Omul negru Vol. 1

Capitolul 27

- Hai Clink, mai bocesti mult in pumni? Cine ti-a murit?

Ma uit cu dusmanie la el. Mie nimeni, dar am aflat ca unicul tau neuron si-a dat duhul si am bocit cu sughituri.

- Pe locuri... Fiti gata... Start!

Ma arunc pe burta si incep sa ma tarasc pe genunchi si pe coate. Cum mama naibii am ajuns eu sa concurez tocmai cu Betty, habar n-am, dar am sa castig chiar de-ar trebui sa-mi dau sufletul.

E cu jumatate de metru in urma mea, dar mai avem mult pana la capat.

Neinspirata idee si proasta decizie bineinteles ca i-a apartinut diavolului... Cica daca tot a venit primavara, sa iesim putin sa 'ne jucam' pe terenul cu obstacole.

Sa fie de capul lui.

Dupa ce ca a scos sufletul din mine la incalzire, acum are pretentii sa termin si in timp record rahatul asta de traseu.

Ies de sub prelata aia nenorocita pe care a trebuit sa o strabat in genunchi si coate si incep sa sar in niste cauciucuri de masina.

Cat de idiot sa fii sa gandesti ca omul negru? Stiu! Mult prea idiot. Cel mai idiot.

Ma impiedic exact atunci cand vreau sa rasuflu usurata ca am scapat. Ah, dar-ar sa dea, m-am julit in palma... Ma ridic repede si continui chiar daca ma simt epuizata.

Muma padurii, sperietoarea de ciori, dusmanca mea numarul doi se afla in spatele meu, de parca mi-ar sufla in ceafa. Orice ar fi, n-am s-o las sa castige.

Strang pumnul julit si ma cocoț pe o scandura subtire si ingusta. Doamne sfinte, ma tine pe mine asta? Nu-s vreo umflata, dar nici schelete nu-s.

- Intinde bratele Clink, pentru echilibru.

Da mersi instructore, din gura si mie mi-ar fi usor de spus  Te poftesc aici sa incerci si tu sa mergi ca o maimuta pe sarma.

Nu pot sa fac asta, mi-e frica de mor. Daca o sa cad de aici, tati o sa-l manance de viu pe domnul drac. Cat mi-as dori sa vad cum ii degusta ochisorii aia frumosi.

Dar sa cad inseamna sa mor si n-am sa mai vad nimic, nu-i bine.

Ne-a dat posibilitatea sa ne predam si sa renuntam la traseu, in schimbul curateniei in toata cabana... Ridic mainile si deschid gura sa spun 'stop', dar atunci o vad pe tuta de Betty urcand pe barna. Nu nu. In nici un caz n-am sa-i dau satisfactie proastei. Sa renunt eu, ar insemna sa castige ea fara sa duca la final traseul... N-am s-o fac.

Inchid ochii, spun 'Doamne ajuta' si strabat lemnul ingust pe repede inainte. Si reusesc. Doamne, iti multumesc, stiam ca ma iubesti. E numai minunea ta ca inca mai sunt intreaga.

Risc o privire peste umar si vad ciuciubata calcand ca pe carbuni incinsi. Usurel, cu grija, de parca ar merge cu adevarat pe sarma. Prosta. E atat de usor...

Ranjesc cu toata fata cand imi intorc privirea la traseu. Asa ceva nu! O mocirla ca de porci, o groapa cu apa si noroi gretos, pe care trebuie sa o treci pe burta. Iar pe burta... Dar are o sarma cu tepi deasupra si daca nu aduni tot noroiul pe tine, risti sa-ti lasi hainele si parul in ghimpii aia nenorociti.

Si brusc stiu! Nu a fost o coincidenta, nu a fost nici o nenorocita de intamplare, de ghinion sau de minut fatidic... Asta a fost mana diavolului.

Partenera mea de joc, Betty draga de ea, concureaza dintr-un anumit motiv cu mine. Daca ar fi fost altcineva, oriciune altcineva, eu m-as fi retras din prima din competitie.

Diavolul aceala odios si plin de par, a vrut sa ma vada trecand prin toate astea. A vrut sa ma vada murdara de noroi pe fata, sa ma chinuie, sa se razbune.