Omul negru Vol. 1

Capitolul 32

Damon

- Chiar daca nu-mi place sa recunosc, n-a fost vina ei sa stii.

Da mersi ca mi-ai spus, eu nu mi-as fi dat seama fara ajutorul tau.

Ma mai uit odata la imaginile in care Betty se duce pe la spatele ei sa o atace si simt ca o sa explodez de nervi. Clocotesc.

Daca nu era plecata deja, o omoram. Sau ii dadeam un sut in fund pana aterizat la taica-su in brate. Nenorocita... Sa puna ea mana pe Olivia mea...

- Ai comis-o de data asta.
- Mai taci Amy, lasa-ma in pace.

Ii fac semn cu mana sa se dea, de parca ar fi o musca enervanta. Enervanta e, si la cum ii merge gura, ar putea sa fie si o musca.

- Clink, in birou.

Apas pe butonul de legatura si apoi ma intorc spre sora mea. Nu stiu cum o sa o dau la pace cu Olivia, dar cu siguranta n-as vrea sa fie Amy intre noi. Se presupune ca e iubita mea totusi iar prezenta sa, n-ar face decat sa agite spiritele.

- Poti sa pleci Amy, multumesc mult ca ai tras concluziile pentru mine, n-as fi putut fara ajutorul tau.

Ridica din sprancene gen 'hai sictir', imi arata cel mai lung deget si iese din birou. Perfect.

- Olivia Clink! In birou am zis.

Si astept. Si trece un minut, trec doua, noua si ma apuca nebuniile. Ok, poate ca am acuzat-o pe nedrept, dar nu e in masura sa faca figuri d-astea la mine. Sa nu uitam totusi cine comanda aici.

Ies din birou trantind usa si urlu pe holuri dupa ea.

- Unde-i Olivia?
- Dle instructor...

Mor! Imi pica cerul in cap cand vad mormaite deastea. Vorbeste dracului. Spune ce ai de spus.

- Poti sa-mi arati cu degetul daca nu esti capabila sa rostesti o propozitie, Maia.
- A plecat.

In continuare isi tine privirea in jos, si daca acum cinci secunde ma felicitam pentru ce i-am spus, acum imi vine sa urlu si sa o izbesc de toti peretii.

Abereaza! Unde sa plece daca telefonul ei e la mine si n-a putut sa ia legatura cu nimeni?

- Maia!

Tresare si doar asta ma face sa nu o zgudui bine de tot.

- Unde a plecat, ce vrei sa spui? Vorbeste.
- Aaa... Nu stiu unde, a luat-o spre padure.

Ii ridic barbia spre mine, din dorinta de a vedea daca minte, dar nu o face. Ochii ii sunt plini de lacrimi, fara urma de amuzament, asa cum ma asteptam. Sau aperam!

Da, cu siguranta speram sa fie vreo farsa de-a Oliviei si sa fie bine mersi pe undeva, razand de mine.

- Cand a plecat? Cand ai vazut-o ultima data si pe unde a luat-o.
- Cand ati spus dvs sa plece, dupa ce a batut-o Betty. Atunci am vazut-o fugind spre padure, in fata, pe langa terenul cu obstacole. Am tipat dupa ea, dar ori nu m-a auzit, ori nu a vrut sa se opreasca.

La naiba! Asta s-a intamplat acum 3-4 ore, daca nu mai bine. Si a fugit spre padure? Gaseste acul in carul cu fan Damon, prostule.

- De ce nu mi-ai spus de atunci?
- Am incercat...

Da, corect, nu mai e nevoie sa ascult continuarea pentru a imi amintesc. Am tipat la ea ca un posedat si n-am vrut sa ascult nimic, numai cand a pomenit numele Oliviei.

- Spunei domnisoarei psiholog ca plec. Povesteste-i tot si sa aiba grija. Si tu Maia, aveti grija aici, nu ma intorc pana nu o gasesc, dar nu stiu cat poate sa dureze asta. Nu mai plange.

O strang usor de umar, ca o incurajare si fug in magazia unde am ascuns ATV-ul. Daca diavolitele ar sti de existenta lui, cu siguranta ar incerca sa fuga. Alte belele, degeaba.

Dau scara de o parte, evident ca am o scara la cabana, si scot usor ATV-ul. Unde ar mai fi fost distractia daca ii dadeam Oliviei scara in ziua aceea? Sa nu o mai simt eu putin cum se lipeste de mine? Nici chiar atat de prost nu sunt.

In fata cabanei ma asteapta Amy, ingrijorata si cu o punga de carton in mana.

- Ia asta cu tine, nu se stie daca o gasesti sau daca va mai intoarceti in seara asta. Doamne, ce impielitata.

Mie imi spui? Ii smulg punga din mana si apas usor aceleratia cu mana dreapta. Ah Olivia, ah.

Nu vreau sa ma gandesc la cat sunt de ingrijorat. Sau ce ar pati pielea mea daca nu as gasi-o pe fata lu' tata. Nu-mi pasa de asta acum. Vreau doar sa o gasesc si sa ma asigur ca e bine. Sa o strang in brate si sa-i spun... Sa-i spun... Ca e o diavolita care imi scoate peri albi. Da, asta am sa-i spun. O sa scap de ea cat mai repede de aici. O voi trimite pachet la tati acasa, sa-i faca ce stie el mai bine, ca eu renunt. Orice suma de bani nu merita ca sa-ti bati capul cu ea. Nu mai pot. Nu mai vreau.

Lucrurile erau oricum periculoase intre noi, dar acum plcarea asta a pus capac.

O doresc dar nu o voi avea. Nici nu cred ca mai vreau. E prea mare durerea in fund cand e prin preajma.

Daca poate papagalul ala sa o linisteasca, eu nu mai am nimic impotriva. Sa mearga pe drumul care ii e ei cel mai bun.

Ma opresc periodic sa o strig si opresc motorul. Nu stiu daca imi va raspunde. Ma astept la o atitudine rece, nicidecum sa ma strige si sa se arunce in fata ATV-ului pentru a fi salvata. Clar, n-ar face niciodata asta. La cum o cunosc eu, ar prefera sa fie mancata de animale salbatice decat sa-mi ceara mie ajutorul.

Si pe masura ce inaintez in inima padurii si inserarea se lasa, creste frica din mine. Oricat de dracoasa ar fi, nu merita sa doarma singura in padure. Ea habar n-are ce-i mai bine pentru ea, dar cu siguranta asta nu-i o solutie.

- Clink!

Pentru prima data, aud si alte zgomote in afara de cele ale padurii. Pasi grabiti pe frunze, suspine.

- Olivia!

In dreapta. Din drepta se aude. Descalec repede si o iau la fuga. Un mic suspin imi atrage atentia si atunci o vad. Mica, plansa, zbarlita, murdara... Adorabila. Numai buna de iubit.

- M-ai speriat de moarte, sa nu mai faci asta in viata ta.

O ridic in brate si ma lupt putin cu miscarile ei de caracatita. Orice hotarare luata pana acum, moare. Ea este a mea si asa va ramane.

- Nu te mai zbate, locul tau e in bratele mele.

Am avut un mic blocaj, dar sper sa-mi revin. Stiu ca nu asta asteptati de la mine, dar am zis sa vedem ce gandeste si Damon. Va spun un mic secret, lucrurile se vor schimba. 😁😈 Spor la citit😘😘😘