Omul negru Vol. 1

Capitolul 33

- Te urasc, ma faci mereu sa sufar... Tii cu toata lumea, numai cu mine nu. Chiar n-am facut nimic de data asta.
- Stiu, iarta-ma.

Continui sa suspin la pieptul lui si-l strang bine de tricou sa nu-mi dea drumul.

- Dar niciodata sa nu mai faci asa ceva. Te-as certa atat de tare...

Si totusi nu o face. Imi mangaie spatele si parul, iar cand suspinele se mai linistesc, imi trage capul pe spate. Imi prinde ceafa in palma si ma obliga sa-l privesc in ochi, doar pentru o secunda. Imi zdrobeste buzele cu gura pofticioasa si-mi ofera un sarut parca desprins din rai.

- Esti un drac iubito.

Stiu si eu. Imi bag fata la adapostul pipetului lat si zambesc printre lacrimile uscate pe obraji. Drac sau nu, trebuie sa recunoasca faptul ca nu-mi poate rezista. Nici eu lui, deci suntem chit cumva.

- Hai cu mine.

Spune asta, dar totusi nu se misca din loc. Continua sa-mi ofere adapost si sprijin, lucru pentru care sunt mai mult decat incantata.

- Trebuie sa ne adapostim undeva si cum la cabana nu mai putem ajunge, o sa te duc intr-un loc special.
- Serios?
- Da.

Imi ridica din nou fata si-mi zambeste, inainte de a-mi oferi un sarut mic. Ma trage de mana si se grabeste, dar nu inteleg unde.

- Damon.

Ma opresc si-l retin si pe el. Trebuie sa stiu...

- Se innopteaza iubito si nu ma pot orienta nici eu in intuneric.
- Betty...
- A plecat.

Bine, asa si merita. Calatorie sprancenata spre cazanele iadului. Dar...

- Ma crezi...?

Nu e nevoie de mai multe cuvinte. A inteles ce vroiam sa intreb, si-mi raspunde zambind.

- Nu stiu cum naiba se face, dar te-am crezut mereu. Si atunci cand stiam ca tu esti vinovata, tot inocenta te credeam. De data asta chiar n-ai avut nici o vina si-mi pare rau ca te-am ranit cu vorbele alea tampite. Eram nervos, iarta-ma.

Aaa... E acelasi Damon? Omul negru pana in adancul sufletului? Parca ceva imi scapa. Ii raspund timid:

- Nu-i nimic.

Zambetul din buza, dracesc, se formeaza iar pe chipul lui si stiu ca o sa tranteasca mucii in fasole imediat.

- Dar asta nu inseamna ca nu-s curios cum ai reusit sa faci toate draciile de pana acum. Intr-o buna zi, tu singura o sa mi le spui, iubito. Tu cu gurita asta a ta.

Imi tine barbia intre doua degete si ma saruta lung, dar sec. Oricum e bine venit decat atitudinea de acum cateva ore, mai ales ca zambeste.

- Acum hai.
- Unde ma duci?
- Vezi tu, e o surpriza.

Ma trage dupa el si ne oprim langa un ATV negru. Frumos, zici ca-i nou.

- Unde l-ai avut pana acum?

Zambeste cu toti dintii, la fel ca mine, si-mi da replica in timp ce ma ajuta sa ma urc in spatele lui, pe mica jucarie.

- Daca ai fi stiut erai plecata de mult, asa ca lasa-ma sa pastrez secretul pentru mine.

Ok, ok, nu-mi convine, dar trebuie sa-i dau dreptate.

- Ia-ma in brate si sa nu-mi dai drumul pana nu-ti spun eu. Ne-am inteles?
- Da iubitule.

Ii simt incordarea care-i cuprinde tot trupul si-mi lipesc buzele de spatele lui, prin tricou.

Vreau si eu sa-l alint asa, ce are? Poate sunt un copil visator, dar atat cat dureaza minunea asta, vreau sa fiu eu. Cealalta eu. Aia pe care nu a cunoascut-o si nu m-as fi gandit ca o sa vreau sa i-o arat.

Stie el, pe principiul 'dracul nu-i atat de negru'... Nici el nu-i negru, nici eu nu-s o salbatica asa cum par.

Imi lipesc obrazul de spatele musculos si savurez senzatia de libertate.

Sunt constienta ca visez, dar asta e. Nu ma astept acum sa-mi declare dragostea sub clar de luna, dar vreau sa traiesc momentul.

Am fost crescuta cu idei libertine. Replici de genul 'decat sa-ti regreti lasitatea, mai bine regreta incercarea esuata' sau 'incercarea moarte n-are' sau 'buturuga mica rastoarna carul mare'...

Mda, metaforic vorbind, ultimul principiu e greu de crezut si pentru mine. Niciodata nu voi putea sa concurez cu el, sau pentru inima lui...

Nu vreau sa ma gandesc la asta acum. Vorbele din batrani intotdeauna se adeveresc si au un sambure de adevar, dar lasa-le acolo. O sa le remomorez altadata.

Acum savurez senzatia, si tocmai cand ma asezam mai bine, incetineste si opreste.

- De ce ai oprit?
- Am ajuns.

Off. Deschid ochii si ma uit in jur.

- Heei.
- Iti place?

Ma ajuta sa cobor de pe ATV si ma duc direct la casuta mica. Asa mi-am imaginat eu intotdeauna o cabana. Asta poate fi numita asa, nu hardughia aia urata in care am stat pana acum. E mica, cocheta, in mijlocul padurii... Genul pe care ni-l imaginam atunci cand spunem 'cabana'. Cel putin eu asa mi-am imaginat mereu.

- Cred ca ai nevoie de asta.

Aprinde o lanterna si-mi flutura o cheie pe la nas. O smulg din mana cu zambetul pe buze si bucurie in suflet.

Chiar ca e un loc special, acum  inteleg.

Descui usa si o dau de perete. Inauntru e intuneric bezna, ca si afara, dar imi paseaza o lanterna in mana si ma lasa singura, cat se duce pana la ATV.

E super. Intr-un singur cuvant, rustic. O singura camera cu o mica bucatarie open space, un semineu cat toate zilele, blana de urs de jos, un pat si capatani de animale impaiate pe toti peretii. Daca altadata as fi strambat din nas numai gandindu-ma la bietele animale sacrificare, acum imi place sa le privesc de aproape.

- Cum e?

Ma intorc spre usa si-l gasesc pe Damon privindu-ma concentrat. Alerg in bratele lui si ma ridic pe varfuri pentru a-i saruta obrazul.

- E superb, iti multumesc pentru aceasta surpriza.

Ma cuprinde si el in brate si-i simt oftatul, inainte sa-mi raspunda.

- Nu stiu ce va fi maine, dar azi... Orice pentru tine, iubito.

    Am mai descoperit doua carti frumoase si n.am putut sa ma abtin sa va spun si voua. Sunt scrise de HannaLee_books si sunt asa cum ne plac noua mai mult🔞🙈 Daca spuneati ca sunt regina 🔞 a wattpad.ului, ei bine, mi.e teama ca voi fi detronata😈😈😂 Incercari cu incredere. Spor la citit😘😘😘