Omul negru Vol. 1

Capitolul 40

- Hai să ne oprim, să mai luptăm, să-nchidem rănile și să terminăăăm... Ooo, hai să ne oprim...

Mă las în patru labe și bag aspiratorul și sub pat. Muzica e viața mea. Dacă n-aș fi fost atât de afonă, cântăreață mă făceam.

- Sunt fata perfectă, ai fost doar un norocos...

Improvizăm, ce dacă, cum ne vine bine. Pentru el aș fi vrut să fiu perfectă, dar a ales să mă ignore. Poate dacă eram și eu psihopată, stătea altfel treaba.

- Incă-mi pare rău că m-ai alungat de bună voie... Hai să ne oprim, să mai luptăm... Aaa, oo, să-nchidem rănile și să terminăăăm.

Doar speranța mi-a mai ramas, că voi putea vreodată să-l uit.

- Habar n-ai că încă doare... Mă răneai într-una... Ooo...

Scot capul de sub pat și rămân blocată. În genunchi și cu o mână pe pat, îmi scuip în sân. Închid ochii și scutur capul, dar când mă uit iar spre ușă, imaginea lui zâmbitoare tot nu dispare.

Mă ridic nervoasă și arunc căștile cu telefonul pe pat.

- La naiba cu asta. Dacă o țin tot așa, în scurt timp o să fiu internată la sanatoriu. Din tabara de reeducare în sanatoriu, e ceva.
- Bună iubito.

La dracu', acum îmi și vorbește năluca.

Îmi ling buzele și-mi dau părul vâlvoi din ochi, apoi mă duc spre el. Trebuie să-mi păstrez firea, altfel risc să o iau cu capul.

Îmi unesc degetele într-o cruce și-l invoc să dispară.

- Piei, Satană! Piei din ochii mei. N-o să mă faci să înnebunesc. Piei, Satană!

Închid ochii iar și spun singura rugăciune pe care o știu, dar sunt întreruptă de un râs răgușit. O iau razna, o iau razna, Doamnee ajută-mă!

- Piei! Dispari!
- Unde să mă duc iubito? Sunt acolo unde trebuie, în iadul meu, n-am unde să mai plec.
- Nu ești adevărat! Vrei doar să mă înnebunește. Pleacă! Piei!

De ce-mi vorbește? Oare am nevoie de un psiholog sau nebunia e prea avansată?

Sunt luată în brațe de fantomă și sărutată pe buze. Brusc izbucnesc în lacrimi, pentru că visul pare foarte real.

Nu mai e doar o imagine. Acum vorbește, mă atinge și mă sărută. Nu pot să îndur asta.

- Dacă ai deschide ochii, ai vedea că încă sunt aici, ceea ce înseamnă că nu-s Satana. Deschide ochii iubito.

Are aceeași voce ca și el, dar e imposibil să fie adevarat.

- Și dacă mă minți?
- Ai încredere în mine, o să fiu tot aici.
- Am mai avut încredere în tine și m-ai rănit. Și în plus, acum ești doar rodul imaginației mele, deci nu poți să-mi ceri asta.

Își lasă nasul pe gâtul meu și mă gâdilă ușor.

Deci voi suna singură ca să vină să mă interneze la nebuni, acum stau cu ochii strâns închiși și mă bucur de atingerile lui.

- Îmi pare rau că te-am rănit. Am venit să-mi îndrept toate greșelile și să-ți cer să fii iubita mea. Nu mai plânge și deschide ochii.

E prea mult ca să fie adevărat. Prea frumos, prea de vis și imposibil.

Cu orice risc îmi deschid ușor ochii și îi întâlnesc privirea.

- Ești aici?
- Da iubito. Am venit să-ți spun că te iubesc și că te vreau în viața mea.

Are o față ghidușă, zâmbitor și cu o sclipire stranie în ochi.

- Ok, hai să continuăm visul. Unde-i psihopata?
- Psihopata?

Zâmbetul i se accentuează și ochii îi lucesc.

- Iubita ta.
- E psiholoagă și nu-i iubita mea. E sora mea.

Hai că asta-i prea de tot. Mă trezesc râzând și îi dau un pumn în piept, să mă îndepărtez, dar nu mă eliberează.

- Adică m-ai mințit?!
- Lasă că avem timp mai târziu să ne mărturisim minciunile. Sau vrei să te întreb de agariciul pe care l-ai adus spunând că e iubitul tau?

Mda, mă simt. M-a atins bine. Las privirea în jos și mă joc cu detegete pe tricoul lui. Ce șanse am să fie adevarat și să nu visez cu ochii deschiși? Și totuși, mă trezesc vorbind și răspunzând.

- E vărul meu.
- Adică nu pot să-i sparg moaca, nu?

Îmi ridic privirea și îi zâmbesc, pentru că asta face și el.

- Nu prea. Sau dacă mă lași și pe mine să o păruiesc bine pe psihopată...

Își dă capul pe spate și râde cu poftă de alintul meu.

- Iubito, dacă o să te audă că-i spui 'psihopată', o să înnebunească de tot.

Din partea mea poate să moară în chinuri. Oricum ăsta e un vis din care o să mă trezesc mai devreme sau mai târziu.

- De ce ești aici?
- Pentru că te iubesc.
- Ești o iluzie mincinoasă. Dar cum de ți-ai dat seama că mă iubești? Brusc așa.
- Nu e brusc. Eram constient de ce simt, dar îmi era frică. Vroiam să rămâi doar o prințesă.

Mda, aceeași scuză cu prințesa. Îmi plimb degetele în barba lui și continui să mă joc cu internarea mea la balamuc.

- De ce urăște prințesele?
- E o poveste lunga.
- Spune-o pe scurt. Sau dă-mi definiția cuvântului 'prințesă'.

Mă pupă pe frunte și își plimbă mâinile pe spatele meu, dar îmi răspunde.

- 'Prințesa' este o fetiță de bani-gata care are impresia că i se cuvine totul. Care calcă pe cadavre ca să-și atingă obiectivele. Fără scrupule.

Aș putea să înțeleg judecata lui, dar de unde până unde vine asta?

- Cine a fost așa?
- Femeia pentru care tatal meu ne-a părăsit fără să se uite în urmă. A întâlnit o...prințesă și dus a fost. Nu s-a mai interesat de noi sau de mama. Am crescut vazând-o pe mama cum moare câte puțin în fiecare zi din cauza lor. Ne-a distrus pe toți.

Wow, nu m-aș fi gândit niciodata la o explicație ca asta.

- Îmi pare rău, eu n-aș face niciodata asta.
- Știu iubito. Acum știu, mi-am dat seama.
- Cam greu ți-ai dat seama...
- Nici tu nu m-ai ajutat prea tare, cu toate drăciile pe care le-ai facut...

Zâmbesc poznaș și revin la subiectul care mă doare cel mai tare

- Cum să te cred că ești real? Aș vrea, dar sigur visez.
- Promit că o sa visezi mult și bine de acum, n-am să te mai las să te trezești.

Își unește buzele cu ale mele și-mi oferă un sărut lung și erotic. Amintirile nopții petrecute împreună îmi revin cu repeziciune și simt cum mă împinge spre pat. Vis sau realitate, am să mă bucur de aceste momente.

- Te iubesc!
- Și eu te iubesc!

Sfarsit!

Spor la citit😘😘😘