spunea totul, iar de atâția ani o cunoștea prea bine.

   Stătea pe marginea patului cu fața spre ușă, așteptând să apară. Ușa se deschise după câteva minute în care plecase ea de la masă. Figura lui nu se arăta prea surprinsă când o văzu. Se oprise în prag, împingând ușa puțin, dar nu o închise de tot.

— Ce mai ai acum? o întrebă văzându-i furia din privire.

— Deci asta era...Am văzut cum te uiți la fetișcana aia...Ai vrea să o ai pentru tine... Cât de misogin poți fi, să te uiți la o copilă? Chiar sub nasul meu, ca și bărbat însurat? Nu ți-e rușine?

— Am înțeles, voi dormi în bibliotecă și astă seară... îi zise întorcându-se să plece.

— Așa faci mereu, fugi și nu accepți adevărul, dar bucură-te de priveliștea asta cât mai poți, fiindcă astea sunt ultimile zile în casa asta a acelei fete. În curând trecutul ei va ieși la iveală și voi afla cine străina asta care i-a luat mințile lui Gabriel.

Gerr înlemni.

— Ce ai de gând femeie? Ce ai făcut? Și de ce crezi că trecutul o va da afară din viața lui Gabriel?

— Sigur ascunde ceva. De ce nu știm nimic de ea? Fuge de trecut nu crezi? Unde e familia ei, de unde provine? Din ce sărăcie a fugit? Vom afla curând ...Astea sunt doar zilele ei bune...

  Gerr era îngrozit...nu era posibil așa ceva. Nu avea cum să afle trecutul ei fiindcă nu știa unde să caute. Detectivul i-a zis clar că nu s-a văzut cu nimeni căruia să-i ceară ajutorul. Trebuia să fie mai atent și să n-o scape din ochi, așa că în drum spre bibliotecă, mitui o servitoare să îl țină la curent cu tot ce face Gladis, inclusiv cu cine și ce vorbește. Oricum, nu avea martori și își ștersese toate urmele. Singurul martor era doar victima, Gina însăși.