Omul negru Vol. 1

Capitolul 36

Damon

O las în urma mea socată, după ce am trântit mucii în fasole. Dar cum să reacționez? Să-mi spună cineva cum ar trebui să mă port cu o prințesă după ce i-am luat virginitatea și m-am bucurat de corpul ei o noapte întreagă.

Vreau să mă fac nevăzut. Să dispar și să nu mai știu de nimeni. Am nevoie de un timp de gândire, nu știu cum să reacționez având în vedere ultimele evenimente. Sau să ia altcineva deciziile în locul meu.

Mi-aș da doi ani din viață să pot da timpul înapoi și să nu o cunosc. M-a întors pe dos prințesa.

- Ai venit?

Futu-i... Exact pe ea nu vroiam sa o intalnesc. Sora mea ma citeste ca pe o carte deschisa, la fel cum fac si eu cu ea. Pur si simplu nu putem sa avem secrete unul fata de celalalt. Doar o mica privire ii arunc si se prinde imediat.

- Ce-ai facut Damon?

Intrebare retorica, bineinteles ca nu asteapta raspuns pentru ca stie si ea foarte bine. Iar tonul pe care a rostit intrebarea este dovada celor gandite de mine.

Trec pe langa ea fara sa-i adresez nici un cuvant si ma inchid in birou. Deschid mica usita si caut o sticla de alcool, dar nici nu apuc sa ma gandeac la gustul bauturii, ca sor-mea apare iar. Cum sa o fac sa inteleaga ca vreau sa fiu singur? O fi ea psiholoaga, dar nu cu mine. Eu n-am nevoie de asa ceva.

Privirea ii e mai blanda, dar si Dumnezeu pe pamant daca ar fi acum, tot n-ar reusi sa-mi salveze sufletul. Ma simt sufocat. Nu de Olivia, ea nu are nici o vina practic, eu sunt singurul vinovat. Gandurile si vina ma sufoca. Instabilitatea asta. Teama de a nu face ceva gresit. Dar in acelasi timp imi e teama sa fac orice si habar n-am cine ar putea sa-mi spuna daca e gresit sau cinstit.

- Vrei sa vorbim dragule?

Vreau doar sa raman singur si eventual, sa pic intr-un somn adanc de cativa ani asa, sa nu mai stiu de nimic. Sau macar cinci minute, dar cand ma trezesc tot misterul existentei mele sa fie elucidat.

Cu mana inca pe sticla, o scot si iau un gat zdravan. Amy ar face bine sa-si tina orice comentariu pentru ea ca nu stiu cum reactionez.

Parca traiesc intr-un vis, nu stiu cum sa ma exprim. Ma simt amortit, prostit si nu stiu ce sa simt. O avalansa de emotii se lupta in mine si nu stiu pe care sa o iau prima in seama.

O vreau. Mi-e frica. Inca o noapte. Atat de dulce. Printesa.

- Chiar atat de rau e?
- Da Amy, te rog, n-am chef sa vorbesc.

Cred ca singurul lucru de care as avea chef acum ar fi sa o iau de la inceput cu Olivia. Eventual sa revin la seara trecuta si sa ma pierd iar in bratele ei calde si intre pulpele ademenitoare.

Ah, inghit si sec si scutur putin capul ca sa pierd imaginea ei transirata si gemand sub mine. Sanii plini si roz. Buricul sexi. Gura ispititoare si aducatoare de placere.

- E ceea ce cred eu? Vreau sa te ajut, Damon. Esti fratele meu si voi fi intotdeauna langa tine, asa cum si tu mi-ai fost alaturi.

O rog din priviri sa inceteze, dar cand ii vad ingrijorarea, cedez eu.

- Ceea ce crezi si mult mai rau.
- De ce spui asta?

La naiba, toate femeile sunt niste aiurite care nu pricep nimic?

- Pentru ca nu stiu ce sa fac. Nu stiu cum sa reactionez, cum sa o mai privesc sau ce sa simt. O vreau. N-am mai patit niciodata asta cu o printesa, dar totusi speram ca o data ce flacara se stinge, sa incetez si eu sa visez cu ochii deschisi. Daca pana acum imi placea sa o urmaresc sau sa o agit, acum as vrea sa nu-i mai dau drumul din brate. Sunt niste chestii ciudate, nici eu nu stiu cum sa le descriu, dar cert e ca o vreau!

