Omul negru Vol. 1

Capitolul 25

Damon

- Esti prost, Damon. Atat iti spun, esti prost facut gramada, fratioare. Si tocmai cu o printesa... De ce naiba or fi toti barbatii din familia asta niste ratati?
- Amy, daca nu-ti tii naibii gura, nu stiu ce fac, nu mai raspund de mine.

Incerc sa gandesc. Incerc sa gasesc o soltie si sa-mi ocup mintea cu orice altceva, ca sa nu ies si sa o caut.

Trebuie sa stau departe, asa cum a spus si ea, dar sa fiu eu al naibii daca pot. Nu pot!

Acum daca as fi singur in birou, as cauta pe camere sa vad unde e si as urmari-o.

- Esti prins. Esti indragostit pana peste urechi.
- De unde naiba stii tu? Vorbesti numai prostii, taci ca nu ma ajuti cu nimic.

Se stramba ca ultima sclifosita in viata si dupa fata ei, stiu ca nu o sa-mi placa ce are de spus.

- De unde stiu? E nevoie doar sa ma uit la fata ta de amorez ranit si sa-mi dau seama. Ti s-au aprins calcaiele, te-a luat flama, esti terminat. Nu te-am vazut niciodata asa, mi-e mila de tine.

Psiholoaga lu' peste, s-a gasit tocmai pe mine sa-si testeze teoriile.

- Si mie o sa-mi fie mila de tine daca nu taci.

Ma uit urat la ea si brusc ma intreb de o fi fost in capul meu cand am chemat-o. Stiu ca are intentii bune si nu-mi vrea decat binele, dar practic nu ma ajuta cu nimic.

Imi spune lucruri pe care le stiu deja si oricat m-ar freca la icre, n-am sa recunosc ca m-am indragostit. Refuz sa recunosc si pentru mine, dar fata de altii?

Nu pot sa cred ca am fost atat de prost incat sa cad in plasa unei printese. Fac aceeasi greseala ca si el, sunt un idiot.

Si totusi deschid laptopul si o caut pe camere...

- Ce-ai sa faci? Ii spui?
- Ce sa-i spun Amy, cui sa-i spun? Vorbeste naibii deslusit ca nu pot sa tin pasul cu tine. Cui sa-i spun si ce?
- Esti mai prost decat prevede legea. Ei, ca te-ai indragostit.

Chiar vorbeste serios? Nu pot sa cred ca e atat de redusa mintal.

- N-am nimic de spus, nimanui.
- Pe cine minti?

Pe mine, pe tine, pe oricine e nevoie, dar eu asa ceva n-am sa spun cu voce tare. Niciodata.

- Amy, te rog frumos sa pleci. Nu ma ajuti cu nimic. Du-te si pisalogeste printesele ca deaia iti dau atatia bani.

Zbier cat pot de tare si ma intorc la laptop. Isi plimba fundul bombat pe holuri...

- Faci aceeasi greseala ca el, esti la fel de prost. Ai uitat tot ce am trait, Damon? Ai uitat cat am suferit?

De ce ma chinuie si mai tare? Asta-i psihologia? Chinuiala curata?

- N-am uitat nimic Amy si nu ma mai compara cu el. Nu seman deloc.
- Ba incepi sa semeni. Faci aceleasi greseli. Risti totul pentru o printesa.
- Eu n-am copii si nici nevasta. Nu mai spune ca seman cu el ca n-am sa risc si n-am sa-i spun niciodata ce simt.
- Deci recunosti.

La naiba, am dat-o in bara.

- Amy, eu n-am sa seman niciodata cu acel minstru care ne-a mancat copilaria. Eu n-am sa distrug niciodata pe nimeni, sunt prea puternic pentru asta.

Si punct.

- Asa am crezut si eu. Mereu mi-am tras puterea de la tine, dar incepi sa te inmoi ca o lumanare in soare. Ce dracu s-a intamplat cu marele ofiter care conducea sute de oameni? Unde e el si de ce se lasa manipulat de o printesa?

Nu stiu! Nu stiu sa raspund la aceste doua intrebari elementare.

- Am suferit in copilarie, o sa sufar si acum. Eu cu biata mama, ce soarta de rahat avem.

Intra in dormitor... Oare ce mai pregateste si cui?

De data asta am sa stau cu ochii pe ea si am sa o desconspir. I-au mers prea mult farsele si eu am ramas cu buza umflata, n-am reusit sa o acuz de nimic.

Si daca aflu ce-am sa fac? O sa pot sa o trimit in alta parte?

- Ma asculti Damon? Cu tine vorbesc.
- Ce vrei?

Mereu m-am intrebat daca fata asta serioasa a surorii mele reuseste sa inspaimante pe cineva. Ea incearca, dar nu cu mine.

Mai mult ma sperie privirea spasita a Oliviei decat mutra surorii imbufnate.

- Nu pot sa cred! Eu vorbesc cu tine, tu te gandesti la ea. Esti mai rau ca tata, care ne-a lasat sa traim o viata mizera de dragul unei printese. Pe el macar nu-l iubeam atat de mult ca pe tine.

- Amy, niciodata, dar absolut niciodata sa nu mai spui ca seman cu tata. Eu n-am copii si tu nu esti nevasta mea. N-am renuntat la nimic pentru nici o printesa si n-am s-o fac.

Am folosit acelasi ton rastit pe care l-a folosit si ea, doar ca sa ma inteleaga cat sunt de serios.

- Incepi sa semeni cu el.
- Ba nu!
- Ba da!

Faptul ca seman de la buric in jos cu tata, nu ma deranjeaza, sunt constient de asta, dar aici se opreste orice asemanare intre noi. Sa-mi spuna ca-i seman la caracter, e mai dureros decar as vrea sa recunosc.

Omul a fost slab si pentru pasiunea lui puerila, a distrus-o pe mama si implicit pe noi. Am avut o copilarie de cosmar, plansa si chinuita. Sa-ti vezi mama cum se usuca pe picioare, nu-i usor.

El a lasat totul in urma si ne-a dat naibii. N-am contat. Ne-a zvarlit din casa ca pe niste rebuturi, ca sa poata sa-si aduca printesa...

O urmaresc pe Amy cum se ridica indurerata de pe canapea si vrea sa place. Ma doare sufetul sa o vad asa.

Mereu ne strangeam in brate si ne promiteam ca totul va fi bine, dar acum nu pot sa fac asta, fiindca durerea ei e cauzata de mine.

- Faci ce vrei fratioare, dar cand o sa-ti planga inima, sa nu vii la mine. Stii unde duce pasiunea pentru printese.

Nu intelege ca nu-s indragostit si n-am nici o pasiune pentru Olivia?

Capitolul promis, spet ca nu v.am dezamagit🙈 Probabil voi mai posta luni, pana atunci va doresc Spor la citit😘😘😘