Omul negru Vol. 1

Capitolul 31

Imi sterg lacrimile care nu inceteaza sa ia calea obrazului, si le ordon sa se opreasca.

Nu pot sa mai plang pentru el, n-am nici un motiv. Doar...

'M-ai dezamagit', 'pleaca de aici'.

Strang din dinti si-mi scutur capul, poate - poate imi vor iesi aceste vorbe din minte.

De ce? De ce a crezut-o pe ea si nu a vrut nici sa ma asculte? De ce pentru prima data, cand n-am gresit cu absolut nimic, vina a picat pe mine? De ce e atat de prost sa se lase manipulat de idioata aia?

De ce ea si nu eu? De ce?

Plang cu suspine si cu sughituri. Da, acum chiar plang cu sughituri pentru ca ma doare sufletul.

Poate ca era mai bine sa ma duc eu la ea sa o bat si as fi iesit basma curata, ca de fiecare data. Ce are nenorocita aia de tine cu ea?

Si in tot acest timp eu am trait doar o iluzie? Puteam sa jur ca intre noi e ceva. Ceva bolnav, bun de nimic, dar era. El putin din partea mea era.

M-a mintit, m-a prostit cum a vrut el, iar eu ca o mare idioata, traiam in asteptarea momentului in care o sa-l vad. Doar sa-l vad. Sa se strambe la mine, sa se uite urat, dar vroiam sa-l vad.

Sunt bolnava, sunt obsedata poate, dar simt.

Doamne, si stiam de psihopata... Stiam ca e cu ea, a prezentat-o ca fiind iubita lui... Ce asteptari aveam? Unde mi-a fost capul cand am permis sa ma indragostesc de el? De ce tocmai de el? De ce trec eu prin suferinta asta acum?

Atat de negru... Negru in cerul gurii, negru la caracter, cu inima neagra.

Stiam! Stiam totul! De la bun inceput am fost constienta ca ma uraste pentru ca sunt o printesa... Si ce-am facut?

Am permis la proasta asta de inima sa simta. Sa se implice iar acum sa sufere. Merit tot ce primesc. Pentru prostia mea, nimic n-ar fi prea mult.

Iar nenorocita de Betty... Era cu mult inaintea mea venita si nu a reusit sa-l imblanzeasca. De ce am crezut ca eu voi putea? Ca ar fi altfel cu mine? De ce? De ce proasto, de ce?

Imi dau pumni in cap si ma asez la umbra unui pin batran. Sunt epuizata. Sunt moarta de foame si de oboseala. Tot ce-mi doresc acum e sa mor cu totul, ca sa nu mai simt durerea.

Am ajuns de toata mila. Sunt... Sunt... De nedescris. Nu gasesc sinonime pentru prostia mea. Cuvinte care sa descrie halul in care am ajuns. Am decazut.

Unde e acea Olivia care trata toti purtatorii de izmene ca pe niste idioti? Unde e puterea mea de a-mi pazi inima? Unde am disparut?

Of Olivia, of...

Imi sterg lacrimile si ma ridic cu greu, doar din dorinta de a pune distanta cat mai mare intre noi. Vreau sa dispar de aici, sa nu-l mai vad niciodata. Nu mai pot!

Daca l-as vedea acum in fata ochilor... Daca l-as vedea... Probabil l-as musca de beregata. Da, asta merita canalia pentru ca m-a facut sa ma indragostesc de el. Pe mine! Tocmai pe mine, pe Olivia Clink...

Iar eu am permis. Asta-i durerea, ca l-am lasat sa ma joace pe degete. I-am dat voie sa faca e vrea cu mine, sa-mi terfeleasca sufletul.

Ce fel de fata sunt? Cum am putut sa-mi las sufletul sa infloreasca tocmai in fata unui om fara inima?

E urat! Sentimentul de frustrare care ma apasa, e ingrozitor.

Doar el avea toata puterea asupra mea. Printr-o singura privire, sau un cuvant. Ma ranea, ma vindeca, ma ambitiona si de fiecare data ma facea sa ma indragostesc si mai tare de el. Orice mi-ar fi spus, tot la asta ajungeam. La dependenta de el. La iubire.

As urla, dar nu pot. Imi simt gatul intepenit si lacrimile mute cum se preling in continuare pe obraji.

De ce m-a alungat? De ce a spus sa plec si ca l-am dezamagit? De ce ma raneste mereu?

Daca nu ar fi rostit acele cuvinte, eu eram si acum langa el. Putea sa ma certe, a facut-o de atatea ori doar, dar sa nu ma alunge. Cred ca asta ma doare cel mai tare.

Faptul ca prezenta mea ii e indiferenta. Sau nu, daca i-as fi fost indiferenta nu m-ar fi alungat. Poate acum... Poate ii creez sentimente urate. Poate cand se uita la mine nu vede nimic. Sau... Greata. Mila.

N-am nevoie de mila lui. Sa i-o dea psihopatei sau lu' Betty.

- Clink!

La naiba! Toate simturile imi intra in alerta si ma fac mica la umbra unui pom. Imi strang picioarele la piept si-mi las fruntesa sprijinita pe ele.

E tarziu. E noapte aproape. De cand merg si pana unde am ajuns?

- Olivia! Olivia?

Ajuta-ma Doamne sa nu ma gaseasca, te rog din tot sufletul meu. Prefer sa fiu mancata de ursi si lupi decat sa mai dau ochii cu el. Nu vreau sa-l mai vad.

Lacrimile imi brazdeaza obrajii rosii si suspinele imi mor pe buze. Doar sa nu ma gaseasca, atat.

- M-ai speriat de moarte, sa nu mai faci asta in viata ta.

Ma simt trasa in brate si atunci protestez. Dau din maini si picioare, incerc sa lupt pentru libertatea sufletului meu.

- Nu te mai zbate, locul tau e in bratele mele.

Spor la citit😘😘😘