Acestea fiind spuse, mai iau o gura de alcool si-l las sa-mi arda beregata in drumul spre stomac. Macar de mi-ar arde si mintea, sa-mi dau seama ce am de facut.

- Ce propui sa faci?
- Nu stiu Amy. Te rog sa ma crezi ca nu stiu. M-a afectat mai mult decat as fi crezut vreodata. Sunt confuz, am nevoie de un timp de gandire.

Momente lungi, poate chiar ore, nici unul nu mai scoate nici un cuvant. Suntem pierduti in gandurile noastre si incercam sa gasim o rezolvare la problema numita 'Olivia'. Sa fiu cinstit problema ar fi mai bine numita 'sentimetele lui Damon' sau 'invertitudinile lui Damon'.

Problema principala e ca eu n-am voia sa simt nimic pentru o printesa. Eu urasc printesele, imi sunt interzise. Ele nu au sentimente si sa-mi las inima in mana Oliviei, ar fi de parca mi-as vinde sufletul diavolului.

Ce daca s-a mai schimbat? Ce daca e ambitioasa si competitiva? Ea tot o printesa ramane. Si printesele sunt false. Sa fi fost toata seara trecuta un joc? Sa fi mimat placerea din bratele mele?

- Am o propunere, dar nu stiu daca ai fi de acord.
- Te ascult.

Decat vidul din capul meu, prefer o prostie, macar imi va ocupa mintea si as avea o tema de gandire. Orice e intotdeauna mai bun decat nimic.

- Trimite-o de aici. Trimite-o acasa. Da-i dosarul cu 'reabilitat' si scapa de ea.

Raman ca trasnit. Cred ca glumeste.

- Nu te uita asa la mine. Ai doua varinate, dar nici una nu poti sa o pui in practica aici. Daca se afla ca umbli cu o printesa, poti sa-ti iai adio de la toata munca ta de pana acum, asta iti doresti?
- Normal ca nu!

Tabara asta imi asigura traiul fara griji. Mare parte din timp stau aici, iar cu banii castigati din educarea printeselor, am o casa mare, alte investitii si nici o grija ca as muri vreodata de foame.

- Care-s variantele?
- Damon, nu te judec si nu-ti tin morala, dar eu cred ca te-ai indragostit.

Si timpul se opreste in loc pentru cateva momente. Apoi explodez intr-o criza de ras, care are darul de a o inspaimanta de Amy.

- E clar, asta e.
- E pe dracu. Cum sa fiu indragostit? Eu? De o printesa? Nici sa nu te mai gandesti la prostia asta. E cea mai mare bazaconie pe care puteai sa o scoti. Uneori ma intreb cum naiba vin oamenii la tine si-ti mai dau si o caruta de bani. Esti...

Fulgerele din ochii ei ma fac sa-mi inchid gura. Poate ca am jignit-o, dar chiar e amuzanta.

- Atunci trimite-o la tati si mai vedem.
- Care era a doua varianta?

Nu-mi place deloc directia in care se indreapta discutia noastra. Deloc.

- Nu exista a doua varianta. Toate au ca punct de pornire, plecarea ei. Dupa ce pleaca, ori o uiti, ori te duci dupa ea. Tu decizi, in functie de ce simti.

La naiba, stiam eu ca discutia asta nu va aduce nimic bun. Nu sunt dispus sa o pierd.

- Nu.
- Ce nu?
- Nu o trimit de aici.
- De ce nu?

La naiba, pentru ca nu vreau. Nu pot sa stau fara sa o vad. Nu e dragoste, sunt sigur, dar totusi imi e draga si vreau sa o stiu aici, aproape de mine, nu de el.

Ma ridic nervos si incep sa fac ture prin birou. Imi mangai barba ganditor, dar asta imi aduce aminte de gesturile ei de aseara. S-a jucat cu barba mea, s-a jucat cu mine iar eu acum sa o trimit de aici?

- N-ai alta varianta, intelege. Daca mai sta aici o sa intri in belele. Nu o sa te poti abtine si o sa umbli in continuare cu ea. Daca se afla, si o sa se afle, esti terminat.

La naiba, are dreptate. Nu vreau sa fac asta. Nu vreau sa ma despart de ea tocmai acum cand ne apropiasem atat de tare. Inchid ochii si fara sa gandesc, spun:

- Bine, fa-o. Trimite-o acasa!

Sunt bine, dar am luat o pauza. Mintea imi este bantuita de urmatoarea poveste si imi e greu sa ma concentrez. Spor la citit😘😘😘