Omul negru Vol. 1

Capitolul 26

- Olivia, te rog eu mult, nu-i face asta. Sau cel putin nu-i pune pe toate...

O ascult sictirita pe fricoasa de Andrea cum cere indurare pentru diavol. Ea nu stie ca nu merita nimic? El e un diavol odios si merita chinuit.

- Oli...

Ii fac semn cu mana sa taca naibii si presar prafuri de purici din belsug pe hainele instructorului. Ce-are sa-i faca? Doar putina mancarime, altceva nimic. Asta doar daca nu-i si el la fel de sesibil ca psihopata aia nenoricita.

Le doresc tot binele din lume si o casa plina cu copii. Doar sa stea departe de mine, atat vreau. Eu nu pot sa pastrez distanta, fiindca proasta asa cum am devenit, mor dupa atingerea lui.

Si in cazul asta, fac si eu ce pot. Il chinui si-l fac sa nu mai poata sa se apropie de psihopata. Sau mai bine spus, ea nu o sa se mai atinga de el cand o sa se scarpine ca un raios.

- Olivia, gata.
- Taci Andrea. Du cosul inapoi si ai grija sa nu te apropii de el. Nici tu, nici Maia, sa-i spui. A devenit constient ca ma ajuta cineva si nu trebuie sa fiti implicate prea des. Sa i-l duca altcineva sau sa vina sa-l ia singur.
- Bine.

Perfect, vezi ca ne intelegem?

- Eu fug sa ascund flaconul, ai grija sa nu te vada camerele.
- Ok.

Imi bag flaconul in san, chiar daca e aproape gol, tot trebuie sa il ascund. N-as vrea sa stie diavolul ce i-am pregatit.

Nu a putut sa ma acuze direct de nimic pana acum, dar stie ca eu sunt in spatele tuturor relelor si asa vreau sa ramana. Nu-i prost, dar nici eu nu-s si n-am sa ma dau de gol niciodata.

Merg relaxata cu cosul meu de haine in brate si intru in dormitor. Prima grija este sa ascund dovada in ursulet, iar apoi incep sa-mi impaturesc singura lucrurile.

Sa fiu sincera, are si tabara asta rolul ei. Acum doua luni n-as fi stiut sa strang un tricou sau o pereche de sosete... Ce sa mai spun de spalat rufe sau facut curatenie. In vecii vecilor n-as fi stiut.

Cred ca daca n-ar fi fost diavolul de instructor care sa ma bantuie, poate chiar mi-ar fi placut experienta. Devii mai responsabil si stapan pe situatie. Te maturizezi.

Poate ca n-am sa mai fac nimic din tot ce am invatat aici cand voi ajunge acasa, dar cu siguranta voi sti sa apreciez. Curatenia, mancarea si tot. Imi voi aprecia mai mult parintii pentru ca mi-au oferit sansa la o viata lipsita de griji.

- Clink!

Ma intorc speriata cand imi aud numele latrat din cadrul usii.

- Treci in birou.

De ce mama ma-sii are privirea aia urata tot timpul? El nu stie sa sa poatre mai frumos? Sa se uite mai frumos? La mine s-a uitat. Rar, dar a facut-o.

Sau poate e bolnav psihic.

Imediat ce intru si eu in birou, inchide usa si-mi face semn sa stau jos. Doar nu vrea iar sa profite de mine...

Ma intreb adesea daca asta le face si celorlalte fete cand sunt singuri in birou. Dar nu, nu cred. Nici una nu pare amorezata, in afara de Betty, evident.

Imi intinde un telefon mobil si ii multumesc pentru ca mi-a spus sa stau jos fiindca altfel as fi cazut din picioare.

- Alo, Olivia?
- Tati?

Lacrimile imi inunda ochii instantaneu si se scurg pe obraji fara sa tina cont de nimic. Nu ma mai interedeaza nimic. Nu mai vreau sa stiu de diavol care ma priveste confuz, nu-mi mai pasa.

- Olivia, plangi? Nu plange printesa lu' tati, nu plange puiule.
- Tatii...

Atat de dor, atat de departe si atat de multa iubire ne leaga...

- Olivia, esti bine? De ce plangi? Se poarta Damon urat cu tine? Nu mai plange fata mea frumoasa.

Off tati, daca ai sti...

- Sunt bine, da, imi e bine, tu? Tu ce faci tati? Iti e dor de mine?
- In fiecare secunda puiule. Ce faci acolo? Ce-ai invatat?
- De toate.

Imi sterg lacrimile de pe obraji si zambesc in acelasi timp cu chicotelile tatei.

- Stiu sa fac mancare, sa spal, sa-mi strang singura hainele, sa dau cu matura si cu batul.
- Batul?
- Da, nu stii tu. Ala cu care da Iris de uda pe jos. Nu stiu exact cum se numeste.
- Mop.
- Da, asa, uit mereu cum ii zice.

Zambesc printre lacrimi si-l simt si pe el vesel. Tati, imi e atat de dor de el... Ma iubeste atat de mult...

- Tu ce faci? Cu tensiunea cum mai e?
- Bine, ma duce nebuna asta de maica ta la doctor mereu. Nu-ti face griji pentru noi, spune-mi de tine. Te-ai acomodat acolo? E buna mancarea?
- Da.

N-as vrea sa-l supar si sa-i spun ca mananc numai cartofi fierti cu pui nejumulit. Sau ca am mai mult dusmani decat prieteni, asa ca-l mint.

- Sunt bine tati, ma inteleg cu toata lumea, dar imi e dor de tine.
- Si mie printesa mea, si mie. Te intelegi cu Damon?

Strang din dinti, ochi si falci si mint iar.

- Ma inteleg foarte bine cu domnul instructor tati, nu-ti face griji.

Evit sa-i intalnesc privirea diavolului. Stiu ca mint, dar o fac doar de dragul tatei. Il iubesc si prefer sa-l mint, dar diavolul n-are de unde sa cunoasca acest sentiment.

- Vrei sa vii acasa puiule?
- Pot?

Inima mi se opreste pentru un moment si apoi incepe sa bata cu o viteza inspaimantatoare.

- Cred ca da. O sa incerc sa vorbesc cu Damon, ce zici?

Si inima mi se opreste iar. Nu! Nu vreau sa creada despre mine ca sunt o fricoasa si fug cu prima ocazie. Aici nu se face nimic fara acordul lui, cand o sa inteleg asta?

- Nu tati. Sunt bine si am venit aici pentru reeducare. Asta am sa fac. Atunci cand o sa-mi dea instructorul dosarul cu reabilitat, o sa vin acasa. Pana atunci, sper da mai vorbim la telefon. Ai grija de tine.
- Olivia...

Ii intind telefonul instructorului care acum vad ca ma priveste confuz. Daca as mai vorbi, probabil as avea timp de gandire si l-as implora pe tati sa vina sa ma scoata de aici. Nu!

- De ce ai facut asta? De ce l-ai refuzat? Puteai sa te intorci la viata ta frumoasa si roz. Fara sa fii nevoita sa mai dai cu batul sau sa ticluiesti planuri absurde impotriva tuturor.

Asa e, are perfecta dreptate, dar...

- Eu nu sunt o lasa, domnule instructor.

Am incercat sa ma tin de promisiune si iata ca am reusit da postez. N.am raspuns la comentarii, dar le.am citit si va multumesc. Spor la citit😘😘😘